"Omul care nu credea in iubire"
Asa se numeste fragmentul dintr-o carte ce o iubesc mult. Lectura placuta. sunt sigura ca va fi pe placul vostru, suflete de cristal!
"As dori sã vã istorisesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea în iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastrã si ca mine, dar ceea ce îl fãcea sã fie cu adevãrat deosebit era felul sãu unic de a gândi: el nu credea cã iubirea existã.
Evident, a avut o sumedenie de experiente în încercarea de a gãsi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sãu. si-a petrecut o mare parte din viatã cãutând iubirea, dar
singurul lucru pe care l-a descoperit a fost cã aceasta nu existã. Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor cã iubirea nu este decât o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sã creadã. El le spunea cã iubirea
nu este realã, si deci nimeni nu o poate gãsi, oricât de mult ar cãuta-o. Omul nostru avea o inteligentã foarte vie si era foarte convingãtor. El a citit o grãmadã de cãrti, s-a dus la cele mai bune universitãti si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi în orice piatã publicã, în fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternicã. El le spunea cã iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sã o doresti
din nou si din nou, creându-ti o dependentã de ea. Ce se întâmplã însã dacã nu-ti primesti portia zilnicã de dragoste? La fel ca în cazul unui drog, ai nevoie de aceastã dozã zilnicã. Le mai spunea cã relatiile dintre îndrãgostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vânzãtor de
droguri. Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are o nevoie mai micã de iubire este precum vânzãtorul de droguri. Cu cât nevoia de iubire este mai micã, cu atât mai bine poti controla relatia cu celãlalt. Aceastã dinamicã a relatiilor interumane poate fi vãzutã cu ochiul liber, cãci în orice relatie existã un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar îl manipuleazã pe celãlalt. Unii oameni profitã asadar de pe urma altora, la fel cum un
vânzãtor de droguri profitã de pe urma toxicomanilor. Partenerul dependent, cel care are nevoia mai mare de iubire, trãieste tot timpul cu teama constantã cã nu îsi va putea asigura urmãtoarea dozã de dragoste, adicã de drog. "Ce mã voi face dacã mã va pãrãsi?" Teama îl face pe dependentul de iubire foarte posesiv: "Îmi apartine!" El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmãtoarea dozã. Furnizorul de drog îl poate manipula cum doreste, dându-i mai multe sau mai putine
doze, ori refuzându-i-le complet. În acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sã facã orice, de teama de a nu fi abandonat. Eroul nostru a continuat să le explice ascultătorilor de ce nu există iubirea: "Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decât o relaţie de teamă care are la bază controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin că şi-o poartă cei doi parteneri? Nu există aşa ceva. În faţa reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor şi prietenilor lor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, că vor trăi împreună, că se vor iubi şi se vor respecta reciproc, că vor fi aproape unul de celălalt, la bine şi la rău. Ei promit să se iubească şi să se respecte reciproc, şi culmea este că ei chiar cred în aceste promisiuni, menite parcă să fie încălcate. Imediat după căsătorie, la numai o săptămână sau o lună, amândoi încep să îşi încalce promisiunile făcute. Totul se reduce la un rãzboi al controlului, la cine reuseste sã manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si
cine toxicomanul... Dupã numai câteva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a dispãrut. În urma lui nu au rãmas decât resentimente, otrava emotionalã, rãni reciproce, care cresc treptat, pânã când iubirea nu mai existã deloc. Ei rãmân totusi împreunã, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pãreri. Unde se mai poate vorbi însã de
iubire?" El le-a mai spus cã a vãzut multe cupluri în vârstã care au trãit împreunã 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mândre cã au trãit atâta vreme împreunã. Dar când vorbeau despre relatia lor, tot ce spuneau era: "Am supravietuit cãsniciei". Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regulã, femeia era cea care ceda si decidea sã îndure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternicã si nevoi mai putine câstiga rãzboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. "Ea este a mea". "El este al meu". Si astfel, eroul nostru a continuat sã peroreze despre motivele pentru care nu credea că există iubire. El le-a mai spus oamenilor: "Eu am trecut prin toate acestea. De acum înainte nu voi mai permite nimănui să îmi manipuleze mintea şi să îmi controleze viaţa în numele iubirii". Argumentele lui erau logice, şi el a convins multă lume prin cuvintele sale. Iubirea nu există. Într-o bună zi însă, eroul nostru se plimba prin parc. El a văzut acolo, aşezată pe o bancă, o femeie frumoasă care plângea. Văzând-o cum plânge, s-a simtit curios. De aceea, s-a
asezat lângă ea şi a întrebat-o dacă poate s-o ajute cumva. Vă puteţi imagina surpriza lui când ea i-a spus că plânge pentru că iubirea nu există. "Uimitor, i-a răspuns el, o femeie care crede că iubirea nu există!" Evident, a dorit să afle mai multe despre ea.
- De ce spui că iubirea nu există? a întrebat-o el.
- Ei, e o poveste lungă, i-a răspuns ea. M-am căsătorit pe când eram foarte tânără, cu toată iubirea, cu toate acele iluzii, plină de speranță la gândul că îmi voi împărţi viaţa cu acel bărbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect şi credinţă, şi am întemeiat o familie. Dar în curând totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasă, care avea grijă de copii şi de casă, în timp ce sotul meu a continuat să se ocupe de carieră. Pentru el, imaginea şi succesul erau mai importante decât familia noastră. A încetat să mă mai respecte, la fel cum am Incetat şi eu să îl mai respect pe el. Am început să ne certăm, iar la un moment dat am descoperit că nu îl mai iubesc, la fel cum nici el nu mă mai iubeşte pe mine.
Dar copiii aveau nevoie de un tată, aşa că am preferat să rămân alături de el şi să fac tot ce îmi sta în puteri ca să-l suport. Acum copiii au crescut şi au plecat. Nu mai am nici un motiv să rămân alături de el. Între noi nu există respect sau bunătate. Ştiu însă că, dacă îmi voi găsi pe altcineva, va fi
la fel, căci iubirea nu există. Nu are nici un sens să caut ceva ce nu există. De aceea plâng. Ințelegând-o perfect, el a îmbrăţişat-o şi i-a spus:
- Ai dreptate: iubirea nu existã. Noi cãutãm iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. În locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne rãneste, chiar dacã suntem convinsi cã ne vom putea detasa. Oricâte relaþii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sã ne mai obosim sã cãutãm iubirea?
Cei doi gândeau la fel, asa cã s-au împrietenit rapid. Între ei s-a creat o relatie frumoasã. Se respectau reciproc si nu s-au dezamãgit niciodatã. Pe mãsurã ce relatia avansa, ei deveneau din ce în ce mai fericiti împreunã. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu încerca sã îl controleze pe celãlalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sã se aprofundeze. Le plãcea sã fie împreunã, cãci viata li se pãrea mult mai amuzantã astfel. Când nu erau împreunã, ceva lipsea din viata fiecãruia dintre ei.
Într-o zi, pe când era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudatã: "Hm, poate cã ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatie atât de diferitã de ceea ce simteam înainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirmã religia, cãci nu mã simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sã aibã grijã de mine, nu îmi vine sã-mi vãrs frustrãrile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atât de bine împreunã. Ne bucurãm fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul în care gândeste ea, felul în care simte. Nu mã simt deloc stânjenit alãturi de ea, nu mã agaseazã niciodatã. Nu mã simt gelos când este cu alti bãrbaþi. Nu simt invidie atunci când are succes. Poate cã iubirea existã totusi, dar este altceva decât ce cred oamenii". De-abia astepta sã ajungã acasã si sã-i spunã de ideea ciudatã care i-a trecut prin cap. Nici nu a început însã bine sã vorbeascã si ea i-a luat vorba din gurã:
- Stiu exact ce vrei sã spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp în urma, dar nu am vrut sã-ti spun, cãci stiam cã nu crezi în iubire. Poate cã iubirea existã totusi, dar nu este ce credeam noi cã este. Cei doi au decis să devină amanţi şi să trăiască împreună, şi au rămas uimiţi să constate că lucrurile nu s-au înrăutățit în nici un fel. Au continuat să se respecte reciproc, să se sprijine unul pe celălalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar şi cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, căci erau atât de fericiţi. Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simțea, încât într-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele şi a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era atât de plină de iubire încât steaua a început să coboare şi s-a asezat în palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. Era extrem de fericit, şi de-abia astepta să se ducă la iubita lui şi să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Când el i-a dăruit însă steaua, femeia a simtit un moment de îndoială; iubirea lui era prea coplesitoare, şi atunci, steaua a căzut la pământ şi s-a spart într-un milion de cioburi. Si uite-asa, am ajuns iarăsi la un bărbat bătrân, care colindă lumea şi ţine discursuri despre faptul ca iubirea nu există. Acasă la el, o femeie în vârstă, dar încă frumoasă, îşi asteaptă bărbatul şi îşi plânge amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipă în mână, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de îndoială. Aceasta este povestea celui care nu credea în iubire. Cine a comis greseala? Puteţi ghici? Greseala i-a apartinut bărbatului, care a crezut că îi poate dărui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decât propria lui fericire, iar greseala lui a fost că a renuntat la ea şi a asezat-o în mâinile ei. Fericirea nu vine niciodată din afara noastră. El
era fericit datorită iubirii care tâsnea din inima lui. Ea era fericită datorită iubirii care tâsnea din inima ei. Când el a făcut-o însă pe ea responsabilă pentru fericirea lui, ea a spart steaua, căci nu putea fi responsabilă pentru fericirea lui. Indiferent cât de mult îl iubea femeia, ea nu îl putea face fericit, căci nu avea de unde să stie ce era în mintea lui. Ea nu putea sti care erau asteptările lui, căci nu îi cunostea
visele. Dacă veţi proceda la fel, luându-vă fericirea şi punând-o în mâinile unei alte persoane, mai devreme sau mai târziu ea se va sparge, la fel ca şi steaua din poveste. Dacă îi dăruiti altcuiva fericirea dumneavoastră, persoana respectivă v-o poate fura. Pe de altă parte, de vreme ce fericirea se naste în interior şi este rezultatul iubirii dumneavoastră, sunteţi unicul responsabil pentru ea. Nu aveţi dreptul să faceţi niciodată responsabil pe altcineva pentru ea. Şi totuşi, atunci când mergem la biserică, primul lucru pe care îl facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua în palma celuilalt, asteptând ca el (sau ea) să ne facă fericiţi, şi invers. Nu contează cât de mult iubiţi pe altcineva; nu veţi putea fi niciodată cel care doreşte cealaltă persoana să fiţi. Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun început. Noi ne bazăm fericirea pe celălalt. Din păcate, lucrurile nu merg în acest fel. Noi facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, după care ne mirăm că am eşuat."
Observatiile mele ar fi ca.... NU mai este nimic de adaugat. :) Acest capitol vorbeste de la sine, despre IUBIRE.
Sursa: "Arta de a iubi" de Don Miguel Ruiz
Draga Femeie
"Draga Femeie
Stam inaintea ta astazi, ca barbati ce isi iau angajamentul sa devina mai constienti, aici, astazi. Simtim o iubire adanca, respect maret si un sentiment crescator de venerarea pentru darurile femininului. Dar deasemenea simtim adanca tristete fata de actiunile distructive ale masculinului inconstient, in trecut si in prezent. Vrem sa cerem iertare si sa consolam pentru acele actiuni, astazi, pentru a putea merge inainte impreuna, intr-o noua Era a co-creatiei. Pe masura ce devin mai constient realizez tot mai mult jocul dintre energia feminina si masculina, din mine si din tine, si din toata Viata. Stiu ca toti avem access la acel intreg spectru al acestor energii. Deasemenea am o constientizare crescanda a dimensiunilor dincolo de dualitate, libere, si deschise ca cerul. Imi iau angajamentul sa detin si sa administrez o masculinitate care ne onoreaza si ne celebreaza pe noi ca egali. Stiu ca pentru a te onora cu adevarat, ca o femeie multidimensionala, trebuie sa raman pe deplin prezent cu mine insumi, si sa detin darurile pe care trebuie sa le impartasesc cu tine. Putem creea, miracole marete impreuna. Prin a ne educa/hrani reciproc, intr-un mod constient, prin a ne trata reciproc cu respect si adoratie. Si prin venerarea divinitatii exprimate in energiile masculine si feminine. Ca barbati, relatia noastra cu femininul a fost deseori inconstienta. Simt tristete fata de faptul ca energiile feminine si femeile au fost atat de mult subjugate si oprimate. Pe durata istoriei, barbatii v-au violat si v-au abuzat, v-au ars pe rug, v-au cumparat si v-au vandut corpul pentru placere sexuala, v-au exclus din birourile politice si religioase, v-au demis pentru a servii doar treburile casnice, v-au fortat sa va ascundeti chipurile, si chiar v-au taiat organele de placere sexuala. Poate nu am facut aceste lucruri, eu insumi, dar sunt constient de fortele psihicului masculinului inconstient, care se simt amenintati de feminin, si au urmarit sa domine femininul. Multi dintre cei care v-au oprimat si v-au abuzat nu mai sunt in viata. Printre cei care traiesc multi barbati poate nu mai sunt capabili sa ceara iertare, deoarece acestia raman zdruncinati si intemnitati de catre furie, frica si rusine. In numele genului meu, iti cerem iertare tie, pentru actiunile noastre inconstiente pentru cand eram nervosi, inspaimantati, si prinsi in inclestarea fortelor distructive ale psihicului nostru. Aleg sa nu mai contribui la acele forte, si sa nu mai fiu condus de ele, in propria viata. Iti ofer aceste scuze, in speranta ca putem creea un nou inceput in spiritul co-creatiei. Recunosc ca religiile acestor ani trecuti au fost in mare parte fondate si propagate de catre barbati. Ne-am comportat de multe ori de parca am avea ultimul cuvant cu privire la Dumnezeu si la viata spirituala. Cand tot ce stiam de fapt, era o expresie masculina a acestor lucruri. Ca rezultat am suprimat si mai mult spiritualitatile sincere, de legatura si atotcuprinzatoare. Imi iau angajamentul acum sa onorez spiritualitatea divinului feminin. Onorez profunda ta legatura cu Terra. Ca barbati, relatia noastra cu planeta noastra si resursele ei, a fost deseori motivata de competitie, achizitie si dominatie. Am crezut in mod gresit ca expansiunea ne va proteja de instigare. Si in proces am violat sacralitatea Terrei si am deranjat ritmurile ei naturale. Imi iau angajamentul fata de acest simt intuitiv pe care il ai despre cum sa vindecam planeta noastra, si sa o facem sa prospere. Onorez intuitia si profunda ta capacitate pentru a simtii. Ca barbati am devalorizat des sentimentele si intuitia in favoarea aspectului dominat de fapte si logica. Acest mod de a fi este necesar pentru a duce umanitatea dincolo de animalism, si supestitie, dar in process am pierdut mult din inima Vietii. Imi iau angajamentul sa respect arta sentimentelor, intuitiei si a intelepciunii inimii feminine. Pentru ca impreuna sa le integram intr-o viziune echilibrata a vietii, care onoreaza si include toata intelepciunea. Onorez frumusetea si integritatea corpului tau. Cand ne veneram reciproc prin corpurile noastre, prin constientizare si devotament nu exista limite pe care iubirea noastra o poate genera. Simt tristete ca barbatii au folosit frumusetea ta ca o forma de comert si prostitutie si pornografie. In inclestarea poftei trupesti am avut deseori lipsuri cu privire la capabilitatea de a cere gratios intimitate, sau sa acceptam "nu" ca raspuns. Iau atitudine impotriva orcarei forme de comercializare silita si fara inima a frumusetii femeilor. Si respect faptul ca trupul iti apartine tie. Onorez capacitatea ta de definire pasnica a complexului. Onorez abilitatea ta de a cere iertare si de a ierta cu gratie. Noi barbatii am irosit razboaie nesfarsite cu privire la dezacordurile noastre. In actul de a apara pamanturile noastre si de a ne proteja familiile, devenim dependenti de lupta in sine. Prin contrast este rar sa gasesti o invazie sau un razboi instigat de catre femei. Imi cer iertare pentru faptul ca te-am tarat in aceste razboaie, pentru violul, crimele, inimile ranite si familiile distruse care au rezultat din aceste razboaie. Intampinam cu bucurie intelepciunea ta de a creea o lume care se poate intelege fara a apela la distrugere. Onorez capacitatea ta de a-ti asculta nevoile trupului pentru hrana, repaus si timp de joaca. Celebrez abilitatea ta de a acorda atentie fata de ceea ce se afla aici, acum. Ca barbati, preocuparea noastra cu obiective si rezultate ne-a epuziat de multe ori, transformandu-ne indisponibili pentru relatii. Stiu ca deasemenea te-am atras si pe tine in acest dezechilibru, frustrand deseori dorinta ta de a ne conecta, de a interactiona. Timpul pentru un mod de a fi evolutiv si centrat, a sosit. Intampin cu bucurie intelepciunea ta de a mentine echilibrul in trupurile noastre si in modurile noastre de a ne conecta. Onorez simtul tau de compasiune si dreptate in sistemul nostru de justitie. Barbatii au dominat ca judecatori si politisti, au construit inchisori si au venerat principiul pedepsei. Imi doresc sa te intampin pe tine sa lucrezi alaturi de noi in a returna inima in sistemul nostru de justitie. Deasemenea stiu ca economia globala a fost dominata de masculinul inconstient, deseori traind in simtul lipsei sau lacomiei. Ca rezultat multi oameni au fost lasati saraci si lipsiti de putere. Cu simtul tau natural de hranire si abundenta stiu ca putem lucra impreuna sa creem o economie globala cu adevarat grijulie. Prin cerea de iertare cu privire la ranile ce ti le-am creat, recunosc ca eu si multi dintre fratii mei au ranit deasemenea mamele, surorile, partenerele noastre. Voi simtii toata acea durere in mine, si apoi ii voi da drumul. Te iert pentru orice moduri in care ai actionat inconstient, si ma iert pe mine si pe genul meu sexual, pentru propriul nostru somn. Incepand cu aceasta zi, mergand inainte, jur sa tratez inima ta ca un templu sacru ce este, si imi i-au angajamentul sa onorez femininul din mine si din tine, si din relationarea noastra cu toata Viata.
Stiu ca uitand de trecut si unindu-ne in prezent, putem creea o energie geniala a puterilor noastre. Impreuna nu exista nimic ce nu putem face. Impreuna putem face miracole. Impreuna putem face miracole!"
Poem - Lupta păcii
Picuri de lumină zac pe peretele sufletului meu
După ce furtuna suferinței tale a suflat în cămin
Ce poate fi mai clar?
Ca apa dintr-un cristal?
Ca iubirea mea simplă?
Care e câștigul tău, iubite?
Din încruntarea ochilor față de un sărut?
Care e beneficiul tău, barbate?
Din ostilitatea cuvintelor asupra faptelor albe?
Pierdem, pierdem amândoi...
Și singurul care câștigă este EL
Dintr-un joc al verdelui stricat
Rămânem noi, suflete stafide
Tu gol, eu gol, noi nul,
Și cum poți schimba viețile altora
Dacă nu o poți schimba pe a ta?
Cum poți lumina ochii altora?
Când ochii tăi sângerează în nisip...
Și dacă trupul tău e istovit?
Cum poți ridica la cer un altul?
În maratonul grabei insuflate
Tot ce rămâne este ce a fost.
Nu se poate naște verde din negru
Întunericul nu oferă tort la petreceri
Doar cu alb poți transforma griul.
Lemnul putred nu mai poate fi lăcuit
Cu ce rost? Deja se pierde în molecule.
Curăță iedera crescută peste suflet
Deschide geamurile constiinței
Lasă lumina să respire
Lasă parfumul adevărului să curețe ceața
Aruncă ochelarii pictați, ai o vedere foarte bună
Lemnul putred umple oxigenul de mireasmă
Nu mai căra crucea grea și o vei simții și tu
Nu ai nevoie de cruce să te înalți la cer
Iubite.
După ce furtuna suferinței tale a suflat în cămin
Ce poate fi mai clar?
Ca apa dintr-un cristal?
Ca iubirea mea simplă?
Care e câștigul tău, iubite?
Din încruntarea ochilor față de un sărut?
Care e beneficiul tău, barbate?
Din ostilitatea cuvintelor asupra faptelor albe?
Pierdem, pierdem amândoi...
Și singurul care câștigă este EL
Dintr-un joc al verdelui stricat
Rămânem noi, suflete stafide
Tu gol, eu gol, noi nul,
Și cum poți schimba viețile altora
Dacă nu o poți schimba pe a ta?
Cum poți lumina ochii altora?
Când ochii tăi sângerează în nisip...
Și dacă trupul tău e istovit?
Cum poți ridica la cer un altul?
În maratonul grabei insuflate
Tot ce rămâne este ce a fost.
Nu se poate naște verde din negru
Întunericul nu oferă tort la petreceri
Doar cu alb poți transforma griul.
Lemnul putred nu mai poate fi lăcuit
Cu ce rost? Deja se pierde în molecule.
Curăță iedera crescută peste suflet
Deschide geamurile constiinței
Lasă lumina să respire
Lasă parfumul adevărului să curețe ceața
Aruncă ochelarii pictați, ai o vedere foarte bună
Lemnul putred umple oxigenul de mireasmă
Nu mai căra crucea grea și o vei simții și tu
Nu ai nevoie de cruce să te înalți la cer
Iubite.
Zeul și Zeița
Între iubire si ura
Între gratie si brutalitate
Între ”bună” și ”pa”
Între vals și rock
Între povești și coșmaruri
Se simt paradisuri fără limite
Se văd adieri de vânt tandru
Se gustă flori ale unui dulce pur
Ce petale să aibă floarea empatiei?
Ce formă, ce fond, ce textură?
Divinitatea unei îmbrățișări plânge
Închisă în turnul orgoliului suprem
Bunăvoința a fost furată din palatul compasiunii
Zace și dejnădejdea coroanei căldurii
Și în muzica unei suflet cald
Atacă cuvinte de otel al unei ierni uitate
Azi ”oferta”, mâine ”temniță”
Din dorință de lavă și atenție de gheață
Rezistența este cuvântul cheie...
Un pas peste pragul ușii castelului
Este declarația negândită a îmbrățisării tale, iar
Schimbările de anotimp în suflet
Necesită putere în susținerea temeliei sentimentului
Susținere în cuvinte, vise, nopți calde
Priviri dulce între reci
Increderea din oferta sărutului trandafirului...
E în neant?
Ce este grija când trecutul tău este o cărămidă?
O cărămidă la temelia castelului viitorului meu?
Zeția cheamă Natura la un ceai
Ce faci când afli un viitor de distrugeri?
Prudența este armura perfectă
Cerșești intrarea în grădina viselor divine
Când soarele este sus.
Și urmează evadarea cu ochii închiși
Când ploaia începe să cadă
Doar să revi iar la poartă
Cu serenade tăcute la balconul sufletului meu
Nu înțelegi, știu!
Grădina este mereu deschisă oricum
Gardianul a primit ordine de sus
Zeița cu ochi verzi
Permite hoțului să fure
Vezi pe cine iubește
Vezi în iubirea ei
Credința este un cuvânt fără eter
Fără formă și gust pentru tine.
Dar doar acum.
Pentru că Timpul a câștigat duelul
Te restructurează, ești pictat, rearanjat
Capeți imaginea unui Zeu
Știa Zeița de ce se ținea....
Acea licărire verde din glasul sufletului tău....
Între gratie si brutalitate
Între ”bună” și ”pa”
Între vals și rock
Între povești și coșmaruri
Se simt paradisuri fără limite
Se văd adieri de vânt tandru
Se gustă flori ale unui dulce pur
Ce petale să aibă floarea empatiei?
Ce formă, ce fond, ce textură?
Divinitatea unei îmbrățișări plânge
Închisă în turnul orgoliului suprem
Bunăvoința a fost furată din palatul compasiunii
Zace și dejnădejdea coroanei căldurii
Și în muzica unei suflet cald
Atacă cuvinte de otel al unei ierni uitate
Azi ”oferta”, mâine ”temniță”
Din dorință de lavă și atenție de gheață
Rezistența este cuvântul cheie...
Un pas peste pragul ușii castelului
Este declarația negândită a îmbrățisării tale, iar
Schimbările de anotimp în suflet
Necesită putere în susținerea temeliei sentimentului
Susținere în cuvinte, vise, nopți calde
Priviri dulce între reci
Increderea din oferta sărutului trandafirului...
E în neant?
Ce este grija când trecutul tău este o cărămidă?
O cărămidă la temelia castelului viitorului meu?
Zeția cheamă Natura la un ceai
Ce faci când afli un viitor de distrugeri?
Prudența este armura perfectă
Cerșești intrarea în grădina viselor divine
Când soarele este sus.
Și urmează evadarea cu ochii închiși
Când ploaia începe să cadă
Doar să revi iar la poartă
Cu serenade tăcute la balconul sufletului meu
Nu înțelegi, știu!
Grădina este mereu deschisă oricum
Gardianul a primit ordine de sus
Zeița cu ochi verzi
Permite hoțului să fure
Vezi pe cine iubește
Vezi în iubirea ei
Credința este un cuvânt fără eter
Fără formă și gust pentru tine.
Dar doar acum.
Pentru că Timpul a câștigat duelul
Te restructurează, ești pictat, rearanjat
Capeți imaginea unui Zeu
Știa Zeița de ce se ținea....
Acea licărire verde din glasul sufletului tău....
Viziunea - un manifest al sufletului
Cum discerni ce este privire
De ce este amintire?
Dar mirosul vantului
Cum il simti intr-o camera inchisa?
Caldura razelor de soare...
Se poate simtii de la un bulb de electricitate?
Este calatorie in trecut sau viitor?
Cum poate imaginatia...
Sa-ti daruiasca vantul ravasindu-ti parul?
Cum poti auzi linistea din cantecul pasarilor?
Dintr-o campie, intre doar patru pereti?
Poate imaginatia sa simuleze un fir de iarba
In palma ta si sentimentul ce il aduce?
Cum explici realitatea dintr-o realitate?
Ce imagine este mai clara decat cea a prezentului?
Prin tremur am plecat in viitor
Si prin tremur povestesc
Este semnatura divinului
Secretele mele devin adevarul tau
M-ai ridicat din prapastia dezamagirii
Ca sa-ti arat viitorul
Sa-ti povestesc prezentul divinului ce esti
Capul tau pe pulpa mea
Si sufletul tau radiind de siguranta
Cateodata poti fi orbit de prea multa lumina
Si sa crezi ca este intuneric
Necesita timp sa iti poti ajuta ochii
La lumina ce te inunda
Voi zbura o clipa departe
Ca perna sa nu-ti poata sprijinii capul la fel
Ca ochii sa-ti devina puternici
Ca furtuna sa-ti arate ca singur te doboara
Nu va mai fi nevoie de ochelari de soare
Sa poti rezista la lumina
Vointa va fi tot ce ai nevoie
In uragane de constiinta adormita
Si betoane de materialism
Solitudinea nu te ajuta, ci te ingroapa
De ce cauti in afara?
Cand eu sunt aici?
Pacat va fi de divinul tau
De vei descoperi dupa ruptura
Ca umbra ta am fost
Cum este posibil atata lumina sa am?
Ce sunt eu oare?
Intrebari ce acum au raspuns clar
Fragment cosmic de lumina
Asta esti, asta suntem, toti
Din intunericul prapastiei m-ai ridicat
Sa-ti arat lumina din tine
Oglinzile devin oglinzi
Doar cand pot reflecta lumina
De ce te intrebi
Daca este posibil sa fiu reala?
Cand tot ce vezi la mine,
In mine, se reflecta din tine?
De vezi bunatate neomeneasca
Sau tandrete paradisiaca
Grija de necontestat
Profunzime de univers
Ori iubirea Creatorului
Acestea sunt insusi iertarea ta
Si manifesta doar ce se transmite
Fiecare suflet are oglinda lui
Si oglinda este dealtfel pentru doar unul
Nu as fi putut reflecta lumina
Daca nu aveam si eu
Un soare interior ca al tau
Salut din zbor porumbelul
Ce sta in tine
Te voi astepta rabdatoare
Pe o ramura de rodiu
Intre norii de aur ale constiintei.
Tu esti singurul ce stie asta.
Vocea luminii tale se extinde
Activezi bunatatea din suflete
Inspiri la constructie
Reprezenti un alt cap de santier
Al sitului de redescoperire
Al constructiei constiintei
Si Tu?
Apuca o pensula,
Si da praful jos
De pe o amintire genetica
Ce iti apartine
Asa este!
Stii deja!
Oamenii din jur nu au roluri delimitate
Fiecare suflet este o fiinta
Si atat.
Renunta la repartizari pe categorii
Atunci lumina ta va revela
Roluri infinite in toti ce iti vorbesc
Nimeni nu este doar mama, iubita, sau fiica
Ori tata, iubit, fiu
Tu ce rol ai?
Este rolul de razboinic?
Sau poate iubit?
Revolutionar? Actor?
Calaret? Sau doar Roman?
Sau poate doar fiu si atat?
Esti toate in toti si toata creatia
Asa cum creatia este toti si toate in tine
Esti revolutionar, iubit, razboinic, actor, calaret, prieten,
roman, cunostinta, vocea ratiunii, fiu, vocea oamenilor,
cetatean european, pamantean, salariat, somer,
contribuabil, OM
DAR,...
Mai presus de toate astea esti FIINTA
Din viata eterna a sufletului tau
Nu-mi vei vedea vreodata spatele
Pentru ca esti suflet
Si pentru ca esti parte din mine
Acum ai sansa sa asculti cu sufletul
Si urechile iti sunt de prisos
Acuzatiile celorlalti sunt ocazii
Sa insufletesti puterea luminii tale
Nu stii ce binecuvantare se afla in slabiciune?
In slabiciunea tariei este insusi
Manifestarea blandetei sufletului
Sufletul nu poate fi decat bland
Nu-ti face asta propriului tau suflet
Fara el nu reusesti sa cladesti viitorul
Viitorul este cladit pe suflet
Sulfetul este lumina
Ceea ce tu esti mai presus de o raza de soare
Poti fi fragil la vedere
Nu imi pasa, eu oricum voi fi acolo
Pentru ca fragilitatea la vedere
Este vocea sufletului in realitate
Voi fi acolo sa te acopar
Ceilalti nu vor vedea decat
Puterea ta prin mine.
Prin barbatul integru ce esti
Prin manifestarea sufletului tau
Fara bariere si masti
Esti binecuvantat
Ce sunt eu pe langa tine?
Sunt sufletul de care iti este dor
Cel ce iti e frica sa-i dai respiratie
Iar prezenta mea usurarea era pentru tine
Arata-i prin mine ce teama nu te lasa sa afisezi
Sunt sufletul ce traieste in tine
Ce ti-a dat din viata lui
Haina femeii ce o port
Se potriveste doar
Cu haina barbatului ce tu o porti.
Ne-am creat asa impreuna.
Pentru a putea fi jumatati depline.
Nu ma intreba cum stiu
Nu exista explicatie lumeasca
Ce va egala adevarul asta
Simtirea este tot ce trebuie
Si o pot auzii doar datorita tie
Iti dau aripile mele
Fa o plimbare in constiinta ta
Vei redescoperi tot ce eu iti soptesc
Iti multumesc pentru infuzia de lumina
Iti multumesc pentru tandretea ce am crezut-o iluzie.
Iit multumesc pentru grija ce nu am stiut-o a exista.
Mi-ai indeplinit vise stinse de asteptare
Si ti-am redat speranta in feminitate
Citeste tot ce am scris impreuna in cartea vietii noastre.
Reciteste.
Nu te grabi, oricum vei redescoperii intr-o secunda.
Sunt foarte sigura pe ceea ce spun, ce simt.
Iar teama nu are rost, pentru ca stiu,
Esti eu.
Trage aer in piept si zboara!
Te voi astepta...........
Păreri?! :)
Thank you, your message has been sent