Draga omule,

Oricine-ai fi astazi, oriunde-ai fi astazi, ma adresez tie personal. Nu ma intereseaza ca esti un fermier, un taran smerit, un patron de restaurant, un parlamentar, presedintele unei tari, un CEO de multinationala, strain sau autohton, alb, negru sau galben... Nu ma intereseaza cine esti! Ma intereseaza ca esti om ca si mine, ca si restul! Ma intereseaza ca iti curge sangele prin vene ca si mie, ca te trezesti dimineata si cauti inviorare prin ceea ce mananci, ca plamanii ti se umplu de aer ca si ai mei, ca mancarea pe care o mananci devine sau nu o celula din inima ta, din mana si piciorul tau... Ca vrei sa traiesti macar decent la fel ca si mine ca si altii!

Te rog uita-te in jurul tau, in casa ta, pe masa ta, in frigiderul tau, in patul tau, in dulapul tau. Ce vezi? Esti inconjurat de lucruri frumoase si sanatoase? Ai mancare destula si hranitoare pe masa? Dar in frigider? Proviziile tale te pot sustine sanatos pe timpurile dificile? Sunt ele din plastic, sau din pura viata? Sunt ele crescute in vata sau in pamant? Sunt stropite de ploaia curata sau de picaturi daunatoare chiar si la privire? Hainele pe care le imbraci sunt ele din plastic care iti zgarie si iti asfixiaza trupul cu fiecare miscare? Sau sunt ele din materiale naturale care te protejeaza, te fac sanatos si te mentin sanatos? Ce parfum folosesti? Este unul chimic, intoxicant si manipulativ care te transforma in ceva ce nu esti? Sau este unul natural care iti sporeste si imbunatateste mirosul tau natural dar si calitatea, sanatatea trupului tau? Ce pasta de dinti utilizezi? Te intoxici singur in fiecare dimineata cu inca un varf de lingurita de substanta ce n-ar trebui nici sa te atinga? Sau este una care iti mentine dintii sanatosi, si puternici, care iti hraneste si iti mentine trupul sanatos?

Uita-te in oglinda din hol, de la baie, de la masina... Esti sanatos? Sau esti vlaguit de boli pe care incerci sa le ascunzi prin haine, bani, machiaj, masti de indiferenta si binete oficiala? Esti fericit si vital? Sau esti atat de nefericit incat nici macar nu-ti vine sa mai respiri uneori?

Tot ceea ce intra in contact cu tine, cu trupul tau, daca nu este din pamant, daca nu este sanatos si curat de injectii chimice, daca nu a respirat aer curat, daca nu a avut caldura soarelui, si ploaia curata racoritoare atunci nu va face decat sa te omoare incet si sigur!
Iar daca le-a avut pe toate acestea atunci vei avea parte mai mult ca sigur de mai multa sanatate si implicit longevitate.

Sunt multe produse care ne afecteaza sanatatea. Multe evidente de genul hranei, tratamentelor, si multe la care nici nu ne-am gandi ca ar avea vreo influenta precum hainele, machiajele, parfumurile, tesaturile din casele noastre, mobila care ne inconjoara, chiar si casa in care traim.

Suntem constienti ca nu doar hrana si toate enumerate mai sus ne imbolnavesc. Dar precum vad ca ne este atat de greu sa ne schimbam mintea si obiceiurile sale, putem macar oare sa le schimbam pe cele care tin de hrana, imbracaminte, nevoi primare, trai zilnic curat? Daca nu putem invata sa ne apreciem mai mult unii pe altii, sa ne respectam indiferent de viziune, sa ne iubim atunci cand ne vine sa ne omoram... Daca nu ne putem imbratisa cand ne vine sa ne batem, daca nu ne putem ierta cand ne gresim... Daca nu ne putem uita si ierta trecutul, daca nu putem sa-l lasam in urma, si sa privim catre prezent si apoi viitor...  Daca nu ne pasa decat de noi insine...
Putem macar sa avem grija de imediata sanatate a pamantului si aerului care ne sustin? Ale plantelor si fiintelor care ne dau viata din propria lor sudoare? Putem macar sa avem grija de noi insine? Daca nu pentru altii, si daca suntem atat de egoisti, macar pentru imediata noastra sanatate materiala! 

"De ce?" ai sa ma intrebi tu oricine-ai fi. Pentru simplul fapt ca daca vom continua sa mai traim prin orice interventii industriale si chimice, egoist indreptate doar catre exploatare si castig, dar nu si sanatate, conservare si pastrare, atunci nici o astfel de fapta nu va avea roade suficiente cat sa ne tina pretiosul trup in viata! Daca singurul nostru interes este conservarea noastra si continuitatea noastra personala, atunci macar sa fim intelepti in ceea o priveste. Daca nu va pasa de cei de langa voi, de lume, de pamant, de alte fiinte, si va pasa doar de voi insiva, macar sa va pese de voi insiva intr-atat incat sa va pese inteligent.

Voi cei care detineti puterea economica in lumea asta, care aveti multe optiuni si multa responsabilitate, daca nu va pasa decat de propria conservare, atunci macar transformati-va viziunea companiilor voastre catre sanatate si viata. Macar priviti ca tot ceea ce faceti pentru profit in cele din urma ajunge si la voi in casa, la voi in dulap, la voi pe masa, la voi in frigider. Va e frica sa va pierdeti profitul in schimbare?! Sunt sigura ca aveti destul capital sa va schimbati viziunea de 20 de ori. De ce sunt asa de sigura?! Pentru ca noi ceilalti ne chinuim cu mult prea putin. Profitul tot pentru voi il faceti si tot pentru conservarea voastra personala. Schimbati-va viziunea astfel incat sa fie una sanatoasa. Daca nu aveti alte intentii generoase macar sa va pese de voi inteligent caci si voi traiti in aceasta lume. Daca nu o veti face, in cele din urma, cand multi dintre noi ne-am fi dus, nu veti mai putea trai nici voi pe acest pamant.

Si voi cei care aveti capital dar il risipiti pe distractiile de moment. Voua acelora care va plac orasele ticsite de aglomeratie, masini, si agitatie. Voua care mancati doar ca sa puteti alerga catre urmatoarea distractie care va prinde cascand. Credeti ca o sa o puteti duce asa la infinit?! In cele din urma, va opriti, si cautati ceva care sa va ia durerea de picioare, care sa va alunge mahmureala, care sa va aline durerea de cap. Nu am sa va zic ca va iau distractia, si nici etichete nu va voi da, caci acela este alt subiect si nu am cum sa va intorc din drum. Dar din bugetul pe care il cheluiti pe aceste "calatorii" interesante prin lumea distractiilor de orice tip si scara, puteti sa contribuiti catre aceia care va ofera hrana sanatoasa, tratamente naturale, haine naturale, tesaturi naturale. Puteti sa fiti atenti pe unde aruncati gunoiul, ce mancati, cat folositi si ce folositi. Caci daca nu veti fi atenti nu va mai ramane viata in voi ca sa va sustina setea de distractie si satisfacere. Nu inseamna ca va aprob actiunile, dar daca tot nu vreti sa va schimbati, puteti macar sa va adaptati un pic astfel incat sa avem grija impreuna de lumea asta in care traim cu totii. 
Ce faceti mai departe e treaba voastra, cursul fiintei vi-l dictati singuri.

Hai sa nu mai cream atata gunoi, sa nu mai imprastiem atatea chimicale in aer prin avioane (chemtrails) sau prin masinile pe care le conducem, hai sa ne protejam pamantul si vietatile care traiesc aici alaturi de noi!

Caci vedeti voi, pot sa iau fiecare clasa sociala, fiecare categorie in parte, fie ea minoritara sau majoritara si as putea spune despre cum agraveaza fiecare situatia, dar si cum ar putea contribui la schimbarea ei in bine. Cu totii contribuim la lumea in care traim. Caci cu totii avem nevoie de apa curata, de aer curat, de pamant curat, de hrana curata. Altfel nu vom supravietui. Vom omora odata cu noi mii de alte fiinte, plante, animale si insecte. Ii vom trage dupa noi pe toti. Daca chiar suntem varful lantului trofic, putem sa facem atatea ca sa contribuim la sanatatea lumii in care traim. Si nimeni nu va pierde nimic! De asta va asigur! Va fi luat doar ce nu mai e de folos! Si va ramane doar ce era cu adevarat necesar!

Impreuna putem contribui la lumea in care traim. Fiecare indiferent din ce clasa sociala face parte, poate fi atent la cat gunoi genereaza, la ce hrana mananca, la ca ce profit incurajeaza, ce haine imbraca, ce produse de infrumusetare foloseste. Nu te obliga nimeni sa renunti la viciile tale daca nu vrei sa renunti la ele. Dar daca nici macar nu avem grija de lumea in care traim, nu vor mai ramane vicii de satisfacut, caci nu vei mai fi in viata!

In lumea in care traim cu totii ne tinem de maini, nici unul nu este exclus. Nu vedem asta. Insa taranul se tine de mana cu parlamentarul, parlamentarul il tine de mana pe vagabond, tanarul il tine de mana pe batran si presedintele il tine de mana pe student. Vedeta se tine de mana cu programatorul anonim dintr-un sat, si CEO-ul se tine de mana cu plantele, insectele, si animalele. Daca refuzam sa vedem aceste legaturi, nu vor mai exista legaturi, caci nu vor mai exista fiintele care sa le creeze.

Viciile nu conteaza daca nu are cine sa le consume, profitul nu conteaza daca nu exista cine sa-l genereze, viata nu mai exista daca nu exista resurse vitale si regenerabile.

Asa ca ma adresez tie oricine-ai fi. Uita-te in stanga si in dreapta ta. Realizeaza cu cine te tii de mana. Actiunile cui te influenteaza pe tine, si vietile cui le influentezi?! Cine depinde de tine si tu de cine depinzi?!

Sustine, incurajeaza, hraneste, pastreaza, vindeca, asigura, corecteaza, protejeaza!
Sanatate in tot ceea ce te inconjoara si in tot ceea ce faci, spui si gandesti! 

Vrei sa mai traiesti?

Si eu vreau. Si el, si ea, si ei. 
Dar in primul rand avem nevoie de natural pentru a trai cu adevarat longeviv si sanatos.

Hai sa ne asiguram impreuna viata!
Sustine, incurajeaza, hraneste, pastreaza, vindeca, asigura, corecteaza, protejeaza!

De prea multe ori m-am uitat la stiri groaznice despre distrugere, nepasare, si hrana plina de otrava. De prea multe ori am privit paduri intregi rase pe de pamant, de prea multe ori am privit oameni imbolnavindu-se de la hrana chimica, de la medicamente care nu sunt ceea ce ar trebui sa fie. De prea multe ori am vazut suferinta fiintelor cauzate de omenire in sine si am inghitit in sec, printre noduri in gat, am inchis ochii, am strans pumnii si printre sudoare si buze tremurande am zis: "De ce nu face nimeni nimic?!?! Oare chiar toti care contribuie la aceste suferinte sunt nepasatori sau doar orbi?! De ce pot sa le vad si n-am putere sa fac nimic in privinta lor?!" In tacere, in mintea mea, incercand sa-mi calmez inima cu: "Usor draga mea, usor, nu le poti face tu pe toate, are Dumnezeu grija de noi toti si de toate."

Si a venit cineva m-a ridicat si acum sunt aici si scriu!

Nu, nu le pot face eu pe toate, dar pot face tot ce tine de mine. Iar asta e un mod de a renunta sa ma intreb: "De ce nu face nimeni nimic?!?!....." Si de a face concret ceva. 
Eu stiu sa scriu, sa incurajez pe altii, sa astern cuvinte intr-o ordine anume, sa adun gunoaiele de pe potecile de munte pe unde pasesc, sa exprim emotii puternice si graitoare, sa imbin spiritualitatea cu stiinta, pragmatismul cu misticismul, sa alin pe altii, sa am grija de ei, sa le arat luminita de care sunt speriati, sa fiu un glas de mama, de fiinta.

Si am ales sa nu ma mai intreb despre ce fac altii! Ci sa fac eu asa cum stiu mai bine ce stiu sa fac mai bine, ca sa contribui la ajutorul pe care si altii deja il ofera.

Fa si tu ce poti mai bine cu ce stii mai bine, in fiecare clipa cand este nevoie! 
Nu fi doar un martor impietrit de frica, durere si aparenta lipsa a puterii.
Ai putere in tine! 

Ai cel putin 5 lucruri specifice tie cu care poti contribui la protejarea si pastrarea sanatatii lumii in care traim!

Hai si tu cu noi! Hai si tu cu mine!
Da-o mai departe!
Pay it forward!

Vine un moment in viata ta cand se intampla multe si cu o viteza uluitoare. 
Uneori stau si ma uit in jur, sunt aproape sigura ca multi nu au experimentat nici jumatate din fericirea/durerea care a trecut prin pieptul meu, prin fiinta mea. Nu ca as fi eu mai presus de altii, insa tare dreptate au batranii cand ne zic: "Daca as fi stiut la varsta ta, ce stiu eu acum, as fi trait viata pe care de fapt mi-o doream." Si nu se refera la faptul ca sa ai curajul sa faci si tu niste lucruri total nepotrivite, doar de dragul adrenalinei, ci se refera exact la a avea curajul sa-ti calci pe capricii si pe orgoliu ca sa poti primi exact lucrurile simple si pretioase care iti sunt oferite.

Observ anii care au trecut pana acum (nu multi ar spune unii). Dar au zburat in directii diverse. M-am ridicat, m-am ingropat si iar m-am ridicat, de una singura. Cu mana mea mi-am facut tot. Acum e ca si cum as fi undeva pe o stanca foarte inalta si privesc in jos la viata mea ca la un film. Si de ce film am parte.... de unul atat incat imi vine sa scriu o carte pe baza lui cu gandul: "poate invata si altii din experienta mea." O iluzie. Nu au putut invata cei care au interactionat cu mine direct si intim, inchizandu-se dupa usi groase de orgoliu si frica, ce sa invete altii care n-au nici o treaba cu mine si citesc un roman pe care l-au luat din intamplare de pe raftul unei librarii.

"Si ce ai mai facut?" Este intrebarea care recent ma lasa muta, si imi pune un zambet tamp pe fata. Si de obicei raspund ceva ce tine de prezentul imediat, gen in ultimele 24 de ore. Daca se cer detalii, le expun cat mai scurt. Nu prea am ce sa relatez altora despre ce am trait. Este nevoie de o pricepere si o creativitate mai mare sa expui ce ai trait fara sa lasi loc de subiectivitate. Iar expunerea scurta si obiectiva e cea mai buna. De genul: "Nu a mers." Pricepere mai mare nu am inca. Si nu ma intereseaza sa fiu laudata, si nici dezaprobata, mai degraba inteleasa la nivel de imagine completa, cu tot ce tinea de cadrul respectiv. Dar nici macar asta. Nu-mi pasa. Unii ar numi asta sa vezi imaginea de ansamblu... Da! Asta e. Eu cam asa vad in general viata mea. Ma astept ca persoana caruia ii povestesc sa expuna lucrurile obiectiv, si despre ceilalti implicati in povestea relatata, nu sa ma aprobe sau sa ma dezaprobe pe mine ca personaj. Este intotdeauna ceva mai amplu pus in miscare, si nu se invarte totul in jurul unui singur personaj. 

Ma refer la cazul tipic de conflict intre doua persoane. Doi ajung sa se certe. Unul dintre ei sunt eu. Eu ma apuc si povestesc asta unei a 3-a persoane care ma cunoaste doar pe mine. Reactia imediata este fie sa ma aprobe pe mine intru totul, fie sa ma desfiinteze. Dar intelepciunea spune altfel. Ea spune sa luam toate lucrurile in considerare:
"- Bine, dar de ce v-ati certat? 
- El/ea s-a suparat pe mine pentru i s-a parut ca m-am purtat urat.
- Si chiar te-ai purtat urat?
- Eram iritata de oboseala insa nu aveam nimic cu el/ea. I-am raspuns impasibila/iritata, incercand sa diger si sa dau drumul la starea mea fara sa vars in jur.
- Si ai incercat sa-i spui? Dar el/ea cum era in ziua aia?
- Da, am incercat sa-i spun imediat cum s-a suparat si a inceput sa tipe, dar nu m-a auzit caci era prins/a in emotia lui/ei. Avusese o problema la munca/la facultate/in familie stiu ca mi-a zis in treacat.
- Si apoi ce s-a intamplat?
- M-a certat, m-a acuzat, si m-a agasat pana n-am mai putut sa suport iluzia lui/ei si am ripostat. Ti-am zis ca eram foarte obosita.
- A pai atunci e clar. Nu exista un vinovat aici. Amandoi/amandoua aveati o zi proasta si a fost o totala neintelegere."

Asa au plecat oameni din viata mea cand din povestile intamplate lor asteptau de la mine ca prietena/iubita sa le ofer aprobare, incurajare completa. Pentru ce sa fac asta, cand astfel tu nu mai inveti nimic din viata ta?! Si cum sa fac asta daca eu nu stiu sa ma gratific singura in propria mea viata, din orice intamplare sifonata as iesi? Eu stiu sa-ti expun asa cum imi expun me insumi, obiectiv. Stiu ca e important sa-ti spun ca si cel cu care te-ai certat a avut motivele lui pentru care a actionat cum a actionat, si ca nu este tocmai un diavol asa cum il vezi pe moment din cauza emotiilor imediate. Intr-un final intotdeauna se concluzioneaza ca nu exista vinovati in poveste, ci perceptii gresite, viziuni distorsionate, emotii prea puternice care au influenta prea mare. Intr-un final in mintea mea inteleg ca cel care acuza, o face din anumite motive care n-au legatura cu acuzatul, si cel care e acuzat si riposteaza o face din anumite motive care n-au legatura cu cel care il acuza. Intr-un final eu inteleg ca cel care s-a gratificat doar nu vede cum trebuie realitatea pe moment, nu ca este nebun sau arogant. Inteleg ca cel care a ripostat era cuprins de o emotie mult prea puternica si nu ca este arogant sau pervers. Mai pe scurt in ochii mei fiinta aceea este innocenta! Pe moment a fost vulnerabila. Eu nu vad un motiv pentru care sa-l pedepsesc. Fie ca ma priveste pe mine sau nu. Toti suntem vulnerabili uneori, asa ca nu avem control perfect. Mai degraba vad ca este mai important sa creez un mediu iubitor si relaxant in care sa ii fie mai usor sa permita cinstei sa iasa la suprafata si sa-si vada fapta, sa recunoasca, ca sa faca pace in mintea lui dar si cu mediul din jur.

Ca sa faci asta, sistemul tau prin care traduci realitatea, trebuie sa aiba ca principii de baza calitatile cele mai pure, nobile si virtuoase. Si sa nu ti le poti incalca pe cat posibil. Orice "pacatos" este victima unei viziuni gresite, o fiinta innocenta. Non-condamnarea este importanta. Discernamantul te ajuta sa intelegi motivele pentru care fiinta a actionat cum a actionat, dar expundand faptele asa cum au fost nu inseamna ca o condamni. Esti sigur ca nu ai obiceiul sa condamni cand fiecare fiinta, la sfarsitul discernamantului natural primeste verdictul de innocenta - victima unor forte care il depasesc cu mult in puterea de control de care dispunea in acel moment. Am avut mereu concluzia asta. Asta nu inseamna ca fiinta respectiva va fi exonerata de fapta sa necugetata, caci oricum nu sta in puterea mea sau altcuiva, ca sa faca asta. Inseamna doar ca nu mai adaugi la fapta sa si nici la fiinta ta, nici o energie care in fapt nu are ce cauta acolo. Asta inseamna ca nu este nevoie sa rupi legaturi, sa adaugi discordie, etichete ireale, condamnare inutila. Daca se vede imaginea de ansamblu in ambele tabere, atunci ambele parti colaboreaza, recunosc si fac pace, in mod natural, caci realitatea este intotdeauna simpla, obiectiva si nu partinitoare. 

Dar bineinteles ca intr-o cultura in care omul este obisnuit sa traiasca prin prisma unor judecati subiective trecute si aprobate de egoul propriu, de emotii, este greu sa relatezi o imagine de ansamblu, cand tu insuti nu esti obisnuit sa iti privesti viata astfel. 

Din pacate, foarte foarte rar am avut o conversatie obiectiva cu cineva caruia i-am povestit un eveniment. Daca persoana alege sa ma laude pe mine, uneori incerc eu sa aduc obiectivitatea in discutie, dar nu se sustine, caci este intampinata de un val de: "Nu ii mai lua apararea! E un/o x, x si x. Ce mai conteaza?! Saraca de tine..."
Ce sa mai zic atunci?!
Pe de alta parta se poate intampla sa fiu desfiintata: "A pai tu esti de vina! Nu stii ca tot ce primim de la altii e doar ce am emis chiar noi?!" Si atunci incerc sa expun si faptul ca eu nu am emis nimic negativ catre persoana in cauza, ci incercam sa traiesc doar prezentul meu, nelegat de ce era in jur. Dar nici atunci nu se sustine caci mi se spune ca caut scuze sa ma scot.

Oricum o dam, ori e alba, ori e neagra. Rar gasesti o fiinta care sa fie dispusa sa isi vada greselile ca sa fie in pace si in regula cu tine. Mai degraba iti expune greselile tale si apoi ti le pune si pe ale lui in carca ta, ca de ce sa-si mai bata el capul cu ceva atat de nesemnificativ cum ar fi o alta fiinta. O alta fiinta caruia alege sa ii dea o eticheta convenabila de genul: "Este nebun!" care sa o scuteasca de mai putina vinovatie in a-si sustine innocenta si a-i aplica pedeapsa pe care o considera dreapta. Si spre marea mea mirare asta se intampla mai ales cand alegi sa deschizi o cale catre o discutie obiectiva prin care sa nu existe lucruri neterminate, si sa fie recunoscute onorabil partile implicate.

Cand gresesc o stiu destul de repede, iar daca nu o stiu atunci o aflu cat de curand, si imi asum responsabilitatea, imi cer imediat iertare, imi arat constientizarea. Cand imi gresesc altii, mai nou, le permit sa-mi greseasca, tac, in suflet facandu-le o plecaciune si aleg sa le permit sa vada ceea ce cauta atunci. Caci daca incerc sa le arat ca se inseala in perceptie, ei mereu incearca sa ma faca pe mine sa platesc pentru ceea ce emit ei. Si asta e ceva inutil pentru ambele parti implicate. Oricum indiferent de cate as vrea eu sa ii scutesc, viata le va arata in mod natural ca "mi"-au gresit, in cel mai relevant mod posibil astfel incat ei sa poata vedea clar si sa poata intelege.

In cele din urma fiecare dintre noi ajungem sa simtim anumite concluzii generale, de exemplu:
- Am exagerat cu orgoliul atunci! Am facut rau cuiva care nu merita.
- Am fost arogant sa cred ca mi se cuvenea un statut superior in comparatie cu celalalt. 
- Am pierdut un prieten bun pentru ca nu am stiut sa-l pretuiesc.
- Am pierdut un prieten bun pentru ca nu am putut sa-mi recunosc greseala.
- Am avut ocazia sa indrept lucrurile si am ales sa le inrautatesc. Acum nu se mai poate face nimic.
- Am pierdut o iubire binecuvantata pentru ca mi-a fost frica de responsabilitate. Nu aveam demnitate si nici incredere in mine.
- Daca nu pretuiam atat de mult distractiile efemere acum ma puteam bucura de cele mai linistite si durabile momente alaturi de cineva cu care chiar aveam o compatibilitate.
Etc.  Si majoritatea dintre aceste concluzii nu sunt deloc usor de constientizat si de recunoscut fata de noi insine si fata de altii.

Putem insa sa fim diferiti. Putem insa sa nu facem toate aceste greseli sau altele mai grave. Putem sa ne antrenam mintea sa aleaga ca principii de baza calitatile cele mai pure, nobile si virtuoase. Pas cu pas, intamplare cu intamplare. Cu atat mai mult o facem cand ceea ce ni se intampla este de o importanta deosebita pentru noi. Discernamant, obiectivitate si prezenta. Echilibru. Si putina toleranta, putina acceptare, putin efort ca sa ne dezlipim de orgoliu si sa ne raportam la mediul inconjurator fara masca sinelui, fara EU, in puritate si libertate de influenta sinelui.

In cele din urma si eu fac parte din acest drum. Deci sa continuam drumul impreuna cat mai corecti si mai devotati in a face ceea ce este corect pentru noi si pentru ceilalti in acelasi timp.

Stateam aseara si te priveam printre gene. 
Te simteam ca si cum erai eu, stiam cum te simti, 
am stiut toata ziua, 
te-am simtit foarte bine, atat de bine incat, cateodata,
mai aveam putin si confundam ce simteam ca simti tu, 
cu ce credeam ca e al meu,
si aproape ma pacaleam ca eram si eu in starea aia,
dar mi-am dat seama destul de repede ca nu eu generam, 
caci eu ma simteam mai linistita ca oricand, 
Te simteam insa foarte bine...
In fata mea nu puteai disimula oricat incercai
erai foarte transparent si deschis fata de mine, 
in mod natural, nu puteai sa generezi un zid. 

Desi tot aveai tendinta sa te inchizi,
sa fi in defensiva, sa te comprimi cumva,
ca realizai ca nu exprimi tocmai ceea ce esti
ce vrei cu adevarat,
parca cuvintele nu te mai ascultau,
ieseau cu totul altele de ce vroiai sa zici,
exprimai lucrurile mai pe dos decat te-ai fi putut astepta...
Caci la mine veneai sa cauti alinare,
sa primesti o iubire ce nu ti-a fost ascultata,
sa fi primit pe piept si mangaiat in par...

Ma certai pentru ce am facut eu
si pentru ce nu ai putut sa faci tu,
si erai dezarmat de privirea mea blanda
de tacerea si blandetea cu care mi se topeau ochii.
Te certai cu nevoia de a ma vedea, 
de a simti dulcea mea primire
in toate greselile ce le faceai..

Un dulce paradox din care nu-ti dadeai liniste.
Te luptai cu evidenta placerea de a fi cu mine
si cu supararea dintr-un alt timp ce o legai de mine.
Ma vroiai, si nu ma vroiai. Dar eram acolo, si erai acolo,
si ce puteai sa mai faci? Lupta nu-ti mai facea sens.
Intre incruntari si piruete de povete traite prin poteci straine,
te-ai calmat subit, si ai dat drumul la lupta.
Pentru acel moment, macar, ai inteles ca acea lupta
pentru tine de fapt nu conteaza 
si te-ai asezat langa mine.

Si povesteai, povesteai cu ochi plini de imagini 
si sentimente, cu ochi intrebatori..
Asteptai ceva de la mine, 
ceva ce credeai cu ardoare ca ai nevoie,
si eu doar priveam cu drag, liniste si tacere
Nu intelegeai, de ce nu zic, de ce nu te felicit,
De ce nu te incurajez...

Eu doar stateam si te priveam linistita,
caci stiam ca nu ai nevoie de o aprobare de la mine
de caldura aveai nevoie, ochii asta iti cereau.
Ce sa faci cu mai multe cuvinte,
care se dizolva neinsemnat cu primul lor pas in aer?
Te priveam si te primeam asa cum erai,
Nu stiai ca eu iti ofeream pe tava ce cu disperare cautai.
Ce fel de deschidere si daruire,
poate fi altfel decat aceea fara cerere?
Nu stiu ce ai facut, ai primit, nu ai primit..
M-am intrebat cateva minute,
dar atunci mi-am zis ca nu-ti pot controla acceptarea,
acolo tu esti stapan, tu decizi daca chiar primesti,
Ceea ce cauti cu hotarare.

Am primit mustrarile si observatiile mai usor 
decat am primit complimentele goale ale altora.
M-am bucurat, cum te deschizi,
dar nu puteam sa zic nimic in egalitate,
caci imi era indiferent cine era vinovat sau nu.
Dincolo de acele discrepante nu conta 
care gresise si care nu.

Dintre oamenii obisnuiti, dintre cei ce dau nastere
la case, copii, familii, si neamuri intregi..
Ce fiinta exista care este perfecta?
Te priveam cum gura iti exprima nemultumirile,
iar ochii tai se topeau de iubire 
caci cuvintele pe care le vedeau plutind in dizolvare inaintea ta,
nu erau cele pe care le-ai fi vrut rostite.

Cu toate imperfectiunile stiam ca esti dedicat sa ti le rafinezi,
Iar asta ma facea sa te admir, sa te respect.
Contradictiile din ceea ce exprimai,
marcau ca vrei doar sa fi primit,
chiar in acel moment cand iti incalcai singur,
cele mai importante sentimente,
vroiai sa vezi care sunt limitele..
Eram eu oare acea persoana care te va primi
iubi, alina, chiar in cele mai grave caderi ale tale?
Care incheia ceva ce ramasese neterminat, 
inainte chiar sa ma nasc eu?
Am inteles inainte de tine.
Nu eram. Nu as fi putut fi.
Dar eram cea care te primea atunci, chiar de la inceput.
Si stiam asta, si am stat acolo, si am fost marturie.

Printre povestirile impletite cu trecut si viitor,
ai putut totusi sa ramai deschis 
la o linie destul de importanta in manifestarea fiintei. 

Si asa cum te priveam aseara 
stiam ca prin ceea ce sunt atunci langa tine, 
prin ceea ce simteam atunci, 
prin linistea profunda pe baza de martor
te ajutam sa te eliberezi si tu de ceva, 
ceva foarte greu pentru sufletul tau. 
Caci si eu aveam evenimente neterminate,
dar stiam ca nu mi le poti termina tu,
la fel de bine cum stiam ca tu erai doar cel 
care de la inceput m-a primit asa cum a fost nevoie.
Nu aveam decat dragoste, prietenie, drag, 
pasiune, blandete, maternitate si puritate in toate cele exprimate, 
o liniste amestecata de toate acestea,
in privire, in glas, nu exista nimic altceva decat asta. 

Acolo sub clar de luna, printre flori,
si vant soptit, printre stele reflectoare,
Te priveam cum dai afara fiecare grija si greutate,
si te simteam cum devi mai usor si mai usor,
vibrai in jur sub forma de valuri 
din ce in ce mai puternice, mai clare. 

Si atunci am simtit ca suntem mai mult decat putem intelege noi vreodata.
Ca suntem atat de infiniti, de intimi, de plini, de imensi, 
ca intreaga lumea incapea in inima noastra... 
Si am stat acolo in nemiscare, privindu-te cu drag,
si ai capitulat in pledoarie...
Te-ai lasat cu capul pe pieptul meu
si te-am imbratisat, cu palmele in parul tau,
te iubeam fara vreun alt gest fizic... 
nu era nevoie de nimic altceva.

Si cum te priveam aseara,
Aseara dintr-o alta lume,
Stiam ca nu esti perfect,
Stiam ca nu sunt perfecta,
Stiam ca nu ai fost perfect,
Din prima clipa,
Dar erai perfect pentru mine.
La fel cum stiu ca aseara a fost ultima oara,
in acea lume, in acea viata,
cand te-am intalnit.

O etalare de vieti, impletire de simtiri, dans de initieri, cantec de reamintire a visteriei stramosesti.

Momentele acelea.. in autocar.. pe drum, cand in atmosfera muzicii de chitara sau un CD care canta linistit pe fundal.. Acel moment cand toata lumea atipeste, impreuna, si eu, treaza privesc cerul simtind armonia grupului, impletirea de dulce atipeala a colegilor mei.

Prin Christian Adventure ma vindec, ma cunosc, ma cizelez, ma topesc in stramosii daci, ma reintorc acasa printre pietre si copaci.

E sudoare cu efort, este respect si onoare, disciplina initiatica, este cantec, istorie, puritate si spiritualitate, spiritele padurilor, ale muntilor, uriasii pesterilor, inteleptii florilor de munte, joaca si viata, Mama Pamant si Tatal Cer.

Fiecare excursie este o calatorie initiatica in mine si in mosternirea stramoseasca, calatorie initiatica in Dumnezeu.

Intre oameni a caror inima bate ca mine, cand vine vorba de daci, nu pot decat sa vreau sa cant lupeste de bucurie si reamintire.

Condusa de oameni care nici nu realizeaza cat mi-au schimbat viata cu fiecare excursie, si fiecare curs. Aceasta este mai mult decat o scoala de ghizi montani. Este o scoala de reamintire, de calire, de plonjarea in interior, de stat la sfat cu dacii, de cantat alaturi de munti, vai, lupi, ursi, brazi, rauri.... si flori de colt, pe varfuri de munte.

Este o scoala in care te scolesti singur, dar impreuna. Condusi de o aparenta contemporana, totusi cu substrat de vechime nobila. Dincolo de chipul celor care ne arata calea, sta ceva ce poate nici ei nu stiu inca.

Si pe toate traseele, stiu ca am fost insotiti de lupi. Pe fiecare varf am fost imbratisati de uriasii gardieni de peste timp. In fiecare seara, osteniti de peste zi, am fost imbratisati, vizitati, si vindecati de sanziene si zburatori, de pitici ai locului si pasari ale sufletelor de brazi si stejari. Fiecare, dar nu toata lumea, in felul sau, intelege, primeste, sau... asteapta.

Da, cu fiecare aplicatie, eu am devenit altcineva. Din fiecare pas am devenit mai clara. Cu fiecare piedica, am devenit mai puternica. Catre fiecare parinte al muntelui urcat, am intins cununi de flori, si slava, chemari de peste timp, sa aud, sa primesc, sa gust, ce e menit sa aduc in mine, si in lume.

Caci Tara noastra draga, este o Domnita Libera, care acum insa si-a pierdut Gardienii.
De rochia-i moale si imaculata, trag vulturi si sobolani, in paru-i lung si puternic se impotmolesc lilieci straini. Ei vor sa ii rupa vestmintele, sa-i dezgoleasca picioarele, sa-i scoata inima, si sa-i intunece mintea. Ii vor aurul din inima, verdele din minte, fierul din vene si salbaticia vor sa i-o prinda!....

A venit vremea sa auzim glasul ei.... Fiori, fiori trec cand ii aud strigatul... Nu mai e timp... Nu mai e timp de stat.

Iar in Christian Adventure, simt ca merg inainte, ca aud, ca pasesc pe unde trebuie sa gasesc...

Va urma...

Intr-o lume atat de plina de orbire, dar si de raceala si rautate, majoritatea nu crede si concluzioneaza sentimente pure ca fiind ceva meschin. 

Datorita abundentei orbirii, s-a acceptat ca realitate posibila doar lipsa iubirii si puritatii intre un barbat si o femeie. Si astfel majoritatea accepta ca manifestare comportamentala normala, doar aceea in care se manifesta vreun soi de indiferenta sau drama a cine pe cine domina. 

Nu. Eu refuz sa ma joc de-a dominatia. Daca vrei sa ma subordonezi sau sa te subordonez, este foarte posibil sa descoperi ca nu ai sa ma faci partenerul tau de sah. Caci razboiul ma lasa rece, ma retrag, tac, si imi vad de drum.

Ma uitam la un serial corean, a carui actiune are loc in anii 1300, despre regele Gongmin si consoarta lui printesa Nogoog, cat si despre generalul Choi Young si singura femeie care ar putea sa fi miscat pe un astfel de om. 

Remarcabilul izvor de virtute si onoare, al generalului, era un impediment in gasirea vreunei legaturi cu o femeie, caci inima sa se deschidea doar la innocenta si feminitate autentica. Se exemplifica nobletea, puritatea, curajul si vulnerabilitatea cu care se exprima dar se si protejeaza iubirea pura, si de catre barbati si de catre femei. Pe langa un scenariu de strategie politica absolut captivant. 

Regele iarasi este un exemplu de integritate si echilibru interior al feminitatii in dans cu masculinitatea. Iar regina, consoarta lui, ii este pe masura partenera perfecta ptr caracterul sau.

Serialul este echilibrat intre exemple relationale comportamentale si strategii politice si militare. Era o stima ca doi oameni sa se iubeasca astfel, si era privit ca ceva ce este plin de noblete. 

Acolo cand declarai iubire era ceva foarte serios si iesit din comun. Clar ca se stiau protocoalele ce implicau casatorii aranjate uneori, insa daca spuneai ca iubesti pe cineva, si demonstrai asta prin ceea ce emanai in vorba si fapta, erai sustinut, si privit cu uimire si respect. 

Cand generalul Choi Young suparat de un santaj politic si personal, in care un "nobil" corupt l-a fortat sa intre, este intrebat: "Cu regele esti prieten, si vorbesti mult si detaliat. Cu mine ai schimbat doar doua propozitii, cum se poate sa refuzi un nobil astfel?" El raspunde: "Cu aceia care nu sunt oameni, eu nu le daruiesc multe cuvinte. Iar prezenta mea este scurta."

Pe de alta parte cand lumea afla ca este in sfarsit indragostit, dar ca iubita ii este "furata" prin tertipuri politice, toata curtea regala, inclusiv regele si regina, conspira sa il ajute pe generalul, care ulterior, i-a protejat pe toti, in orice moment au cerut. 

Asa ceva seamana mult cu Game of Thrones, dar la o scara un pic mai mica, si in stil mai oriental. Ceea ce ma atrage MULT sunt dialogurile absolut inteligente si rafinate, si felul comportamental afisat, specific acelor timpuri. 

Eu sustin acele virtuti si le voi sustine oricum si oricat. In inima mea stiu ca acele valori sunt singurele durabile, si singurele care hranesc sufletul omului. Si asta reprezinta maturitatea si rafinamentul in iubire, chiar daca sunt rare, sunt totusi varful a ceea ce toata lumea cauta.

Exemplul de onoare, al spatelui drept si al nobletii este ceea ce ar putea fi foarte folositor ca altii sa incerce sa-l cultive. Ori merituozitatea si capacitatea de a cultiva astfel de virtuti se naste, cand te deschizi sa intelegi structura fundamentala al comportamentului pur, si cand esti curajos indeajuns sa aplici asta, chiar daca in prima faza, aparent, esti singur. 

Majoritatea fuge de puritate, caci astfel se tem ca pierd aprobarea si prezenta celorlalti. Puritatea fiind foarte rara in aceasta lume, nu este inteleasa si astfel este luata in ras si respinsa. Dincolo de orice altceva omului ii e frica de singuratate si de respingere din partea tuturor celor din jur. 

De aceea mai degraba ar alege comportamentul majoritar decat cel interior, chiar daca simte in inima sa ca acele valori sunt cele mai importante. Atunci un gol se naste in sufletul sau, si setea devine istovitoare si de nepotolit. 

Cand insa devine confortabil cu solitudinea sa, ptr o buna perioada de timp, atunci poate spune ca s-a eliberat de nevoia de aprobare din partea celorlalti.. 

Din proprie experienta spun ca daca graiesti adevarul fundamental cu curaj si seninatate, vor exista multi care nu vor intelege si vor pleca, dar in viata ta se vor aduna oameni care vor exemplifica ca fiinta acele valori. Si oamenii aceia chiar si-ar putea da viata ptr tine, daca s-ar intampla ceva. Ori ptr mine asta ar fi dovada ca ceea ce percepi  si urmezi face parte din realitatea fundamentala. Aceia risca un pic din castigul personal ptr celalalt. Caci sufletul lor simte valoarea acelor principii fundamentale, si stie ca ele privesc lumea intreaga si nu doar pe sine.