"Cu ceva timp in urma, niste prieteni mi-au cerut sa fac o vizita unui tanar paralizat. Nu mi-au dat detalii. Numai ca el insusi ma ruga sa-l intalnesc. A auzit cate ceva despre mine si voia sa ma cunoasca. Mi-au spus ca are multe preocupari stiintifice. Cand implinise varsta de cinci ani au constatat ca suferea de distrofia musculara Duchenne.
M-am dus sa il vizitez. In curtea casei ma asteptau cei doi parinti. Seriosi, dar oameni foarte afabili si cu inima deschisa. S-au aratat foarte fericiti sa ne cunoastem - n-am inteles de ce-si manifestau atat de generos recunostinta pentru ca.... le-am facut cinstea sa trec pe la ei. Nobila si cuceritoarea lor intampinare se exprima nu prin cuvinte, ci ca o atitudine si o stare de suflet ce tradau faptul ca viata lor era alcatuita din surprize aducatoare de bucurie. Ceva rar si neobisnuit fata de care nu puteau sa fie decat mandri. Impresia pe care mi-au lasat-o era in totala contradictie cu imaginea pe care mi-o creasem de la inceputul vizitei. Nu sesizam nici un semn de suferinta si, fireste, nici urma de nenorocire. Domnea un sentiment discret de maretie.
Am urcat scarile si am intrat cu sovaiala in salon. M-am oprit, socotind ca acolo aveam sa ne asezam.
- Nu va opriti, mergeti in camera lui Stavros. Acolo se afla flacaul nostru, bucuria si binecuvantarea noastra, imi spun jovial, fara urma de falsitate si ipocrizie.
Merg mai departe si zaresc... bucuria si binecuvantarea lor! Un tanar, in jur de 30 de ani, intins pe pat, acoperit cu o cuvertura de lana, de cinci ani nu mai are putinta de a-si misca nici capul, cu greutate isi misca pleoapele, insa isi poate misca incet buzele si aratatorul mainii drepte. Un sistem care furnizeaza oxigen il ajuta sa respire, un dispozitiv electronic de ultima ora ii amplifica vocea, iar un altul ii transforma miscarile degetului in text si imagine. Un ecran digital deasupra capului ii este tovarasul cel mai apropiat si conlocutor, iar un program IT il ajuta sa asculte conferinte, sa corespondeze, sa compuna piese muzicale, sa manuiasca impecabil sursele multimedia, sa-si exprime bogatia sa interioara.
Isi arata plin de caldura bucuria pe care i-o provoaca vizita mea si, fireste, recunostinta pentru... efortul la care m-am expus.
- Stavros, am auzit multe despre tine si de aceea am venit, ii spun.
- Parinte, nu ma vedeti? Ce sa auziti despre mine? Eu am auzit multe despre preasfintia voastra si am dorit nespus sa va cunosc, raspunde, articuland cu intarziere cuvintele, miscandu-si cu greutate buzele, fara vreo grimasa a fetei.
- Oare ne putem compara? ii spun. Eu sunt un favorizat al sortii, un pseudo-implinit. Tu esti un erou nedreptatit, indraznesc sa continuu, vazand intreaga sa atitudine care e capabila sa reziste in fata adevarurilor crude.
- Poate ca sunteti mai binecuvantat decat mine. Dar nu mai favorizat, imi raspunde.
A facut o pauza. Dialogul ii crea probleme cu respiratia. A inceput sa scrie pe ecran.
- Il slavesc pe Dumnezeu, intrucat prin mijlocirea incercarilor mele trupesti, sufletul meu a inviat si nu se satura sa alerge in cele mai frumoase colturi ale lumii spirituale. Daca as fi fost asemenea celorlati oameni, nu m-as fi putut bucura de dragostea lui Dumnezeu. Acum ma desfat in ea.
- Care dragoste? am indraznit sa il intreb un pic provocator, cu siguranta ca voi primi cel mai frumos si mai convingator raspuns.
Si-a miscat ochii si a zambit usor.
- Cea despre care vorbiti in predicile sfintiei voastre, imi raspunde. Prin felul in care vorbiti, cuvintele par a iesi dinlauntrul sfintiei voastre. Eu vreau sa va spun ca este si foarte adevarata. Iubirea trebuie sa fie adevarata, nu este suficient sa fie autentica.
A urmat o tacere.
- "SUNT FOARTE FERICIT!", scrie pe ecran. Nu-mi pare rau nici de parintii mei care se chinuiesc atat de mult cu mine, fiindca si ei sunt fericiti. Dumnezeu este alaturi de noi. Dar ce spun? Este inlauntrul nostru. Intreg Raiul incape in camera mea.
- Nu te bantuie deloc ganduri de deznadejde sau repros?
- Repros, de ce? "TRAIESC ADEVARAT!!!", scrie pe ecran.
- Ce-ti doresti de la viata?
- Numai sa reusesc sa inchei compozitia unor piese muzicale si apoi pot sa plec. In conditiile astea Dumnezeu este foarte prezent aici, dar va fi si mai aproape, de indata ce-mi voi incheia socotelile aici. Imi va parea rau un pic de parinti, pentru ca le voi lipsi. Dar imi aduce mangaiere faptul ca se vor odihni o vreme, dupa care ne vom reintalni.
Am schimbat discutia. Am inceput sa vorbesc mai ales cu incantatorii sai parinti care se mandreau cu... minunea lor. Iar Stavros trebuia sa se odihneasca. M-au tratat cu de toate, mi-au povestit istoria lor, evolutia bolii si bucuria adusa de acest copil care de la varsta de opt ani depindea cu totul de ei.
[...]
Este cutremurator! Cum se poate ca acesti oameni sa nu-si puna aceleasi intrebari care pe noi ne tulbura? Intotdeauna zambitori, intotdeauna veseli, intotdeauna mareti. Poate ca, in cele din urma, pentru Dumnezeu tragismul mortii sau al unei incercari neasteptate sa nu cantareasca asa cum arata masura cantarului nostru. Poate de aceea Sfintii se exprima intr-un mod provocator de pozitiv cat priveste ispitele, necazurile si incercarile.
"Slava Stapanului Care ne aduce desfatarea sanatatii prin medicamente amare!" scrie Ava Isaac Sirul, marele ascet si isihast. (Asceticele pag 199). Numeste desfatarea vietii duhovnicesti "medicamente amare". Partasi acestei experiente si acestui fel de a gandi, unii dintre oamenii din jurul nostru metamorfozeaza cele mai cumplite incercari intr-o imagine aparenta si exterioara, dar cu un continut care nu poate sa distruga fericirea sufletului lor, iar prin viata lor raspandesc simtirea unei desfatari mistice, in timp ce prin cuvant exprima o doxologie continua si profunda."
Fragment din cartea "Acolo unde Dumnezeu nu vede" de Mitropolitul Nikolaos.
Povestea lui Stavros nu este una singulara, in acea carte sunt o groaza de astfel de povesti de viata care te lasa inmarmurit si ingandurat, cu totul uimit si schimbat.
Chiar asa : Oamenii acestia de ce nu isi pun intrebarea "De ce mi se intampla tocmai mie toate astea Doamne?". Si de ce nu ajung sa il urasca si sa se indeparteze de Dumnezeu pentru toata suferinta pe care o traiesc?
La asta nu am un raspuns... Poate intr-o zi...