oameni care isi aduc aminte
ce inseamna sa gonesti calare
pe un cal prin paduri nebanuite
sa nu auzi soapta de om
si sa nu vezi ceva civilizat,
pe km intregi.
Nu poti explica cum se simte
asta in interior,
dar cand pur si simplu o stii...
intelegi bogatia din faptul ca
atunci,
puteai face asta,
atunci era gratis.
Atunci nu erau garduri,
vile, masini,
atunci calul nu trebuia sa-l platesti cu ora.
Era prietenul tau
si de munca
si de plimbare.
Multi s-au intors
sa traiasca acum cu acel simt
al libertatii in inima
intre blocuri, asfalt, masini,
si oameni pierduti in ei.
Privind cu ochi prea clari
Mirajul eliberarii de stramosi
De reverenta si onoare,
De sacralitate si puritate,
De proaspat si crud.
Ei traiesc in sange
Cu acel respect fata de natura
Si acea noblete fata de oameni.
Cu acel devotament fata de divin
Si acea iubire fata de viata insasi.
Acesti oameni nu pot face rau nimanui
Sunt in stare sa mute muntii
Caci ei cunosc muntii asa de bine cum
omul bogat isi cunoaste portofelul.
Acesti oameni simt sacrificiul in vene.
Ei nu se supun autoritatii nimanui
Decat divinului, si simtului vietii.
Ei nu merg odata cu turma,
Ptr ca stiu ca turma merge la taiere.
Acesti oameni isi asculta propriile invataturi,
impletite cu glasul cerului si pamantului.
Acesti oameni pot fi oricine.
Caci ei nu cauta lauda si nici recunoastere.
Poate fi prietenul pe care il numesti
prostanac, incuiat, ciudat, salbatic, pocait.
Poate fi cel de care razi, ptr ca
Din onoare refuza o experienta
care stie ca ptr el ar crea doar
Valuri si valuri de decizii inutile.
Dar daca prietenul "salbatic"
Si-ar da viata ptr tine?
Tu ai putea sa faci asta?
Ai putea sa traiesti prin divin,
prin tine, si cel de langa tine?
Daca respingi caracterul sacru din viata,
Si incerci sa o banalizezi,
Daca urmezi caile pavate de altii,
fara curaj sa mergi acolo unde inima ta te cheama.
Ai sa uiti gustul recunostintei unui ajutor,
Si caldura cu care cineva te ingrijeste,
Cand esti la pat.
Ai sa uiti de tine, si de divin.
Dar nu-i nimic ca si uitarea are un rost:
Acela de a te trezi cu adevarat,
si definitiv.
In manuscrisul de la Accra:
"Falsa înţelepciune pare să spună: „Nu te preocupa de frumuseţe, pentru că este superficială şi trecătoare“
"Dacă nu îi vom lăsa pe alţii să definească cine suntem, atunci încetul cu încetul vom fi în stare să facem să strălucească soarele care se află în sufletul nostru."
"Şi vine clipa când avem nevoie să concentrăm acel foc interior pentru ca viaţa noastră să aibă un rost. Atunci întrebăm cerurile: „Oare care e rostul?“ Alţii acceptă întrebarea. Dar, neştiind să răspundă, încep să citească ce au scris cei care au înfruntat-o deja. Şi deodată găsesc un răspuns pe care îl cred bun. Când se întâmplă aşa, se transformă însclavii acelui răspuns. Creează legi care să-i silească pe toţi să accepte ceea ce cred ei că este raţiunea de a fi a existenţei. În sfârşit, mai sunt şi cei care înţeleg că întrebarea este o capcană: ea nu are răspuns. În loc să piardă timp cu capcana, se hotărăsc să acţioneze. Se întorc spre copilărie, caută acolo ce îi umplea de entuziasm şi – în ciuda sfaturilor celor mai în vârstă – îşi de-dică viaţa acelui lucru.
Pentru că în Entuziasm rezidă Focul Sacru.Treptat, descoperă că faptele lor sunt legate de o intenţie misterioasă, dincolo de cunoaşterea omenească. Şi îşi pleacă fruntea în faţa misterului şi se roagă să nu se abată de la un drum pe care nu îl cunosc, dar pe care îl parcurg din cauza flăcării ce le mistuie inimile. Folosesc intuiţia când le este la îndemână şi folosesc disciplina când intuiţia nu se face simţită. Par nebuni. Uneori se poartă ca nişte nebuni. Dar nu sunt nebuni. Au descoperit adevărata Iubire şi puterea Voinţei. Şi numai Iubirea şi Voinţa le dezvăluie ţinta şi drumul pe care trebuie să îl urmeze. Voinţa e limpede ca cleştarul, Iubirea e pură şi paşii ei sunt siguri. În clipele de îndoială, în clipele de tristeţe, nu uită niciodată: „Sunt o unealtă. Îngăduie-mi să fiu o unealtă care să poată împlini Voinţa Ta“. Calea este aleasă, şi poate că vor înţelege ţinta abia când se vor afla în faţa Nedoritei de Oameni. În asta stă frumuseţea celui care merge înainte având drept singură călăuză Entuziasmul şi respectând misterul vieţii:drumul său e frumos şi povara, uşoară. Dar numai cine primeşte cu umilinţă şicuraj planul de nepătruns al lui Dumnezeuştie că se află pe drumul cel bun."
"Alătură-te celor care nu se tem că sunt vulnerabili. Pentru că aceştia au încredere în ei, ştiu că toţi se împiedică din când în când şinu privesc asta ca pe un semn de slăbiciune, ci de omenie. Fereşte-te de cei care vorbesc mult înainte să acţioneze, de cei care nu au făcut niciodată un pas fără să aibă siguranţa că sunt respectaţi pentru asta."