Stateam aseara si te priveam printre gene. 
Te simteam ca si cum erai eu, stiam cum te simti, 
am stiut toata ziua, 
te-am simtit foarte bine, atat de bine incat, cateodata,
mai aveam putin si confundam ce simteam ca simti tu, 
cu ce credeam ca e al meu,
si aproape ma pacaleam ca eram si eu in starea aia,
dar mi-am dat seama destul de repede ca nu eu generam, 
caci eu ma simteam mai linistita ca oricand, 
Te simteam insa foarte bine...
In fata mea nu puteai disimula oricat incercai
erai foarte transparent si deschis fata de mine, 
in mod natural, nu puteai sa generezi un zid. 

Desi tot aveai tendinta sa te inchizi,
sa fi in defensiva, sa te comprimi cumva,
ca realizai ca nu exprimi tocmai ceea ce esti
ce vrei cu adevarat,
parca cuvintele nu te mai ascultau,
ieseau cu totul altele de ce vroiai sa zici,
exprimai lucrurile mai pe dos decat te-ai fi putut astepta...
Caci la mine veneai sa cauti alinare,
sa primesti o iubire ce nu ti-a fost ascultata,
sa fi primit pe piept si mangaiat in par...

Ma certai pentru ce am facut eu
si pentru ce nu ai putut sa faci tu,
si erai dezarmat de privirea mea blanda
de tacerea si blandetea cu care mi se topeau ochii.
Te certai cu nevoia de a ma vedea, 
de a simti dulcea mea primire
in toate greselile ce le faceai..

Un dulce paradox din care nu-ti dadeai liniste.
Te luptai cu evidenta placerea de a fi cu mine
si cu supararea dintr-un alt timp ce o legai de mine.
Ma vroiai, si nu ma vroiai. Dar eram acolo, si erai acolo,
si ce puteai sa mai faci? Lupta nu-ti mai facea sens.
Intre incruntari si piruete de povete traite prin poteci straine,
te-ai calmat subit, si ai dat drumul la lupta.
Pentru acel moment, macar, ai inteles ca acea lupta
pentru tine de fapt nu conteaza 
si te-ai asezat langa mine.

Si povesteai, povesteai cu ochi plini de imagini 
si sentimente, cu ochi intrebatori..
Asteptai ceva de la mine, 
ceva ce credeai cu ardoare ca ai nevoie,
si eu doar priveam cu drag, liniste si tacere
Nu intelegeai, de ce nu zic, de ce nu te felicit,
De ce nu te incurajez...

Eu doar stateam si te priveam linistita,
caci stiam ca nu ai nevoie de o aprobare de la mine
de caldura aveai nevoie, ochii asta iti cereau.
Ce sa faci cu mai multe cuvinte,
care se dizolva neinsemnat cu primul lor pas in aer?
Te priveam si te primeam asa cum erai,
Nu stiai ca eu iti ofeream pe tava ce cu disperare cautai.
Ce fel de deschidere si daruire,
poate fi altfel decat aceea fara cerere?
Nu stiu ce ai facut, ai primit, nu ai primit..
M-am intrebat cateva minute,
dar atunci mi-am zis ca nu-ti pot controla acceptarea,
acolo tu esti stapan, tu decizi daca chiar primesti,
Ceea ce cauti cu hotarare.

Am primit mustrarile si observatiile mai usor 
decat am primit complimentele goale ale altora.
M-am bucurat, cum te deschizi,
dar nu puteam sa zic nimic in egalitate,
caci imi era indiferent cine era vinovat sau nu.
Dincolo de acele discrepante nu conta 
care gresise si care nu.

Dintre oamenii obisnuiti, dintre cei ce dau nastere
la case, copii, familii, si neamuri intregi..
Ce fiinta exista care este perfecta?
Te priveam cum gura iti exprima nemultumirile,
iar ochii tai se topeau de iubire 
caci cuvintele pe care le vedeau plutind in dizolvare inaintea ta,
nu erau cele pe care le-ai fi vrut rostite.

Cu toate imperfectiunile stiam ca esti dedicat sa ti le rafinezi,
Iar asta ma facea sa te admir, sa te respect.
Contradictiile din ceea ce exprimai,
marcau ca vrei doar sa fi primit,
chiar in acel moment cand iti incalcai singur,
cele mai importante sentimente,
vroiai sa vezi care sunt limitele..
Eram eu oare acea persoana care te va primi
iubi, alina, chiar in cele mai grave caderi ale tale?
Care incheia ceva ce ramasese neterminat, 
inainte chiar sa ma nasc eu?
Am inteles inainte de tine.
Nu eram. Nu as fi putut fi.
Dar eram cea care te primea atunci, chiar de la inceput.
Si stiam asta, si am stat acolo, si am fost marturie.

Printre povestirile impletite cu trecut si viitor,
ai putut totusi sa ramai deschis 
la o linie destul de importanta in manifestarea fiintei. 

Si asa cum te priveam aseara 
stiam ca prin ceea ce sunt atunci langa tine, 
prin ceea ce simteam atunci, 
prin linistea profunda pe baza de martor
te ajutam sa te eliberezi si tu de ceva, 
ceva foarte greu pentru sufletul tau. 
Caci si eu aveam evenimente neterminate,
dar stiam ca nu mi le poti termina tu,
la fel de bine cum stiam ca tu erai doar cel 
care de la inceput m-a primit asa cum a fost nevoie.
Nu aveam decat dragoste, prietenie, drag, 
pasiune, blandete, maternitate si puritate in toate cele exprimate, 
o liniste amestecata de toate acestea,
in privire, in glas, nu exista nimic altceva decat asta. 

Acolo sub clar de luna, printre flori,
si vant soptit, printre stele reflectoare,
Te priveam cum dai afara fiecare grija si greutate,
si te simteam cum devi mai usor si mai usor,
vibrai in jur sub forma de valuri 
din ce in ce mai puternice, mai clare. 

Si atunci am simtit ca suntem mai mult decat putem intelege noi vreodata.
Ca suntem atat de infiniti, de intimi, de plini, de imensi, 
ca intreaga lumea incapea in inima noastra... 
Si am stat acolo in nemiscare, privindu-te cu drag,
si ai capitulat in pledoarie...
Te-ai lasat cu capul pe pieptul meu
si te-am imbratisat, cu palmele in parul tau,
te iubeam fara vreun alt gest fizic... 
nu era nevoie de nimic altceva.

Si cum te priveam aseara,
Aseara dintr-o alta lume,
Stiam ca nu esti perfect,
Stiam ca nu sunt perfecta,
Stiam ca nu ai fost perfect,
Din prima clipa,
Dar erai perfect pentru mine.
La fel cum stiu ca aseara a fost ultima oara,
in acea lume, in acea viata,
cand te-am intalnit.

Un barbat nu poate vedea iubirea ca fluida, gentila, afectuoasa si tandra, daca a crescut avand o mama dura. Chiar daca baiatul a fost neobisnuit in actiunile sale, mama trebuie mereu sa gaseasca un echilibru intre a oferi tandrete si de asemenea a predica disciplina si moralitatea. 

Daca are loc orice dizarmonie in acest aspect in comportamentul mamei catre el, baiatul va creste intr-un barbat care respinge vulnerabilitatea, care vede tandretea si afectiunea grijulie cu ochi sceptici fiind de asemenea speriat de a arata compasiunea, toleranta si delicatete. La fel se intampla si pentru femeie cu tatal sau. 


Prin urmare prima femeie importanta din viata unui barbat este mama lui, si a doua va fi partenera lui, care in mod inevitabil va prelua munca neterminata lasata in urma de mama si va continua forjarea tacuta si bine intentionata a barbatului. Forjarea va fi de fapt infaptuita de el, dar femeia va oferi stabilitatea iubitoare, tacuta si loiala pentru ca el sa reuseasca. 


In mod ideal, barbatul ar trebui sa preia munca neterminata si sa se slefuiasca in barbatul pe care el simte ca este in acord cu propriile sale capacitati. Dar daca munca este mai mare decat posibilitatile sale prezente, Sursa-forta a tot guvernatoare a creat femeia special pentru a asista si a oferi prezenta si iubirea sa pe timpul procesului de integrare si slefuire al unui barbat. 


In acelasi mod barbatul are acelasi rol si aceeasi misiune in viata unei femei. 


Sensul unui parteneriat este de a oferi iubire si stabilitate pe durata forjarii ambelor fiinte implicate. Parteneriatul ar trebui sa asigure cel mai sigur si usor mediu pentru ca fiecare fiinta sa creasca si sa se dezvolte catre puritate. 


Conflictul si dificultatile apar cand egoul devine a treia persoana in conexiune. Cand frica de a iubi este prea mare, si cand viziunea aliantei este intunecata. Acestea pot fi depasite printr-o alianta deschis declarata. 


Dar pentru ca toata stabilitatea, usurinta si iubirea sa abia loc, ambele fiinte trebuie sa fie dispuse sa se deschida, sa impartaseasca, sa asculte unul de altul si sa coopereze. Increderea este necesara, la fel ca atunci cand esti pe cale sa cazi si ai nevoie sa crezi intr-o mana care se intinde sa te ridice din calea primejdiei. Moralitatea, bunul simt natural, este necesara pentru a oferi stabilitatea pentru procesul mai mare decat personalul. 


Amandoi ar trebuii sa fie dispusi sa discute deschis, in mod periodic, despre progresul si de asemenea obstacolele de personalitate inca prezente. Amandoi ar trebuii sa fie capabili sa isi spuna ceea ce le place sau nu la celalalt, ceea ce cred ca ar imbunatati conexiunea lor si de asemenea daca sunt dispusi sa se slefuiasca pe sine impreuna intr-un aspect anume. 


Anumite conexiuni gasesc creativitate in momentele grele, dezvoltand un mod amuzant de a contra-ataca exploziile egoului. Precum saruturi, imbratisari instante sau glume tandre "cu subinteles". 


Compromisurile sunt doar "renuntarile" la obisnuitele proaste ale egoului. Compromisurile, de fapt, sunt intotdeauna directionate catre o forma a unei obisnuite foarte inradacinate si disfunctionale ale egoului. 


Amandoi ar trebuii sa fie parteneri inainte sa fie iubiti, pentru ca daca amandoi isi reamintesc ca s-au ales pentru a fi aliati in procesul forjarii, atunci drumul va fi pavat cu iubire si stabilitate si va fi mult mai neted. 


In acest fel, munca interioara poate fi infaptuita, egoul nu poate deveni a treia persoana in conexiunea lor. 

Nici un dusman nu va fi prezent.

"Dragostea dureaza ... cat ai grija de ea" Gabriela Nanes


ENGLISH

A man cannot see love as flowing, gentle, caring, and tender, if he grew up having a harsh mother. Even if the boy was unusual in his doings, the mother always has to find a balance between giving open tenderness and also preaching discipline and morality. 

If any disharmony towards this matter, takes place in the mother's behavior towards him, the boy will grow into a man that rejects vulnerability, that sees tenderness and caring with skeptic eyes, also being affraid of showing compassion, forebearance and delicacy. The same goes for the woman with her father. 

Therefore the first important woman in a man's life is his mother, and the second woman will be his partener, which inevitably will pick up the unfinished work left by the mother and continue the silent, good intended forging of the man. The forging will actually be done by him, but the woman will provide the loving, silent, loyal stability for him to succeed. 

Ideally, the man should pick up the unfinished work and polish himself into the man he feels to be in accordance with his own capabilities. But if the work is greater then his present capacities, The Source all-governing force created the woman especially to assist and offer her presence and love during an integrating and polishing process of the man. In the same way the man has the same role and mission in a woman's life. 

The meaning of a partnership is meant to offer love and stability during the forging of the both beings involved. The partnership should provide the safest and more easy environment for each being to grow and develop towards purity. 

The conflicts and hardships appear when the ego becomes the third person in the connection. When the fear to love is too much, and the sight of the alliance is clouded. These can all be overcomed with an openly declared alliance. 

But for all this to happen both must be willing to open up, share, listen of the other and cooperate with each other. Trust is needed, just like when you're about to fall and you need to trust the hand that is reaching to lift you up from harms way. Morality, natural common sense, is needed to offer the stability for the greater process. 

Both should be able to openly discuss, periodically about their progresses and also still present personality obstacles. Both should be able to tell each other what they don't and do like about the other, what they think would improve their connection, and also if they are willing to polish themselves together in a certain matter. 

Some connections find creativity in hard times, developing a funny way to counter-attack the ego's bursts. Such as instant kissing, hugging or an "inside" tender joke. 

Compromises are just "letting go's" of the ego's bad habbits. Compromises actually are always directed towards a form of a most rooted disfunctional ego habbit. 

Both should be partners before lovers, because if both remember that they chose each other to be allies in the forging process, then the road will be paved with love and stability and will be smoother. 

In this way, the inner work can be done, the ego cannot become the third person in their connection. 

No enemy will be present.

"Love lasts... as much as you take care of it." Gabriela Nanes

Intr-o lume atat de plina de orbire, dar si de raceala si rautate, majoritatea nu crede si concluzioneaza sentimente pure ca fiind ceva meschin. 

Datorita abundentei orbirii, s-a acceptat ca realitate posibila doar lipsa iubirii si puritatii intre un barbat si o femeie. Si astfel majoritatea accepta ca manifestare comportamentala normala, doar aceea in care se manifesta vreun soi de indiferenta sau drama a cine pe cine domina. 

Nu. Eu refuz sa ma joc de-a dominatia. Daca vrei sa ma subordonezi sau sa te subordonez, este foarte posibil sa descoperi ca nu ai sa ma faci partenerul tau de sah. Caci razboiul ma lasa rece, ma retrag, tac, si imi vad de drum.

Ma uitam la un serial corean, a carui actiune are loc in anii 1300, despre regele Gongmin si consoarta lui printesa Nogoog, cat si despre generalul Choi Young si singura femeie care ar putea sa fi miscat pe un astfel de om. 

Remarcabilul izvor de virtute si onoare, al generalului, era un impediment in gasirea vreunei legaturi cu o femeie, caci inima sa se deschidea doar la innocenta si feminitate autentica. Se exemplifica nobletea, puritatea, curajul si vulnerabilitatea cu care se exprima dar se si protejeaza iubirea pura, si de catre barbati si de catre femei. Pe langa un scenariu de strategie politica absolut captivant. 

Regele iarasi este un exemplu de integritate si echilibru interior al feminitatii in dans cu masculinitatea. Iar regina, consoarta lui, ii este pe masura partenera perfecta ptr caracterul sau.

Serialul este echilibrat intre exemple relationale comportamentale si strategii politice si militare. Era o stima ca doi oameni sa se iubeasca astfel, si era privit ca ceva ce este plin de noblete. 

Acolo cand declarai iubire era ceva foarte serios si iesit din comun. Clar ca se stiau protocoalele ce implicau casatorii aranjate uneori, insa daca spuneai ca iubesti pe cineva, si demonstrai asta prin ceea ce emanai in vorba si fapta, erai sustinut, si privit cu uimire si respect. 

Cand generalul Choi Young suparat de un santaj politic si personal, in care un "nobil" corupt l-a fortat sa intre, este intrebat: "Cu regele esti prieten, si vorbesti mult si detaliat. Cu mine ai schimbat doar doua propozitii, cum se poate sa refuzi un nobil astfel?" El raspunde: "Cu aceia care nu sunt oameni, eu nu le daruiesc multe cuvinte. Iar prezenta mea este scurta."

Pe de alta parte cand lumea afla ca este in sfarsit indragostit, dar ca iubita ii este "furata" prin tertipuri politice, toata curtea regala, inclusiv regele si regina, conspira sa il ajute pe generalul, care ulterior, i-a protejat pe toti, in orice moment au cerut. 

Asa ceva seamana mult cu Game of Thrones, dar la o scara un pic mai mica, si in stil mai oriental. Ceea ce ma atrage MULT sunt dialogurile absolut inteligente si rafinate, si felul comportamental afisat, specific acelor timpuri. 

Eu sustin acele virtuti si le voi sustine oricum si oricat. In inima mea stiu ca acele valori sunt singurele durabile, si singurele care hranesc sufletul omului. Si asta reprezinta maturitatea si rafinamentul in iubire, chiar daca sunt rare, sunt totusi varful a ceea ce toata lumea cauta.

Exemplul de onoare, al spatelui drept si al nobletii este ceea ce ar putea fi foarte folositor ca altii sa incerce sa-l cultive. Ori merituozitatea si capacitatea de a cultiva astfel de virtuti se naste, cand te deschizi sa intelegi structura fundamentala al comportamentului pur, si cand esti curajos indeajuns sa aplici asta, chiar daca in prima faza, aparent, esti singur. 

Majoritatea fuge de puritate, caci astfel se tem ca pierd aprobarea si prezenta celorlalti. Puritatea fiind foarte rara in aceasta lume, nu este inteleasa si astfel este luata in ras si respinsa. Dincolo de orice altceva omului ii e frica de singuratate si de respingere din partea tuturor celor din jur. 

De aceea mai degraba ar alege comportamentul majoritar decat cel interior, chiar daca simte in inima sa ca acele valori sunt cele mai importante. Atunci un gol se naste in sufletul sau, si setea devine istovitoare si de nepotolit. 

Cand insa devine confortabil cu solitudinea sa, ptr o buna perioada de timp, atunci poate spune ca s-a eliberat de nevoia de aprobare din partea celorlalti.. 

Din proprie experienta spun ca daca graiesti adevarul fundamental cu curaj si seninatate, vor exista multi care nu vor intelege si vor pleca, dar in viata ta se vor aduna oameni care vor exemplifica ca fiinta acele valori. Si oamenii aceia chiar si-ar putea da viata ptr tine, daca s-ar intampla ceva. Ori ptr mine asta ar fi dovada ca ceea ce percepi  si urmezi face parte din realitatea fundamentala. Aceia risca un pic din castigul personal ptr celalalt. Caci sufletul lor simte valoarea acelor principii fundamentale, si stie ca ele privesc lumea intreaga si nu doar pe sine.

Asa cum am promis, am tradus articolul Jessicai Bahr despre mitul completitudinii. Este un articol inteligent si intelept scris din punctul meu de vedere, mai ales ca provine din experienta traita.

Va las sa savurati mai departe expunerea scriitoarei.

"As vrea sa spulber mitul new age la moda: ca suntem completi si intregi in mod individual, fara celalalt.

Nu pot sa va spun de cate ori am auzit acest mesaj si in cate moduri este bine impachetat de profesori bine intentionati, scriitori, numerosi guru, etc. Si in timp ce o parte din mine vrea sa gaseasca confort in acest mesaj ( o glazura de inghetata existentiala ), mai des decat asta, ma gasesc a fi nefericita in dragoste, datorita acestui mesaj.

Adevarul este ca, nu cred ca suntem intr-adevar intregi si completi. Si spun asta plecand din perspectiva dualista; pentru ca aceasta este realitatea pe care o traim. Eu cred ca am venit din completitudine si ca ne intoarcem in completitudine, dar nu cred ca suntem intregi in acesta manifestare. Din mometul in care acele trei cuvinte "Tu ma completezi." care au iesit din gura lui Tom Cruise in filmul Jerry Maguire, am vazut impreuna pendulul trecand de la un moment amestecat de inima topita si uimire - "O, ce romantic si vulnerabil!", pana la perspectiva impietrita si pesimistica – "Ce avid de afectiune si dependent!"

Oricat de ciudat ar parea acum ne pare rau pentru Renee Zellwgger, pentru ca acum stim mai mult decat ea, si stim ca urmeaza sa se raneasca. Suntem intelepti pana la ideea ca "finalurile fericite se intampla doar in filme." Da, "parada a fost desconspirata si nu ne vom mai lasa luati de prosti."

Vreau sa opresc miscarea oscilanta a pendulului - totul sau nimic; Pe o parte ne pierdem pe sine si ne dam puterea in van intr-o relatie, pe de alta parte evitam relatia cu desavarsire. Eu discut despre calea sanatoasa de mijloc, care a fost in mod "obisnuit" ocolita si pervertita de catre curentul principal din aceasta perioada, si care este abandonata pe calea multor miscari si modalitati spirituale si de autoperfectionare – cum de fapt nu avem nevoie unul de celalalt sa fim intregi. Cand de fapt, acesta este dansul vietii. Aceasta este ceea ce pune in miscare natura sociala a fiintelor umane.

Caracterul nostru incomplet este atractia gravitationala exercitata unul catre celalalt, de parca noi stim in mod firesc ca ceva care este mai mare decat noi, se afla in imbinare, si acest ceva are de adaugat ceva anume existentei noastre.

Mai mult decat individual. Daca am fi fost intregi, nu ne-am fi atras unul pe celalalt, nu am fi manifestat un "celalalt", si nu am cauta lectiile si expansiunea naturala a conexiunii. In afara de cazul cand suntem iluminati, cum putem sa fim intregi?

A void dance (avoidance).
Un dans al vidului/golului (Eschivare = avoidance <subst.>)

O parte a motivului pentru care avem nevoie sa credem ca suntem intregi este ca ne simtim atat de incomod cu vidul (lipsa/golul). Suntem o cultura care stigmatizeaza vidul – il condamnam cu toata severitatea, il dezonoram. Suntem invatati, acum, ca daca avem un vid/gol care cere umplere este un aspect negativ si rusinos. Este presupus ca singurul mod prin care poate fi umplut, ar fi din interior. Si totusi nu este nimic gresit in mod firesc cu un vid/gol sau cu umplerea unui gol. Golul insusi semnaleaza ca este ceva care lipseste, un indicator al unei deficiente, sau poate indica o rana veche care necesita vindecare. Ne alerteaza de nemultumirea noastra. Un dar, un semn al vietii.

De obicei interpretam gresit golul ca avand de a face cu o realizarea controlabila si concreta – casa mai buna, job mai bun, mai multi bani, aspectul fizic mai bun, etc. Bineinteles capatul opus al acestui spectrum este sa crezi ca nu avem nevoie niciodata de ceva din afara noastra; Acesta este punctul in care relatia ajunge sa fie devalorizata si distrosionata si de obicei atunci relatia devine o victima accidentala a bataliilor noastre interioare. Problema nu este golul pe care il avem, ci cum alegem sa il umplem. Gasind sens in vietile noastre prin ceea ce ne insufleteste, precum scopul inalt al vietii noastre, spiritualitate, relatii intime, etc.- acestea sunt lucrurile care ne alimenteaza. Acestea sunt toate exemple despre modalitatile non-superficiale de a ne simtii intregi. Umpland golul incepand cu fundatia creeaza o indeplinire (implinire) solida si sustenabila, una care este in rezonanta si in aliniere cu cine suntem si cu aspiratiile noastre.

De obicei credem ca un gol este negativ/rau – de parca am fi sfaramati sau goliti, de parca sentimentul nostru de lipsa este un lucru oribil de negativ. Dar eu cred ca asocierea negativa vine din modalitatile prin care oamenii incearca sa umple acel gol, modalitatile superficiale si de eschivare de sine care de obicei conduc la goluri mai adanci si la disfunctionalitate/ dependenta.

Cultura noastra acapareaza piata pentru aceste tactici de umplere a golului prin forma sexului suplimentar, mancare, televizor, shopping, alcool, droguri, medicamente pentru dispozitia sufleteasca, religia si anumite modele de spiritualitate. Mite substitutive, cand in realitate, majoritatea golurilor sunt inradacinate intr-o foame sistemica de conexiune profunda si reala acceptare – uniune.

Aceste eforturi subconstiente involuntare majoritare, dau un nume negativ implinirii prin uniunea cu celalalt. Indreptandu-ne cu compasiune catre acest gol, fara sa-l necinstim/pangarim sau cand incercam sa fugim de el, ne permite sa privim la modalitatile de umplere printr-o sursa mai profunda – din interior SI din exterior. Acesta este punctul in care cele doua modalitati converg/ fuzioneaza, unde de obicei ne simtim cel mai intregi – completarea este in aceasta rezonanta. Cand umplerea din interior si cea din exterior sunt in rezonanta.

Este o diferenta intre a umple golul versus a anestezia golul. Acest gol vrea sa fie umplut cu ceva hranitor si sanatos ca sa se integreze si sa creasca impreuna cu noi.

Ocolirea de pe autostrada intregului.

Eu simt ca teoria "suntem fiinte intregi" este o ocolire, o evitare a relatiei, o ocolire a intimitatii reale foarte comuna in comunitatile spirituale si progresive (apartin ale amandurora), care prea des este mai degraba izvorata dintr-un loc ranit si epuizat decat dintr-o stiinta autentica a inimii.

Oamenii spun in mod dogmatic ca avem nevoie sa ne gasim completitudinea si intregimea pe cont propriu inainte sa ne implicam cu cineva. Putem fi singuri intreaga noastra viata incercand sa atingem asta, cauzand sa ignoram sau sa condamnam, in acelasi timp, forta vietii ce cheama din interiorul nostru. Si cand ne gasim, sa cautam modalitati deviante ca masuri de a se ocupa de aceasta chemare, ratand astfel o oportunitate pentru o alchimie care se intampla doar prin intimitate reala.

Oglinda propriei noastre reflectii.

Argumentul in favoarea autonomiei noastre afirma ca " oamenii pe care chiar ii cautam si cu care ne conectam, doar reflecta inapoi catre noi parti din noi care sunt adormite, dar acoperite." Se presupune ca avem totul in interiorul nostru. In unul cazuri acest lucru este adevarat, dar in altele nu. Eu am calitati pe care alti oameni nu le au si oamenii au calitati pe care eu nu le am si pe care nu le voi cultiva niciodata in aceasta viata scurta. Suntem cateodata atrasi de acele calitati pentru ca ele ne complimenteaza si sunt delicios de straine, si da, cateodata suntem atrasi pentru ca ele sunt familiare si ne ofera o oportunitate de oglindire pentru a vindeca ceva din trecutul nostru.

Oricare ar fi, construim o capacitate pentru mai mult cand lucram impreuna. Impreuna creeam un nou spatiu, o fertilitate pentru expansiune – Uniunea se intampla in spatiile din mijloc.

Cu totii avem un anumit grad de fragmentare, si in timp ce o parte din aceasta fragmentare poate fi vindecata pe cont propriu, unele parti au nevoie de altii pentru vindecare sau nu se vindeca deloc. Fragmentare nu trebuie sa insemne disfunctionalitate. Inseamna doar ca invatam sa functionam cu ceea ce avem si sa ne extindem acea capacitate prin relatia cu noi insine si cu celalalt. Suntem la urma urmei, filamente ale aceluiasi maret UNU, gasind parti din noi insine unul in celalalt. Drumul catre unitate necesita multe intelegeri.

Perfect de imperfect.

In timp ce sunt de acord cu faptul ca pe masura ce avem o fundatie mai solida in toate aspectele fiintei noastre, pe atat avem de oferit o varianta mai buna a noastra in relationarea cu celalalt. Nu cred insa ca plenitudinea este ceva ce atingem pe cont propriu sau poate vreodata in acest plan dualist. Daca cauti orice in afara ta, nu esti intreg.

Acum, "nu esti intreg" nu inseamna ca "nu esti perfect" sau ca "nu esti asa cum natura a intentionat sa fi". Acesta este punctul unde oamenii cred ca devin confuzi. Poti sa fi perfect fiind incomplet, pentru ca ai bucatica perfecta cu care contribui pentru fiintele umane si viata la nivel general. Simbioza nu este un proces singular. Oare nu suntem noi o specie simbiotica traind pe o planeta simbiotica? De ce nu s-ar aplica asta si in relatii, cand simbioza este chiar definitia relatiei?

In lumea dualista nu putem stii cine suntem decat in relatie cu celalalt. Primim arome de non-identitate si unitate, dar daca am fi fost intregi in mod sustenabil, nu am avea nevoie unul de celalalt pentru atatea motive si pe atatea nivele. Taina in aceasta teorie este ca atunci cand experimentam licariri de unitate si sentimentul legendar de "acasa", pe cont propriu, apoi vrem oricum si in mod inevitabil sa impartasim acest "loc"/sentiment cu celalalt.

Aceasta este diferenta dintre intimitate si umbra sa – dependenta; distinctia dintre a impartasi dintr-un spatiu sanatos, sau venind dintr-un spatiu de nevoie si disperare.

Aici nu vorbeste cinismul, ci optimismul. Este optimistic pentru ca elibereaza de rusinea din a vrea un parteneriat, o apropiere, o conexiune cu o alta fiinta umana. Demontand mitul ca suntem fiinte complete, inseamna sa spui ca este in regula sa recunoastem si sa raspundem chemarii de apropiere, intimitate si implinire de la un anume celalalt. Nu exista ceva mai natural decat aceasta, pentru specia noastra. Trebuie sa ne dam iar permisiunea pentru a vrea acest lucru in mod nestanjenitor.

Trebuie doar sa discernem de unde vine acea chemare. Vine din disperare si din cautarea de a gasi pe cineva sa ne umple in mod exclusiv, ca noi sa nu mai trebuiasca sa ne facem treaba, sau invitam pe cineva sa danseze cu noi in aceasta implinire reciproca?

Nu ne poate umple nimeni, daca nu lucram si noi la implinirea noastra. Daca ne implinim pe noi insine, atunci intemeiam un rezervor – o fundatie solida, daca depindem in mod exclusiv de ceilalti sa ne umple, atunci suntem o simpla sita. (adica energia trece prin noi si nu ramane)

Nu inseamna ca nu avem nevoie de momente de solitudine. Cu totii putem beneficia de pelerinajele solitare si de expeditiile vizionare solitare. Experienta transformationala a "Noptii intunecate a sufletului" nu va tolera un pasager, un partener de drum. Sunt anumite lucruri pe care trebuie sa le infruntam singuri, lucruri pe care le putem invata doar cand suntem singuri. Chiar si in relatie trebuie sa ne luam timp pentru noi sa ne integram si restauram individualitatea. Din nou, nu este o atitudine totul sau nimic. O vesta anti-glont blocheaza inima. Oamenilor le este frica sa recunoasca ca vor o relatie, de parca i-ar face sa para slabi. Aceasta este de asemenea legata de o conditie sexista. Daca vrei o relatie sau intimitate, atunci esti "fetita" si esti privit ca fiind slab.

Acest aspect este in mod excesiv subliniat incat vad din ce in ce mai multe femei care incearca sa se convinga pe sine sa renunte la chemarea pentru parteneriat, si in acelasi timp se condamna pe sine daca vor o relatie stabila. Ele isi reneaga natura conformandu-se unui tipar rigid de autonomie. Este ca si cum chiar aspectul "noi suntem femei constiente sarbatorite (iubite)" este amenintat cu disparitia, si devine din ce in ce mai putin aparat de catre cei care odata erau cei mai mareti gardieni ai ei. Feminitatea este serios plafonata. In adevar, orice cale de eschivare este calea cea mai usoara, si sunt oameni care fac asta intr-o relatie si oameni care fac asta eschivandu-se de la o relatie. Trebuie sa ne intrebam, daca deciziile noastre sunt facute din eschivare sau din intentie pura adevarata.

Noi ne scuzam plini de rusine pentru ca vrem sa stralucim (ptr cineva), ca vrem conexiune, intimitate, atentie personal concentrata din partea perechii noastre, pentru faptul ca vrem sa fim primiti si ascultati. Actualmente incepem sa credem ca este ceva in neregula cu noi, pe cand toate aceste dorinte anterior mentionate sunt de fapt tot ce este in regula cu noi.

Atunci cand nu suntem primiti, sau cand ne simtim respinsi si raniti, ne invinovatim singuri. "Cum sa NU fiu un strain?" "Ce e in neregula cu mine daca vreau acord de la cineva anume?" "De ce am nevoie de un martor la viata mea?" Ne retragem sa reparam ceea ce percepem ca fiind sfarmat/stricat, de parca aspectul relational al fiintei noastre are nevoie de imbunatatire. Fie ca noi sa nu uitam niciodata ca specia noastra este sociala. Natura noastra este inimitate si conexiune... acest fapt este sustinut din punct de vedere sociologic dar si biologic.

Cu totii vrem pe cineva care sa ne auda cantectul, sa fie martor la povestea noastra, cineva care sa gandeasca ca suntem speciali si frumosi, sa fim alesi de cineva. Acest lucru este in regula, si mult mai sanatos decat umbra care se naste din reprimarea acestui aspect. Ne-am conformat in masculinitate ca o masura protectiva si de asemenea pentru ca sunt putine locuri/ocazii in aceasta lume in care putem sa ne exprimam feminitatea fara sa fim in pericol – fie raniti sau evitati, atacati fie emotional fie fizic. Lumea nu se simte in siguranta si deci ne protejam pe noi insine (ne inchidem) in loc sa gasim aliati printr-o conexiune profunda.

Constiinta "noi" zboara singura.

Relatiile romantice s-au dovedit dificile pentru masele "in trezire"; aceia care se scufunda brusc in non-traditional si neconventional deoarece constructiile vechi chiar nu mai merg pentru noi. Am crescut dincolo de ele. Acum incercam sa gasim noi cai care chiar merg. Pur si simplu evoluam relationarea si ne impiedicam si bajbaim pe calea noastra printr-un nou relief. Ne poate face sa simtim asa o inutilitate incat la inceput ne jucam cu ideea ca nu avem deloc nevoie de nimeni. Si ca daca avem, inseamna cumva ca suntem narcisisti, nu destul de individualizati, nu destul de non-dualisti, pe panta cea mai alunecoasa a dependentei sau lipsei... sau cea mai rea dintre toate (insereaza muzica de groaza: duhn, duhn duhn!) ca de fapt cadem de pe calea noastra sacra.

Dar daca aceasta chemare de parteneriat este parte a caii noastre sacre? Sau chiar, calea sacra insasi? Cred ca am venit aici sa iubim si sa fim iubiti si ca pe cat de profunda si semnificativa este conexiunea, pe atat crestem catre unitate si il atingem pe dumnezeu.

Dumnezeu locuieste, in interiorul, in exteriorul nostru dar si in spatiul dintre ele. Intimitatea este practica spirituala.

Este contradictoriu. Cum sa poata cei cu inima deschisa sa fie atat de insensibili la dansul omni-minunat (cuvant inventat) dintre suflete la acel nivel de intimitate? Poate pentru ca intimitatea este ceea ce ne sperie, sau poate nu credem ca exista in marimea pe care noi ne-am dori-o. Simtim o profunzime in noi insine, dar ne retragem cand apare gandul ca cineva anume n-ar putea sa ne intalneasca acolo. Asa ca ne transformam intr-o insula, ne izolam, ne separam, ingradind si chiar supraveghem in mod politienesc fragilitatea acestei sacre profunzimi. Am putea sa umplem acest spatiu cu multe alte lucruri ca sa cream un fals sentiment de intimitate.

Dar care este diferenta dintre a te pierde in relatie versus a te pierde in munca, arta ta, etc. Se pare ca este mai acceptabil sa riscam sa ne pierdem in capetele noastre decat sa ne pierdem in inimile noastre.

Ironia in acest mit, si parte a ceea ce il face a fi o eschiva (evitarea responsabilitatilor), este ca o buna parte din acesti oameni care cred ca sunt intregi fara altcineva sau care nu sunt interesati de o relatie cu nimeni, de obicei devin interesati in mai multi. Nu judec asta, doar punctez pur si simplu faptul ca presupusii independenti cauta contopirea cu multi altii intr-un efort de a umple golul acelei conexiuni singulare. Dar acestia se raspandesc din ce in ce mai mult, in loc sa se duca in jos. Am ajuns sa traim intr-o cultura care confunda mai mult cu mai bine si stimularea cu satisfactia.

Daca suntem speriati sa ne asumam acea sansa sa fim cu adevarat deschisi si vulnerabili, atunci aceasta evitare a responsabilitatilor poate de fapt sa "ajute" sa creeze o izolare care perpetueaza evitarea si reintareste mitul. Ca, creatori ai mitului, noi ne aflam in interiorul sau si este greu sa vedem de aici. Acest mit este de-a dreptul o profetie autoimplinita 

(self-fulfilling prophecy – "Profetia autoimplinita este, la inceput, o falsa definitie a situatiei, evocand un nou comportament care face conceptia originala falsa sa devina "adevarata". Validitatea inselatoare a profetiei autoimplinite perpetueaza o domnie de eroare. Caci "profetul" va cita din actualul curs de evenimente ca dovada ca a avut dreptate de la bun inceput. Profetia autoimplinita a stereotipului – aceasta forma specifica de profetie autoimplinita este foarte comuna si poate lua multe forme. Acest tip ar presupune ca asteptarea ca un anumit grup sa se poarte intr-un anume fel pe baza rasei, religiei, sexului si multe altele, ar conduce in cele din urma ca presupusul grup sa imite stereotipul. S-a concluzionat ca singura cale prin care sa spargi ciclul de autoimplinire a profetiei este prin redefinirea afirmatiilor pe care sunt bazate initial presupunerile sale false." Sursa - dictionar - http://encyclopedia.thefreedictionary.com/Self-fulfilling+prophecy )

   Modificarea unei opere de arta.

Cultura noastra discrediteaza intimitatea si monogamia i-a cea mai mare bataie dintre toate. Dar cine dintre noi nu a fost tentat sa jure ca renunta la monogamie sau sa o evite pe ea cu tot cu riscurile sale – inclusiv eu! Credem ca este imposibil de atins sau ca este cauza tuturor ranilor si suferintelor, sau pur si simplu prea multa munca! Dar de ce sa dai drumul pe conducta si la relatie, impreuna cu toata apa din vana? Hai, in schimb, sa schimbam apa, sa o inconjuram cu viata noua si context nou.

Ce ar fi daca ne-am preda notiunii ca de fapt avem nevoie de celalalt sa fim intregi? Ca suntem bucati in puzzle-ul fiecaruia, ritmuri diferite pentru o cauza unificata, note muzicale distincte in marea simfonie, fibre ale unei tesaturi universale... toate necesare pentru a crea imaginea de ansamblu, opera de arta. Acesta este spatiul spre care am fost si sunt chemata de mai multe ori.

A-ti dezvalui sufletul tie insuti este destul de greu, a-l dezvalui celuilalt este si mai greu. Si totusi durerea din interiorul nostru vrea sa mearga acolo – sa calatoreasca pe marginea prapastiei pentru privelistile pitoresti, care nu sunt vizibile din siguranta de a fi in interior. Interiorul va fi tot timpul acolo pentru a ne putea retrage, dar daca nu mergem pe zona de coasta si privim peste muchie, nu vom sti niciodata cat spatiu este acolo disponibil pentru noi, sa ne tina, si in care sa crestem. Este infinit si la fel si inimile noastre.

In cele din urma, ne oferim unul altuia viata si ne completam reciproc."

Jessica Bahr 
Sursa articol - http://www.elephantjournal.com/2012/10/debunking-the-new-age-myth-of-completeness-jessica-bahr/


Ce inseamna sa vrei, in mod sanatos, sa "dansezi" cu cineva prin viata, sa ai un partener. Un articol foarte inteligent si intelept scris. Ce inseamna chemarea catre parteneriat de fapt? Si ce inseamna fuga de aceasta chemare? 

Lumea, la nivel general, cauta unimea, unitatea. Dai unui om unitatea, unimea cu doar un singur om, si va simti ca este unit cu toata existenta.

 Am vazut cum totul se transforma in ochii oamenilor, si cum totul se aseaza la locul lui, in interior, cand doar au parte de aceasta unime. Asta este ce cauta toata lumea, la nivel bazal. Dar trebuie sa dai la o parte ce ai folosit ca sa acoperi aceasta nevoie fundamentala. Si asta inseamna sa dai jos toate modalitatile surogat de falsa unime.

Si va las cu o melodie country, concluzionand echilibrul dintr-un parteneriat, cu condimentele ups&downs.

Retrospectiva.
Am scris ptr cei care au nevoie de aceasta impartasire, ptr a intelege, poate, ceva in propria lor viata. Sa se ia doar ce este nevoie cu adevarat.

Au trecut anii: carti, seminarii, intalniri, meditatii, conferinte de sufragerie, spiritualitate de tot felul. Am sa numesc asta new age.

Teoriile acelea, aplicate in viata, au inceput sa nu se verifice. 
Si au rasarit intrebarile, dilemele. 

Vad ca si altii, ca si mine, incep sa se intoarca la bazal, la intelepciunea care a fost acolo inainte de toate astea. Am sa numesc asta intelepciunea bazala.

Nu condamn pe cei care sunt abia la inceput, sau cumva in mijlocul procesului de descoperire si explorare new age. Eu sunt recunoscatoare ca m-am lasat pacalita de acest val spiritual, ca asa m-am apropiat de adevar, de Dumnezeu. Deci nu va incurajez sa continuati, dar nici sa va opriti. Fiecare va sti cand va ajunge la acel punct de: "gata, pana aici, nu mai vreau."

Da, am zis Dumnezeu, mai sus. 
Este o mare valoare in crestinismul bazal, liber de falsa si intentionata lui interpretare generala. Cel mai probabil a trebuit sa trec prin toate anterioare, ca sa pot intelege cu adevarat. Sa pot sa-mi dezvalui ochii reali, si sa-mi destup urechile fine. Sa gust viata cu inima.

Imi expun, parerea, egoista poate, ca nu acolo este adevarul. Acolo, in new age, sunt doar firimituri de bucati de puzzle.
Eu am ratacit mult, pana cand m-am pierdut atat de tare, ca in loc sa-mi fie mai bine mi-a fost mai rau.

Si dupa o perioada in care am crezut prea mult in teoria "trebuie sa suferi ca sa te vindeci, trebuie sa te cureti." Am observat ca suferinta nu se diminua, ba chiar crestea. Si aici vorbesc de suferinta fizica. Mi-am pus intrebari, si am cerut sa inteleg. Si am primit. 
Suferinta ajuta, dar uneori, a venit vremea sa treci un prag, sa nu te mai uiti inapoi. "Trebuie" - ma incurca, enorm. Si multe alte cuvinte imprumutate pe "rezonanta", care nu mai faceau nici un sens.

Am testat, ca nu mai eram sigura de nimic. Si o luna-doua am fost complet cu intelepciunea bazala. Totul se aseza, totul era fin, fluid. Nu erau dureri, si nici confuzie.
Totul era cu sens. Prezenta, iubire, claritate, uniune.

Apoi am revenit la new age. Era si mai rau, tot din fiinta mea semnala, ca ma mint. Am mai incercat asta inca o data, caci oameni dragi mei, inca erau pe acel film. Am facut acest test de doua ori, in ultimele 6 luni.

Mi-a fost frica sa pierd. Am incercat sa fac din nou aceleasi drumuri, prin new age, doar ca sa ii fac sa se simta acceptati, dar si ptr propriul meu sentiment de siguranta. A fost in zadar, caci tot in mine nu-mi mai permitea sa ma intorc pe drum. Era prea tarziu. Eu deja avusesem constientizarea. Nu ma puteam preface ca inca nu vad. 

 Stiu cat de greu le-a fost si celorlalti. Si lor le-a fost teama sa ma piarda.

Intreaga mea fiinta striga dupa acceptarea nivelului. Imi era greu. Nu vroiam sa accept ce descoperisem. Nu vroiam sa le par superioara. Nu vroiam sa fiu singura in acea constientizare. Chiar daca reintoarcerea la bazal imi era calea, si mi se confirma mereu ca acela era drumul cel bun, ptr mine. Eu vroiam sa mai raman, sa ma prefac ca sunt pe acelasi drum.

Dar ce vroiam eu nu era si ce vroia Sinele, sau Dumnezeu. La scurt timp am inteles. M-am scufundat adanc in trecut, sa gasesc solutii. Mi-am amintit cine sunt. Nu mi-a placut, ce am gasit. Nu vroiam sa fiu asa. Ptr ca nu am vrut sa fiu deasupra nimanui, niciodata, nici macar in perceptia lor.

Am descoperit ca tot timpul am fost "inaintea" celorlalti, chiar si la scoala. Metabolismul mental, emotional, spiritual, al fiintei mele, de a digera si integra informatia, a fost tot timpul accelerat. Ceilalti m-au invidiat, si luat in ras ptr asta, ptr ca ar fi vrut si ei sa fie ca mine. Paradoxal. Eu vroiam sa fiu ca ei, ca sa nu mai fiu judecata si respinsa. 

Inconstient, de aceea respingeam, intelepciunea bazala. Nu mai vroiam ca istoria sa se repete. "Singura" am fost tot timpul. "Inaintea" lor si "singura". Nu mai vroiam asta din nou. Asta pana mi-am dat seama ca poate totusi pe calea asta nu voi mai fi singura. Daca am curajul sa merg inainte, chiar sa raman "singura" cu ceea ce stiam. Daca am incredere in forta asta mai inteleapta ca mine, ca stie ea ce face.

Eram fortata sa merg, desi ceilalti ma "trageau" prin propria mea dorinta, sa mai raman. Sanatatea precara ma forta sa inaintez. Mi-a turtit Dumnezeu atat de mult egoul = nevoia mea de a controla calea, si frica de judecata, incat a trebuit sa accept. Durerea o fost globala in fiinta mea. Ma durea mintea, inima, fizicul, emotiile ma chinuiau.

Cat le este de greu celor ce te iubesc, sa te priveasca prin astfel de transformari. Nu ii poti invinui pe ceilalti ca se sperie si fug, ca se simt neputinciosi sa te ajute, ca nu suporta sa te vada in acele momente. Ca ei simt ca e prea mult ptr ei, ca nu mai suporta sa te vada ca suferi.

Uneori iubim pe cineva atat de mult incat nu putem suporta sa ii vedem ca trec prin dureri. Cu atat mai mult cu cat acele dureri sunt fizice. Parca ne simtim mai ok, si mai abili in a ajuta pe cineva cu dureri sufletesti. Cand vine vorba de dureri fizice extreme, ne cam pierdem, caci recunoastem in acel moment, ca nu avem noi controlul a nimic. Se dezvaluie o smerenie ce a fost si ii mereu in noi. Care ne dezarmeaza egoul, dar si sperie. Stie, cumva bazal, ca nu putem controla nici propria noastra durere fizica, ca sa nu mai vorbim de experiente de viata.

In cele din urma intelegi ca fiecare are procesul sau, si ca tot ce putem sa facem este sa fim acolo unul ptr celalalt. Nu ne putem salva unul pe celalalt, si nici nu are rost sa avem pretentia asta. Dar putem sa ne fim alaturi, sa ne sustinem cu prezenta, iubire si intelegere, ca sa ne putem continua uniunea personala cu Dumnezeu. Sa ne satisfacem materialul fara sa exageram, si sa ne continuam lucrarea in interior.

Putem sa ne sustinem cu iubire, doar atunci cand stim ca nu noi suntem la control. Ca toata energia ce o ai, vine de la Dumnezeu. Cu cat ma fortam mai mult, sa-mi controlez, sa-mi aleg calea, "ca trebuie", cu atat ma simteam mai limitata. Simteam ca trebuie sa-mi salvez si gestionez energia. Nici eu si nici ceilalti n-am iubit indeajuns, cat am fi putut in realitate.

Dar Cand am permis vietii sa-mi dezvaluie poteca, si am ales sa merg pe ea, cu incredere, chiar daca era neclara, am simtit libertatea in mine. Si atunci poti sa-mi dai orice reguli, caci nu ma inlantuie nimic, cand is cu increderea in Divin. Poti sa ma fortezi sa ma scol de dimineata, sa-mi iei aparatele, sa-mi iei mancarea, sa-mi iei sexul, sa-mi iei contactul cu omul, este in zadar. Nici o regula exterioara nu ma poate face sa ma simt legata, cand is in uniune cu Tatal Ceresc si Mama Pamant.

Si atunci am inteles. Ca nu este aceeasi poveste. Ca doar copilul speriat din mine, imi aducea aminte, ca seamana foarte mult cu trecutul. Am inteles, ca nu era obligatoriu sa fie la fel.
Si m-am lasat. Si am inceput sa traiesc din nou. Acum eram singura, dar nu ma deranja. La scurt timp m-am trezit ca si altii traiesc acelasi lucru. Am descoperit chiar ca unii is deja dincolo de acea borna. 

Nu reusesti sa intelegi cat de important ii ptr tine sa fi una cu Cerul si Pamantul, pana nu ajungi sa zici "NU MAI VREAU, GATA M-AM SATURAT". Nimic nu motiveaza un om sa termine odata cu ceva ce se tot repeta, decat dorinta de a intelege de ce traieste acel lucru, de a intelege Ce se vrea dezvaluit.

Am decis, ca am incredere. Ca respect intelepciunea vietii, respectand calea ce vrea sa se nasca in mine, respectand procesul celorlalti. Le-am dat drumul. I-am lansat in Dumnezeu. Mi-am zis: "Eu aici sunt, nu ma mai pot intoarce, dar nici nu pot ramane. Daca este sa ne intalnim pe aceeasi cale, in timp, o vom face. Daca nu, stie Dumnezeu ce face prin noi." Si atunci, in afara faptului ca existau si altii ca mine, am descoperit, ca nu am fost niciodata singura, in sensul ca Dumnezeu a fost tot timpul cu mine.

Stiu cat de greu le-a fost si celorlalti. Si ei vroiau ca eu sa raman, in acelasi joc, sa ne jucam impreuna. Am incercat, mi-as fi dorit, dar realitatea este alta. Stiu ca intr-o zi ei vor intelege de ce nu m-am putut alatura lor. Caci vor ajunge si ei la borna.

In cele din urma, am mai inteles ca nu am fost niciodata superioara nimanui, prin aceste transformari. Si nici nu as fi putut fi. Aici venim sa ne nastem. Venim sa ne calcam efectiv, egoul in picioare. Inteleg ca nu esti superior pe masura ce o faci. Nici nu exista termenul, decat ptr ego. Esti mai umil, mai smerit, cu capul mai plecat, iar asta nu are vreo polaritate - superior,inferior. 
E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.


Ii intelepciune bazala, in crestinism. "Slujbele" din biserica au loc in intimitatea camerei mele, in intimitatea vietii mele sau in natura. Citesc biblia dar nu cu Judecatorul, ci cu ochii vietii. Ma smeresc. Rusinea o simte egoul, si nu-i dau voie sa ma patrunda, dar ii inteleg rostul. Fara rusine, egoul se crede stapan, se crede la control. Rusinea ii aduce aminte ca nu e la control. Si asta il supara, dar asa cum se supara un copil rasfatat care nu primeste acadeaua dorita.

Nu-i crestinismul singurul. Mai este Kabbalah, si mai este acel simt de iubire smerita de Dumnezeu care nu tine de vreo religie sau cale anume.

Lucrurile is mult mai simple de atat, dar le vedem doar cand ajungem la capatul tuturor "rabdarilor", mai ales cand experimentezi dureri zi de zi de musti la propriu din perna.

Ce cauta toata lumea? Starea de bine. Ptr mine asta e starea de bine.

E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.

Am ajuns prin durere multa, dar asta nu-mi ridica vreo distinctie in fata voastra. Nu sunt si nu vreau sa fiu unii dintre aceia care zic: "uite prin sange am ajuns aici, deci merit respectat." Dumnezeu ma respecta prin iubire si uniunea cu el ce-mi ofera. Nu am nevoie sa fiu crezuta. Nu am nevoie de respectul vostru. Si nici de lauda.

Ce vreau clar, dupa aceste transformari: Sa fiu una cu Dumnezeu in tot ceea ce fac. Tatal Ceresc si Mama Pamant sa fie cei care lucreaza prin mine. Eu is doar unealta lor intru puritate. Sa-mi sustin partenerul in uniunea lui cu Dumnezeu, si sa-mi continui acest scop, aceasta Uniune, traind, multumindu-mi si partea materiala asigurandu-mi financiarul in viata mea, formand o familie cu un barbat asemenea mie in claritate.

Gata cu grandoarea. 
Smerenia, uniunea si relationarea pura si corecta cu cei dragi, ii ceea ce caut. Si ceea ce gasesc pe zi ce trece.

E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.

______
Si ptr ca recunosc ca si prin acest articol nu sunt tocmai pura, caci imi expun viata fara sa mi se ceara, anunt ca voi incepe sa scriu din ce in ce mai putin. Treptat voi filtra si elimina si aceasta aroganta fina.

Nu stiu cat si cum si in ce masura ajuta pe altul ce scriu eu pe acest site. Lumea oricum nu raspunde la subiectele abordate, decat foarte rar. Caci nu sunt subiecte usoare, si inteleg. 

Baza acestei declaratii este ca voi oferi ajutor, din ce in ce mai mult, doar atunci cand mi se va cere. Inveti pe cont propriu ca ai o manifestare inca aroganta daca crezi ca poti tu sa predici altora, cand tu inca nu esti unit in tine. Iar dupa unire, nu mai cauti sa predici.

Deci chiar vreau sa fiu corecta. Prin urmare voi scrie de acum incolo, doar la cerere.

In mirare
descopar cusatura fina
a mainii vietii
si cum spiridusul
vine si tese
cu acul meu
fiecare clipa

In mirare descopar 
sticla dintre
funie si spatiu
cum reflectia poate
orbi sau oglindi
fiecare eu

In mirare descopar
ca nu ma leaga nimic
de nimic
sunt un nimic
dar totusi nu sunt nici
un nimic
ci as fi mai mult decat
pot pronunta
cica asa sopteste
viata din mine.
Cine stie?

In mirare descopar 
ca sunt o creanga 
intr-un copac 
batran si mare
Ca sunt prinsa si de alte crengi
Dar nici o creanga
Nu se plange ca este
o creanga.
Fiecare creanga se bucura 
Ca nu este inca rupta

In mirare descopar
ca iubesc mai mult
decat credeam ca pot
dar las mult mai mult
decat stiam ca merge
si totusi 
iubirea creste in paradox.
Dar cu ce sens?
Sensul nu poate fi rostit
caci atunci ar fi incomplet.

In mirare descopar 
ca pielea mea e de cristal
dar nici indigoul nu-i departe
 cristalulreflecta ce vine
indigoul coloreaza ce este
deja in celalalt,
si adevarul nu are cum sa scape.
Dar nici imaginea nici pictura
nu place 
cand ochii ce privesc
nu stiu mirarea.

In mirare descopar
ca meritam sa fim iubiti
dumnezeieste as spune
dar ca nici nu vrem asta.
Plac iubirile complicate
In forta jucate
Iubirea simpla
care cea mai permanenta
Pare efemera.
Complicatia place neuronilor
Ca sa aiba ce face
Simplitatea place pauzei dintre 
bataile de inima.
Simplitatea este spatiul
Ce pare efemer.

In mirare descopar
simplitatea iubirii
Eu si Tu
Ea si El
Totul e deja acolo.
Va fi mereu.
Singura permanenta
din oceanul de impermanenta.
Dar cine stie? Nimeni nu stie
pana nu stie
cu ochii lui.

Si mirarea asta ce-i cu ea?
E sarutul desavarsirii tale
E imbratisarea a ceea ce esti
E libertatea din tine
E iubirea ce nu se termina niciodata
Mirarea esti Tu, si Eu, si Tot.

Si totusi, 
ce sa faci cu mirarea?
O iei in brate
Ea te tine in brate
Te pastreaza pe tine
si tu pe ea.
Mirarea alege simplul
Nu stie limbi complicate.
Mirarea... asta cautam de atata timp.

O mica licarire a iubirii neconditionate. Ce rostete o fiinta alteia. Cuvintele multe sunt de prisos, de aceea acesta va fi si o postare foarte scurta. Restul se simte dincolo de ele.
A little glimpse of unconditional love. What a being whispers to another. Too many words are useless, so this will also be a very short post. The rest is felt being them.

Ce se întâmplă când bărbatul şi femeia îşi spun reciproc cuvintele: „Te iubesc şi iubesc ceea ce ne uneşte pe amândoi”? Dintr-odată ei nu mai sunt atenţi fiecare doar la el însuşi şi la dorinţele lui; ei privesc acum înspre ceva mult mai cuprinzător, care îi depăşeşte.

What happens when the man and the woman say to each other the words: "I love you and I love what unifies us both"? Suddenly they are no longer paying attention each to themselves and their desires; they look now to something that is far more comprehensive, that is beyond them.

"...Să ştii că iubirea este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate simţi, nu o poate trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe.
...To know that love is, was and will be, only that sometimes your soul cannot feel it, or live it, because of it's own fears, pain, suffering.

...Să poţi vedea sufletul celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute ale personalităţii lui.
...To see into the soul of the other, beyond the reactions of his mind, of the atributes less enjoyable of his personality.

...Să trăieşti starea de iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină emite raze.
...To live the state of love, the state in which you radiate, to shine live just like a source of light emits rays.

...Să stai în tăcere,fără să ceri, fără să aştepţi nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că împărtăşeşti, că Dumnezeu te binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu acel dar.
...To sit in silence, without asking, without waiting anything, just to be glad that you are there, that you are sharing, that God is blessing you with that presence, with that encounter in your life, with that gift.

...Să fii iubire, aşa cum sufletul tău este iubire.
...To be love, just like your soul is love.

...Să nu judeci, fiindcă iubirea eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să îi vezi aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun.
...To not judge, because love freed of conditions helps you see the souls of men, to see them just as they are in reality, beyond the masks they put themselves on.

...Fii tu insuti iubire si o vei descoperi peste tot in jurul tau,nu numai in tine !..."
...To be love yourself and you will discover it all over around you, not just in you!..."
Zamolxe

Poate te voi mai intalni in viata, sau poate nu, poate ne vom iubi iar, poate nu. Oricum stiu ca ne vom intalni cand se termina calatoria, si vom sta intr-un camp deschis, plin cu flori, luminos, si vom rade de noi, si modul in care ne-am lasat sedusi de mintile noastre, ca sa ne pacalim ca nu ne pasa; ne vom lasa gadilati de vantul ce ne va mangaia chipurile... si vom sti ca nimic nu se sfarseste vreodata, caci de fapt nu exista timp.  

Maybe I will meet you again in life, maybe not, maybe we will love each other again, maybe not. Anyway, I know that we will meet when this journey is over, and we will sit in an open field, filled with flowers, bright light, and we will laugh of us, and the way we have left ourselves seduced by our minds, to trick ourselves that we don't care; we will let ourselves tickled by the wind, that will caress our faces... and we will know that nothing ever ends, because in fact there is no time. 



"Nu ma cauta într-o forma umana. Eu sunt înlauntrul privirii tale. Nu e loc pentru forme când exista aceasta imensa Iubire..."
"Don't look for me in a human form. I am inside your glance. There is no place for forms when this great Love exists..."
~ Rumi



" Cea mai buna relatie este cea in care iubirea reciproca, depaseste nevoia fiecaruia."
"The best relationship is that in which the mutual love, surpasses the need of each."
Dalai Lama

Astazi mai mult ca oricand stiu ca n-am nevoie sa intreb pe nimeni despre ce trebuie sa fac si cum. Mai mult ca oricand stiu ca raspunsurile toate se afla in interiorul meu. Este de ajuns sa-mi pun o intrebare si raspunsul mi-l voi da singura atata timp cat raman atenta in prezent. Si ca sa raman aici, in prezent, devin atenta la ceea ce se intampla acum si aici, in cele mai mici detalii la ce privesc, miros, aud, gust, ating, simt, detasandu-ma de propria mea persoana. Auzindu-mi propria voce ca si cum ar fi a altuia. Observandu-mi miscarile, felul cum privesc si cum primesc semnalele din exterior. Ma observ pe mine in raport cu lumea ptr cat timp am nevoie, pana cand incep sa pot observa detasat si obiectiv si realitatea din jurul meu. Atunci stiu ca m-am reintors in prezent, caci se simte si o detasare, o implinire specifica.
Zambesti dar nu stii de ce zambesti. Si nici nu trebuie sa stii.

Am mai cochetat cu asta, la suprafata, dar acum inteleg, ca raspunsurile altora nu vor face decat sa-mi incurce si mai mult intrebarea. Raspunsul destinat mie, este doar in mine. 

Odata ce gasesti increderea in tine, stii ca intrebarile tale mereu vor primii raspuns si vei sti sa recunosti raspunsul. Faptul ca punem intrebari in exterior, arata doar ca inca mai avem de construit acel turn al increderii in sine. Ce pot sa aflu din exterior, care nu e deja in mine? 

Tu esti o imagine a universului, si intregul univers se afla in tine, la propriu si la figurat. Punand intrebari e ca si cum ai uita ca esti chiar Universul. Totul este aici si acum, in tine. Poti citi carti, poti studia, poti conversa dar intotdeauna ai acces la cartea din interiorul tau. Si e gratis. Trebuie doar sa vrei sa o deschizi. Cu smerenie, cu rabdare, si deschidere, vei gasi tot ceea ce cauti. "Cere si ti se va da." 

Indicatii in mare despre ce trebuie sa faci se pot da de catre oricine, dar cum va fi cand ajungi la aceasta constientizare profunda, vei stii clar, in interiorul tau, daca esti pe drumul cel bun ptr tine. 

Daca totusi insisti cu o intrebare, si primesti un raspuns anume, dar esti inca nelinistit, asta e ptr ca nu vrei sa-ti accepti raspunsul. Cauti un raspuns anume. Incapatanandu-te sa nu accepti ceea ce esti, ce simti, doar ptr ca altii spun ca acelea iti pot incurca viata, nu faci decat sa-ti provoci mai multa neliniste. De ce trebuie sa fi cumva anume? Fi tu. Cine spune ca nu poti renunta la lucruri care iti fac rau, la un mediu in care nu te simti bine? Doar tu hotaresti, sa renunti sau nu. Daca te-ai nascut intr-o zi, doar in cateva ore, cine zice ca nu te poti schimba, in acelasi ritm, de la orientarea catre exterior, la cea catre interior? Decizia iti apartine. 
 
Stiu este usor sa vorbesti cand inca nu ai ajuns acolo. Ce pot eu sa-ti daruiesc mai de valoare pentru tine, care sa te ajute in mod clar?  Doar sa ramai cu tine, ptr ceva timp, o ora, o zi, o saptamana, o luna, oricat iti trebuie. Si asa vei gasi ce ai nevoie. Nu mai pune intrebari, nu te mai baza pe ce citesti sau auzi in stanga si in dreapta. 
Tu.. ce iti spui, tie? Cum iti motivezi viata, persoana, actiunile?  (completeaza cu propriile tale intrebari)

Cand nu sunt sigura de ce ceva anume, in ultima vreme ma intreb:  
Ce ar face un om care ar iubi neconditionat? Ce ar face iubirea neconditionata in situatia data? Ce ar insemna sa ma iubesc pe mine neconditionat?

:) Intotdeauna primesc un raspuns relevant cu mine si realitatea, daca raman calma, rabdatoare, increzatoare si smerita.

Asta nu inseamna insa sa devi total inchis in tine. Din contra, ascultandu-te pe tine, vei sti sa vezi lumea, iar interactiunea va fi o reala placere.

Accepta si faptul ca poate ceea ce simti tu nu este la fel cu toata lumea. Si ce? Fi ceea ce esti! Lasa orice ti s-a spus ca inseamna acele lucruri pe care le descoperi in tine, da-le drumul doar daca iti otravesc viata, dar nu trebuie sa renunti la nimic doar ptr ca altii iti spun ca e mai bine altfel. De ce iti e frica? ca ceea ce simti tu nu e in concordanta cu lumea? Nu ar fi mai bine sa indrepti urechea catre propria ta inima? Da-ti voie, caci doar asa vei gasi linistea in interiorul tau. Nu poti avea o definitie prestabilita. Nimeni nu poate. 

Raspunsul iti vine natural, fara preaviz, uneori instant, alteori dupa o noapte, alteori dupa mai multe zile, sau mai mult timp. Poate veni instant caci esti pregatit sa-l primesti, sau poate ai nevoie de timp in care sa traiesti diferite lucruri care te vor pregati sa primesti raspunsul. Conteaza doar cum te raportezi la tine. Abordand situatia fara disperare vei curge lin cu viata.

Sa nu ma crezi nici pe mine pe cuvant! :)). Daca ai o intrebare despre ce am spus aici, si descoperi un alt raspuns, astept cu drag sa-l impartasesti cu mine. 

"Toata lumea iti spune ce sa faci, ce e mai bine pentru tine. Ei nu vor sa-ti gasesti propriile raspunsuri. Vreau sa incetezi sa mai aduni informatii din exterior si sa incepi sa le aduni din interiorul tau. Oamenii se tem de ce vor gasi in interior. Dar acolo este singurul loc in care vor gasi vreodata ceea ce le trebuie, ce au nevoie cu adevarat." Socrate - Peacefull Warrior (2006). 
De ce nu vor sa-ti gasesti propriile raspunsuri? Pentru ca si lor le e frica sa si le gaseasca pe ale lor. 

Intreaba-te... intoarce-te la viata (ta)... si apoi... raspunde-ti si asculta-TE! :) 

"De ce bati la oricare alta usa?
Du-te si bate la usa propriei tale inimi."
Rumi

Believe in your vision, don't let life wait. - Crede in viziunea ta, nu lasa viata sa astepte.

Spunea cineva: "Pana cand nu iti vine sa urli cu demnitate, incredere dar atat de multa detasare si bunatate fata de tine insuti, din adancul inimii tale: GATA M-AM SATURAT DE ATATA DRAMA! Hai sa vedem adevarul!" Nici ca vei reusi sa faci o schimbare reala cu tine insuti.

Abia atunci avem taria sa ne asezam jos si sa ne privim Colivia. Trebuie in primul rand sa ai curajul sa o vezi, sa o recunosti ca este acolo. Apoi sa ai curajul sa accepti ca tu singur ti-ai construit-o. In cele din urma trebuie sa ai curajul sa te asezi jos in mijlocul a toate gratiile pe care le vezi si sa ai curajul sa ti le privesti. Fie ca este o adunatura de metale lipite intre ele cum ai nimerit, sau ca este perfect sudata si poleita cu aur, sa nu te lasi pacalit de imaginea dezolanta sau glorificatoare care ti se infatiseaza. Acea imagine este acolo, din disperarea personalitatii tale, sa te faca sa te intorci inapoi. Ori sa te descurajeze, ori sa te faca sa te simti bine asa cum esti. Atentie! Nu trebuie sa alegi niciuna dintre aceste emotii. Acesta este doar inceputul a unui lung sir de lovituri sub centura, cele pe la spate, prin care se incearca orice ca tu sa nu-ti duci la capat ce ai inceput sa simti ca vrei cu atata claritate: Eliberarea. 

Ramai pe pozitie. Observa fiecare bara de metal, fiecare legatura, observa indiferent ca obosesti la un moment dat, sau ca te plictisesti, doar priveste-ti colivia asa cum te uiti la un film la cinema. Stii doar ca este un simplu film. Nu te lasa pacalit de orice iti vine. Acum mai mult ca niciodata trebuie sa fi complet detasat, complet neutru, complet intre ceea ce incearca sa se agate de tine. 

In unele momente vei primi ganduri in care te vei simti ridicat in slavi, cand vei privi o anumita poveste. De genul: "uite ce ai reusit tu, nimeni nu stie cine esti, ceilalti nu stiu nimic, uite cat esti tu de tare!", "Daca nu au stiut sa te respecte, nu-i nimic ca o sa le arati tu lor, tu esti cel mai tare!". Sau ganduri in care te vei simti luat la pumni: "Uite ce ai facut! Tampitule! Nu puteai sa fi mai atent! E doar din cauza ta!", "Nu esti bun de nimic, cum poti sa mai crezi tu ca vrea cineva sa-ti fie prieten. Vaii de capul tau!" 

Acestea sunt doar Povesti, caci spiritul iti va darui iubire si sentimente de demnitate si incredere in sine, de valoare, dar niciodata nu vor fi insotite de dorinta de razbunare, ura sau de separare de ceilalti. Spiritul niciodata nu te va calca in picioare. Tu cel adevarat, niciodata nu vei vrea sa-ti faci rau! Nu, ceea ce vine de la spirit, mai ales atunci, vine insotit de un rau de lacrimi atat de usoare, pline de recunostinta, si atata multumire si iubire, ptr tine, experienta ta, si oamenii care au participat. Observa lingusitorul sau judecatorul din capul tau, si nu le da satisfactie crezand in vreunul. Ramai la mijloc, si o sa auzi vocea spiritului. 

Nu crede nimic, acum nu trebuie sa iei nimic cu tine, tu acum privesti in jur sa vezi ce anume este in folosul tau cu adevarat! Orice inclina catre separare, invinovatire, ura, devalorizare, disperare, lingusire nu-ti sunt de folos. Nici acum, nici pe viitor. Si daca alegi iar sa crezi falsele promisiuni ale povestilor tale, va fi mult mai greu data viitoare ca macar sa recunosti ca ai stiut vreodata de existenta coliviei. Caci se va camufla atat de bine. Va fi nevoie de mai multe resurse, pe care s-ar putea sa nu le mai ai, si sa trebuiasca sa muncesti din greu cu tine ptr a le castiga din nou! Acum e momentul! Sa nu fugi, sa nu te complaci, sa nu te imbraci in haine stralucitoare sa iesi iar la promenada cu pieptul sus... dar tot in colivia ta sa fi! Numai tu vei fi cel care pierde! Numai tu vei fi cel care isi va face viata si mai grea, si mai complicata.

Lasa povestile despre cine ti s-a spus ca esti, ca trebuie sa devi, despre cum sa-ti traiesti viata, cum sa te misti, sau chiar, cum sa faci sex. Toate acestea sunt doar al doilea rand de piele despre care vorbeam anterior. Nu-ti folosesc la nimic. Te fac greu, incet, si la un moment dat te imbolnavesti, caci oricum cari ce nu-ti trebuie, si abia te mai poti misca.

Nu ai venit in viata asta sa copiezi generatiile anterioare, sa traiesti dupa autoritatea nimanui. Nu pastra nimic, arunca totul, caci oricum ceea ce iti foloseste cu adevarat se va intoarce la tine intr-un fel sau altul. Cand vei renunta la toate povestile cu care te minteai, vei vedea cata putere gasesti sa mergi din nou, vei vedea ca boala incepe sa dispara, vei vedea mult mai clar ziua pe care o traiesti acum! Atunci vei face diferenta intre bun simt si infatuare, si vei stii sa actionezi cu claritate si iubire de sine.

Fat-frumos nu-ti va mai fi de folos, caci acum ai propriul tau cal. Castelul lui, nu va mai fi salvarea din asteptarea inerta resimtita in cuibul parintesc, caci ti-ai gasit propriul tau castel. Nu vei avea nevoie de salvarea lui, caci vei intelege ca el nu stie sa te salveze. Numai tu stii! 
Nu va mai fi nevoie sa o cauti disperat pe Cenusareasa, caci ai inceput sa vezi padurea prin care treci, si incepe sa-ti placa calatoria. Nu vei mai vrea sa salvezi pe nimeni, caci acum intelegi ca tu aveai nevoie de salvarea ta. 

Nimeni nu te poate face fericit, poti primi daruri de la viata, dar tu esti responsabil sa te tii mereu pe picioare si fericit. Nu a venit nimeni aici sa aibe grija de tine. Nu exista partener mai valoros in viata decat cel care te impinge sa devi propriul tau stapan. Care te lasa singur sa-ti faci curat in viata! Care te tot impinge sa-ti privesti colivia in care te afli. Ai grija! Sa nu te lasi pacalit nici acum, caci vei fi impins sa il privesti inca ca pe salvatorul tau. Este cert. Te-a ajutat in mod considerabil, dar tu faci toata treaba. Fi recunoscator ptr ca ti-a oferit oportunitatea aceasta, si ca iti cinsteste, respecta si iubeste spiritul atat de mult incat vrea ce este cel mai bine ptr tine: eliberarea! Dar nu te priva de recunoasterea faptului ca tu esti cel care depune tot efortul. Cu smerenie, intelege si accepta, observarea destul de dificila pe care o faci, da meritele adecvate celorlalti, dar pastreaza si recunoasteti si tu meritele. Abia atunci dupa ce dai jos colivia si i-ai dat foc, atunci vei stii daca ai iubit. Iubirea nu moare orice ai incerca tu sa faci. Dar cateodata o confundam cu povestile, sau o acoperim cu ele. Da colivia la o parte si vezi ce ramane. Atunci vei iubi pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce oferi. Il vei iubi pe altul cum te iubesti pe tine. Atunci te poti bucura cu adevarat. Inima ta se va deschide, vei putea respira in sfarsit!

Acum este timpul in care tu sa iesi afara! Sa demolezi ce nu este al tau! Sa treci prin foc, sa te "lasi" ars!

Poti face toate acestea acasa, fara sa-ti intrerupi ritmul zilnic al vietii. Dar uneori totul se prabuseste si nu mai ai ce sa continui. Asa ca trebuie sa o iei de la capat, cu totul. Nu-i nimic. La telefon nu te cauta nimeni, nimeni nu-ti simte lipsa, esti singur. Viata iti arata clar: "Hey uite, i-am ocupat pe toti, ca sa fi in pace sa iti poti face lucrarea! Nu te va deranja nimeni, acum ai liniste. " Accepta-ti linistea, este un dar, nu o pedeapsa!

Nu te lasa influentat de relatarile altora care au reusit ceva asemanator inaintea ta, in care ti se da un timp in care trebuie sa te incadrezi sau la care sa te astepti. Ritmul nu este acelasi. Ceea ce unul va reusi intr-un an, altul o poate face intr-o luna, sau intr-o zi. Mergi pe drumul asta in ritmul tau. Provoaca-te constant sa avansezi, dar nu pune presiune pe tine, nici ca te misti prea incet sau prea repede, ca asa zic altii. Fa ce simti. Daca iti vine sa te arunci direct, fara sa te pregatesti inainte, fa-o. Daca simti ca ai nevoie sa o iei pas cu pas, fa-o. Nimeni in afara de tine nu stie mai bine ca tine, ceea ce ai nevoie. Din proprie experienta iti zic ca eu am permis altora sa ma influenteze in felul asta. Si cand am ramas singura, si nu am avut pe cine sa intreb, m-am surprins ca sunt mult mai puternica si mai curajoasa decat par la exterior, in ochii altora, dar si de cat mi-am dat voie sa vad. Trebuie sa ai incredere in curajul tau. Nu-ti plafona fiinta, ritmul, puterea, si perseverenta doar ca i-ai putea face pe altii sa se simta mici, sau orice alte motive. Fii ceea ce esti. Daca esti un salbatic care se provoaca cu mult peste ceea ce aparent poate, fi ceea ce esti. Daca simti ca trebuie sa pasesti incet si cu grija, stii tu de ce esti ghidat sa faci asta, si vei afla oricum pe parcurs. Nu confunda insa rabdarea si chemarea de a pasi incet, cu frica de a inainta. Eu daca observ ca-mi este frica, acolo ma arunc. Am invatat pe propria piele ca frica este un semnal ca esti aproape de adevar! Si atunci alegi sa fi curajos in loc sa te lasi cuprins de frica. Normal ca o sa-ti tremure toate, dar sunt doar senzatii menite sa te descurajeze, tu mergi inainte.  

Nu te victimiza, nu dispera. E greu sa te observi detasat, intradevar, caci personalitatea ta vampirizanta ce s-a lipit de tine, este disperata sa ramana in viata. Constientizeaza faptul ca iti este atat de greu tocmai pentru ca faci ceea ce trebuie, tocmai pentru ca moartea personalitatii este aproape! Si continua. Vei simti curaj si putere cand vei vedea cu claritatea orice greu si pumn care iti vine, ca fiind doar una dintre loviturile lesinate de pe urma. 

Ramai vigilent. Dupa pumni, palme, tipete, si groaza, urmeaza letargia dinaintea mortii. Atunci vei fi imbiat cu tot felul de rugi frumoase, cu tot felul de ganduri care iti vor cauta mila, si vor cauta sa se foloseasca de compasiunea infinita a ceea ce esti, ca sa se mai hraneasca un pic, sa capete putere, doar ptr a reusi sa..... SE RIDICE SA-TI MAI DEA UNA! 

Viclenia personalitatii tale este surprinzatoare. Iti va exploata bunatatea, si compasiunea, daca nu esti atent, si te va bate cu propriile tale calitati. Atunci este momentul sa fi si mai clar si mai tare. Ramai in continuare la mijloc. Detasat, puternic, dar bland si clar. Vei vedea in scurt timp, ultima zvanire a personalitatii tale care se va revela printr-un reflex de ura, si agresiune ultima.

Dupa acel reflex, lucrurile incep sa se mai calmeze, mai ramane doar o inertie a tot ceea ce a fost. O inertie care se manifesta prin tot felul de teste. Povestile vor incerca mereu sa se lipeasca de tine. Mai ales cand esti curat. Sa nu te pacalesti ca de acum nu mai ai nimic de facut. Trebuie sa fi constient, sa intelegi ca povestile tot timpul vor pluti pe langa tine. Ramai clar, asa cum esti acum, detasat, si lasa-le sa pluteasca pe langa tine ca niste baloane cu heliu, dar nu te apuca sa le prinzi sau sa le spargi. Mergi printre ele. Nu te pot afecta acum. Caci le stii goliciunea, intunericul, si juramintele fara gust.

Nu lupta este raspunsul, ci observarea detasata a agitatiei din tine. Dintre lingusitor si judecator. Cineva spunea: "Fi rau, cu toata bunatatea de care esti capabil!" Sau "Transforma-ti demonii in slujitori devotati si loiali. Fa-i sa fie de partea ta. Alearga-i cu lumina a ceea ce esti, pana ii prinzi sa ii vezi in totalitate, in detaliu, si atunci se vor transforma in ingeri."

Este posibil sa mai gresesti si sa mai permiti vreunei povesti sa se lipeasca de tine de-a lungul timpului. Sa nu te invinovatesti. Urmeaza acelasi proces si mentine-ti spiritului curat si liber. Da-ti jos din nou orice masca cat de mica sau fina ar fi, ca sa respiri din nou. Oricum dupa ce treci printr-o astfel de eliberare, iti va fi mult mai greu sa te apuci iar sa-ti faci o colivie noua. Poate vei lasa sa se agate de tine o poveste, doua, trei, dar intotdeauna vei stii cum sa te eliberezi de ele. E ca si cum faci un dus. Dusul trebuie sa-l faci periodic. Nu ai cum sa ramai curat si proaspat, ca dupa dus, o viata intreaga. Chiar daca trebuie sa insisti cu spuma mai multa cateodata, dusul tot este ceva foarte plapitant, energic dar si relaxant, placut de facut.

Accepta-ti ritualul de mentinere a unicitatii tale in aceasta viata, asa cum ai acceptat ca trebuie sa-ti faci un dus din cand in cand, sa mananci, sa faci sex sau sa dormi. Odata ce faci asta, totul devine mult mai natural. Iar activitatile banale ale vietii precum igiena, hrana, sexul, odihna vor capata si ele un nou sentiment de libertate, naturalete, iubire, recunostinta si acceptare.


Asta esti! Priveste-te! Bucura-te de tine! Atunci lucrurile incep sa se aseze asa cum meriti! Acum iti meriti trupul, viata, spiritul. Tu singur ti le-ai castigat!

Invatam multi dintre noi, sa ne traim viata dupa povesti, fara sa ne dam seama cu ce ne jucam.

Invatam din sistem, ne lasam modelati de mici, sa traim, sa ne raportam la viata intr-un anume fel, deja stabilit de generatiile anterioare, plafonand astfel propria noastra fiinta si cu ea tot potentialul ce ii da muzica sa danseze. 

De exemplu, ma uitam la o fata tinerica intr-un supermarket, era cu mama ei, am inceput sa aud fara sa vreau discutia dintre ea si mama ei, caci ma apropiam de un stand. Cautam ceva anume si se nimerise sa fie aproape de ele. Ascultam, observam, in timp ce imi cautam produsul in raft. Mama o incuraja riguros sa fie o fata buna, de casa, cuminte si ascultatoare, ca pe viitor cand va veni un baiat destept, frumos, si cu bani sa poata sa ii fie o nevasta buna. Fata asculta cu drag, dar cateodata incerca sa intervina, sa ii spuna : "Dar mama, eu vreau sa fiu independenta, mi-ar place sa lucrez in..." si mama o intrerupea: "Scoate-ti din cap independenta, ca asta e pentru femeile usoare, un barbat bun niciodata nu va accepta o femeie independenta." In zadar incerca fata sa intervina. Apoi vine si tatal, si cu duritatea de suprafata de rigoare, intervine: "Ascult-o pe maica-ta ca stie ce zice. Uite ea sta acasa bine mersi, si eu lucrez. E mai bine asa. Femeia trebuie sa stea acasa sa se ocupe de barbat, casa si copii. Altfel se intoarce lumea pe dos."  Si se indepartau pe masura ce continuau cu "incurajarile". Este cert. Parintii erau bine intentionati, dupa nivelul lor de gandire si felul lor de a intelege viata. Dar ceea ce le scapa este ca fata stia ce fel de lume este in jurul lor, ea era mai prezenta si mai atenta, decat ei. Incerca sa-si exprime unicitatea si propria alegere in viata, dar era intampinata de dogme si reguli stricte. Sper ca isi va mentine pozitia, pentru binele ei si al lor. Caci altfel, va accepta singura sa-si faca propria colivie, sa astepte la mama acasa sa vina un print pe cal alb sa o salveze, sperand la un basm, ce nu va fi niciodata implinit. Mai ales astazi. Nu doresc sa generalizez. Poate ca inca mai sunt barbati si femei care cauta acest timp de relationare. 

Ce vreau eu sa punctez de fapt este ca, chiar daca sistemul, parintii, prietenii, scoala, etc, exista acolo ptr a ne aglomera de conditionari, si tot felul de povesti de suprafata, totusi avem puterea sa nu le lasam sa ne influenteze. Este cel mai greu sa depasesti, acele conditionari pe care le accepti, cand deja ai capatat o anumita varsta in care devi constient ca poti fi un individ unic in lumea asta, dar ai lasat povestile sa-ti intre in sange. Trebuie doar sa te mentii pe pozitia ta, sa nu lasi diferiti "virusi" de programare sa te afecteze. Sa fi fidel si devotat chemarii din tine. Caci nu e nimic mai greu si dureros de daramat decat propria colivie pe care ti-o construiesti singur. De multe ori iti arunci si cheia, sau uiti intentionat unde ai pus-o. 

Vorbesc si din experienta proprie. Trebuie sa fim atenti, vigilenti si sa prindem exact momentul cand lumea incearca sa ne modeleze in ceva ce nu suntem, si sa ramanem pe pozitia noastra. Caci, in caz contrar, pot trece ani, si sa crezi ca poti ocoli, fugi, sau pacali cumva colivia in care te-ai bagat, dar pana nu o dezmembrezi, nu vei putea sa faci nici un pas real cu tine. Chiar daca o vei constientiza, primul impuls va fi sa evadezi, sa zici ca gata daca gasesti cheia si deschizi colivia, poti sa o lasi in urma. Cea mai mare pacaleala! Este tot a ta, tot la ea te intorci, caci povestile care o construiesc sunt tot acolo, iar cand cineva va incerca sa te puna iar pe firul povestilor, vei fi vulnerabil la a le crede din nou. Si de fiecare data te vei intoarce in colivie, in lumea povestilor. Va fi si mai greu sa o deschizi din nou, si tot asa. Vei incepe sa pierzi oameni frumosi pe care i-ai intalnit pe drum, si toate darurile pe care poate le-ai primit. Daruri pe care viata ti le ofera ca sa te ajute, atunci cand esti bine si incarcat, sa-ti dezmembrezi colivia. Dar ne pacalim ca putem doar sa ramanem departe, evadati, cumva fugiti. Dar Fuga este o Iluzie. Nu ai unde sa fugi de tine! Colivia povestilor tale este mereu cu tine, fie ca te afli in ea sau langa ea. Pana cand nu realizezi ca evadarea nu este o solutie, nu vei face ceva cu adevarat util ptr tine si viitorul tau. Nu poti ajunge sa fi in totalitate liber cu ceea ce esti. Caci tu mereu vei stii de existenta coliviei, o vei simtii, si de aceea vei vrea mereu sa fugi de ea, iti va fi mereu frica de povesti. Vei fi permanent vulnerabil. Trebuie sa te asezi frumos jos si sa te gandesti cum ai construit colivia, ca sa o dezmembrezi. Pas cu pas, fiecare poveste crezuta vreodata, fiecare regula, fiecare idee preconceputa care o alcatuieste trebuie dezmembrata. Aseza-le intr-o gramada pe care apoi o vei incendia. Observa si constientizeaza lectiile minunate pe care totusi le-ai invatat prin constructia coliviei in sine si apoi dezmembrarea ei. In momentul observarii vei intelege ca ai capatat abilitati, dezvoltandu-te mai mult ca fiinta, prin putere, curaj, smerenie, incredere, iubire, rabdare si intelepciune. Afla toate acestea si iarta-te pe tine si pe cei care te-au ajutat sa-ti construiesti colivia. In timp ce arde, arde si personalitatea care te hartuia din cand in cand, si nu te lasa sa fi tu in totalitate. Personalitate care abia astepta un moment cu care sa-si mai hraneasca povestile, si sa te puna iar in genunchi, departe de ceea ce esti. In moartea personalitatii, tu vei invia. Alta sansa nu exista, in caz ca ti-ai construit deja colivia.

Mai poti sa eviti sa ti-o construiesti, dar asta este foarte rar. Putini dintre noi reusesc sa ramana, prin diferite imprejurari ciudate ale vietii, liberi, si neatinsi de povestile respective. De obicei, toata lumea isi are propria colivie. 

Asa ca, nu trebuie sa ne apucam sa dam vina pe cei din jurul nostru. Caci ei deja sunt in propria lor colivie, demult, si au impresia ca te ajuta, incurajandu-te sa-ti construiesti si tu colivia ta. Nu au nici o vina, in manifestarea lor. Ei fac, la nivelul lor, ceea ce considera ca este bine. Au alta experienta, alt drum in viata. Si mai e ceva, si ei la randul lor au fost in locul tau incercand sa se manifeste din unicitatea fiintei lor, dar au fost la un moment dat contaminati de acesti "virusi" - povestile de rigoare. Trebuie doar sa recunoastem ca avem colivia acolo, ca noi ne-am cosntruit-o, si ca tot noi avem puterea sa o dezmembram si sa o dezintegram in vid. Sa avem curajul sa pasim prin foc ca sa ne dam jos, costumul fals, ce s-a agatat de noi ca un al doilea rand de piele. 

Doar noi ne putem salva de propria colivie, de propria personalitate vampirizanta, de propriile povesti fara substanta, si gust real al vietii.

"Tu esti cel pe care il astepti!"