Cum am descoperit asta? Observandu-mi calitatile mi-am dat seama ca nu aveam curajul sa mi le accept ca exista, sa le vad ca ceea ce sunt. Preocupata mai mult de transformarea defectelor, uitasem de atuurile mele, si de ceea ce ma face sa infloresc ca fiinta. De aceea zic ca, desi nu pare, este nevoie de mai mult curaj sa accepti lucrurile frumoase, decat pe cele mai putin frumoase. De ce spun asta? Am fost educati sa ne plafonam ca sa fim ca toti ceilalti, ca nu exista originalitate, ca lucrurile nu pot fi frumoase si pure, si ca trebuie sa "incapem" in ritmul societatii. Astfel anumite calitati care poate nu sunt unice la nivel macro, dar sunt unice in grupurile prin care te invarti, nu primesc adevarata recunoastere ce ar fi de folos pentru ca ele sa produca fructe folositoare si puternice. Ce rost are o calitate/abilitate daca nu este recunoscuta sau hranita? Ne hranim defectele uitandu-ne insistent la ele, si uitam sa mai vedem si calitatile. Este usor sa facem asta, o facem fara sa vrem. Si asa ne privam de o imensa iubire de sine.
"Fructifica tot ceea ce esti, pentru ca existenta ta sa fie un dar pentru toata lumea."
Asadar cuvinte precum curaj, smerenie, intelepciune, compasiune, rabdare, detasare, incredere, sinceritate, intelegere gestioneaza foarte bine ambele aspecte ale dualitatii. Folosind un anumit atribut pentru o singura polaritate ii limitam potentialul. Din neutralitatea cu care abordam orice polaritate experimentata ne oferim o viziune mai larga si mai corecta asupra vietii.
Foloseste-ti calitatile/abilitatile cu intelepciune. Acestea implica responsabilitate dar si curajul de a le accepta ca exista, cu adevarat.
Voi face o reprezentare mai concreta pentru ambele polaritati.
- nu respinge "raul" care urmeaza sa se intample, caci vine sa aduca mai mult bine. Accepta-l cu detasare, rabdare si intelepciune. Nu poti opri ceea ce este necesar sa se manifeste. O necesitate este intotdeauna ptr binele tuturor.
- nu grabi "binele" care urmeaza sa se intample, caci are nevoie de timp sa se impleteasca cu realitatea. Soarele rasare incet; daca te trezesti mai devreme de rasarit nu-l poti grabi sa se ridice pe cer. Smerenia si compasiunea te vor ajuta sa recunosti si sa intelegi efortul necesar investit ptr ca binele sa-si poata face aparitia.
Bine Curajul cu care iti permiti sa il vezi, primesti, sa il traiesti. Smerenia de a nu te pozitiona superior manifestarii lui. Binele il primesti pentru ca ai acceptat smerenia in inima ta, odata ce este inlocuita cu vanitate, solul fertil se polueaza si binele se ofileste. Intelepciunea cu care ii accepti neutralitatea si ii intelegi impermanenta. Compasiunea cu care recunosti si apreciezi efortul necesar cerut pentru ca binele sa existe. Rabdarea cu care alegi sa accepti sa curga treptat in viata ta, fara sa tragi de el sa "creasca". Detasarea cu care iti pictezi actiunea sau tacerea pe perioada lui. Increderea cu care accepti sa ii auzi cantecul, curgerea in viata ta, si cu care accepti ca meriti, dar nu ca ti se cuvine de drept. Sinceritatea prin care ii recunosti aspectele manifestate in deghizare uneori. Intelegerea cu care te raportezi la tine prin reamintirea faptului ca nimic nu este vesnic, si totul este impermanent. | Rau Curajul de a da vedea raul atunci cand se manifesta. Smerenia de a nu te pozitiona superior lui. Are un mesaj profund prietenesc. Intelepciunea de a-i vedea sensul existentei sale dincolo de aparente. Compasiunea de a accepta, constientiza efortul necesar "infruntarii" lui. Rabdarea cu care alegi sa-l intampini si sa-l lasi sa isi faca dansul. Detasarea cu care actionezi sau nu, in prezenta/pe perioada lui. Alchimizand sensul lui in neutralitate, lectie necesara, folositoare. Increderea cu care dansezi pe ritmul sau, fara sa compui versuri pentru melodia sa. Binele cateodata este deghizat in rau. Sinceritatea cu care ii recunosti fatetele si manifestarea, cu acceptarea faptului ca din intuneric s-a nascut lumina. Intelegerea cu care te raportezi la tine prin reamintirea faptului ca nimic nu este vesnic, si totul este impermanent. |
Asa cum spune si Rumi.
La fiecare strigare smerita in suferinta sau fericire: "Oh Doamne!"
El raspunde de o mie de ori: "Sunt aici."