Right now I feel like a bird
Caged without a key
Everyone comes to stare at me
With so much joy and rivalryThey din't know how I feel inside
Through my smile I cry
They don't know what they're doin' to me
Keeping me from flyin'
That's why I say that
I know why the caged bird sings
Only joy comes from song
She's so rare and beautiful to others
Why not just set her free
So she can
Fly, fly, fly
Spreadin her wings and her song
Let her
Fly, fly fly
For the whole world to see
She's like caged bird
Fly, fly
Ooh just let her fly
Just let her fly
Just let her fly
Spread the wings
Spread the beauty
"Vanam distrugerea si provocam minciunile
Tentam frumosul si cucerim noaptea"
"Chasing the havoc and daring the lies
Tempting the beautiful and taking the night"
Moya - Lost and Found
Invatam din sistem, ne lasam modelati de mici, sa traim, sa ne raportam la viata intr-un anume fel, deja stabilit de generatiile anterioare, plafonand astfel propria noastra fiinta si cu ea tot potentialul ce ii da muzica sa danseze.
De exemplu, ma uitam la o fata tinerica intr-un supermarket, era cu mama ei, am inceput sa aud fara sa vreau discutia dintre ea si mama ei, caci ma apropiam de un stand. Cautam ceva anume si se nimerise sa fie aproape de ele. Ascultam, observam, in timp ce imi cautam produsul in raft. Mama o incuraja riguros sa fie o fata buna, de casa, cuminte si ascultatoare, ca pe viitor cand va veni un baiat destept, frumos, si cu bani sa poata sa ii fie o nevasta buna. Fata asculta cu drag, dar cateodata incerca sa intervina, sa ii spuna : "Dar mama, eu vreau sa fiu independenta, mi-ar place sa lucrez in..." si mama o intrerupea: "Scoate-ti din cap independenta, ca asta e pentru femeile usoare, un barbat bun niciodata nu va accepta o femeie independenta." In zadar incerca fata sa intervina. Apoi vine si tatal, si cu duritatea de suprafata de rigoare, intervine: "Ascult-o pe maica-ta ca stie ce zice. Uite ea sta acasa bine mersi, si eu lucrez. E mai bine asa. Femeia trebuie sa stea acasa sa se ocupe de barbat, casa si copii. Altfel se intoarce lumea pe dos." Si se indepartau pe masura ce continuau cu "incurajarile". Este cert. Parintii erau bine intentionati, dupa nivelul lor de gandire si felul lor de a intelege viata. Dar ceea ce le scapa este ca fata stia ce fel de lume este in jurul lor, ea era mai prezenta si mai atenta, decat ei. Incerca sa-si exprime unicitatea si propria alegere in viata, dar era intampinata de dogme si reguli stricte. Sper ca isi va mentine pozitia, pentru binele ei si al lor. Caci altfel, va accepta singura sa-si faca propria colivie, sa astepte la mama acasa sa vina un print pe cal alb sa o salveze, sperand la un basm, ce nu va fi niciodata implinit. Mai ales astazi. Nu doresc sa generalizez. Poate ca inca mai sunt barbati si femei care cauta acest timp de relationare.
Ce vreau eu sa punctez de fapt este ca, chiar daca sistemul, parintii, prietenii, scoala, etc, exista acolo ptr a ne aglomera de conditionari, si tot felul de povesti de suprafata, totusi avem puterea sa nu le lasam sa ne influenteze. Este cel mai greu sa depasesti, acele conditionari pe care le accepti, cand deja ai capatat o anumita varsta in care devi constient ca poti fi un individ unic in lumea asta, dar ai lasat povestile sa-ti intre in sange. Trebuie doar sa te mentii pe pozitia ta, sa nu lasi diferiti "virusi" de programare sa te afecteze. Sa fi fidel si devotat chemarii din tine. Caci nu e nimic mai greu si dureros de daramat decat propria colivie pe care ti-o construiesti singur. De multe ori iti arunci si cheia, sau uiti intentionat unde ai pus-o.
Vorbesc si din experienta proprie. Trebuie sa fim atenti, vigilenti si sa prindem exact momentul cand lumea incearca sa ne modeleze in ceva ce nu suntem, si sa ramanem pe pozitia noastra. Caci, in caz contrar, pot trece ani, si sa crezi ca poti ocoli, fugi, sau pacali cumva colivia in care te-ai bagat, dar pana nu o dezmembrezi, nu vei putea sa faci nici un pas real cu tine. Chiar daca o vei constientiza, primul impuls va fi sa evadezi, sa zici ca gata daca gasesti cheia si deschizi colivia, poti sa o lasi in urma. Cea mai mare pacaleala! Este tot a ta, tot la ea te intorci, caci povestile care o construiesc sunt tot acolo, iar cand cineva va incerca sa te puna iar pe firul povestilor, vei fi vulnerabil la a le crede din nou. Si de fiecare data te vei intoarce in colivie, in lumea povestilor. Va fi si mai greu sa o deschizi din nou, si tot asa. Vei incepe sa pierzi oameni frumosi pe care i-ai intalnit pe drum, si toate darurile pe care poate le-ai primit. Daruri pe care viata ti le ofera ca sa te ajute, atunci cand esti bine si incarcat, sa-ti dezmembrezi colivia. Dar ne pacalim ca putem doar sa ramanem departe, evadati, cumva fugiti. Dar Fuga este o Iluzie. Nu ai unde sa fugi de tine! Colivia povestilor tale este mereu cu tine, fie ca te afli in ea sau langa ea. Pana cand nu realizezi ca evadarea nu este o solutie, nu vei face ceva cu adevarat util ptr tine si viitorul tau. Nu poti ajunge sa fi in totalitate liber cu ceea ce esti. Caci tu mereu vei stii de existenta coliviei, o vei simtii, si de aceea vei vrea mereu sa fugi de ea, iti va fi mereu frica de povesti. Vei fi permanent vulnerabil. Trebuie sa te asezi frumos jos si sa te gandesti cum ai construit colivia, ca sa o dezmembrezi. Pas cu pas, fiecare poveste crezuta vreodata, fiecare regula, fiecare idee preconceputa care o alcatuieste trebuie dezmembrata. Aseza-le intr-o gramada pe care apoi o vei incendia. Observa si constientizeaza lectiile minunate pe care totusi le-ai invatat prin constructia coliviei in sine si apoi dezmembrarea ei. In momentul observarii vei intelege ca ai capatat abilitati, dezvoltandu-te mai mult ca fiinta, prin putere, curaj, smerenie, incredere, iubire, rabdare si intelepciune. Afla toate acestea si iarta-te pe tine si pe cei care te-au ajutat sa-ti construiesti colivia. In timp ce arde, arde si personalitatea care te hartuia din cand in cand, si nu te lasa sa fi tu in totalitate. Personalitate care abia astepta un moment cu care sa-si mai hraneasca povestile, si sa te puna iar in genunchi, departe de ceea ce esti. In moartea personalitatii, tu vei invia. Alta sansa nu exista, in caz ca ti-ai construit deja colivia.
Mai poti sa eviti sa ti-o construiesti, dar asta este foarte rar. Putini dintre noi reusesc sa ramana, prin diferite imprejurari ciudate ale vietii, liberi, si neatinsi de povestile respective. De obicei, toata lumea isi are propria colivie.
Asa ca, nu trebuie sa ne apucam sa dam vina pe cei din jurul nostru. Caci ei deja sunt in propria lor colivie, demult, si au impresia ca te ajuta, incurajandu-te sa-ti construiesti si tu colivia ta. Nu au nici o vina, in manifestarea lor. Ei fac, la nivelul lor, ceea ce considera ca este bine. Au alta experienta, alt drum in viata. Si mai e ceva, si ei la randul lor au fost in locul tau incercand sa se manifeste din unicitatea fiintei lor, dar au fost la un moment dat contaminati de acesti "virusi" - povestile de rigoare. Trebuie doar sa recunoastem ca avem colivia acolo, ca noi ne-am cosntruit-o, si ca tot noi avem puterea sa o dezmembram si sa o dezintegram in vid. Sa avem curajul sa pasim prin foc ca sa ne dam jos, costumul fals, ce s-a agatat de noi ca un al doilea rand de piele.
Doar noi ne putem salva de propria colivie, de propria personalitate vampirizanta, de propriile povesti fara substanta, si gust real al vietii.
"Tu esti cel pe care il astepti!"
~"Cand vei creste mare, vei descoperi ca ai aparat minciuni, te-ai pacalit singur, sau ai suferit din prostie. Daca esti un bun luptator nu te vei invinovati pentru asta, dar nici nu vei mai permite greselilor tale sa se repete."
"When you grow up, you'll discover that you have defended lies, deceived yourself, or suffered foolishness. If you're a good warrior you will not blame yourself for this, but neither will you allow your mistakes to repeat themselves." Paulo Coelho - Manualul Luptatorului Luminii.
Acum vezi adevarul,
Iti vezi fiinta, iti auzi glasul,
Ii simti muzica, ii culegi dansul.
Acum vezi drumul drept, ce se asterne in fata ta.
Ecourile povestilor nu mai exista
Nu-ti mai pot dicta tot ceea ce vei deveni
Cumva ai luptat, cumva te-ai eliberat.
Te-ai folosit de sabia curajului,
De lumina smereniei,
De precizia rabdarii,
Si eleganta abandonului,
Acum ai vazut minciunile din povesti...
Clar ca o picatura de ploaie in palma ta.
Iar focul te-a facut cenusa,
Si vantul te-a schimbat in lumina.
Acum esti.