my precious love can only come from above
in unity is born a kiss of dignity
my precious love will only come from above
and there you wish away
and with the least they met
you love better
precious love precious love precious love precious love precious love
precious love precious love precious love precious love precious love
Am scris ptr cei care au nevoie de aceasta impartasire, ptr a intelege, poate, ceva in propria lor viata. Sa se ia doar ce este nevoie cu adevarat.
Au trecut anii: carti, seminarii, intalniri, meditatii, conferinte de sufragerie, spiritualitate de tot felul. Am sa numesc asta new age.
Teoriile acelea, aplicate in viata, au inceput sa nu se verifice.
Si au rasarit intrebarile, dilemele.
Vad ca si altii, ca si mine, incep sa se intoarca la bazal, la intelepciunea care a fost acolo inainte de toate astea. Am sa numesc asta intelepciunea bazala.
Nu condamn pe cei care sunt abia la inceput, sau cumva in mijlocul procesului de descoperire si explorare new age. Eu sunt recunoscatoare ca m-am lasat pacalita de acest val spiritual, ca asa m-am apropiat de adevar, de Dumnezeu. Deci nu va incurajez sa continuati, dar nici sa va opriti. Fiecare va sti cand va ajunge la acel punct de: "gata, pana aici, nu mai vreau."
Da, am zis Dumnezeu, mai sus.
Este o mare valoare in crestinismul bazal, liber de falsa si intentionata lui interpretare generala. Cel mai probabil a trebuit sa trec prin toate anterioare, ca sa pot intelege cu adevarat. Sa pot sa-mi dezvalui ochii reali, si sa-mi destup urechile fine. Sa gust viata cu inima.
Imi expun, parerea, egoista poate, ca nu acolo este adevarul. Acolo, in new age, sunt doar firimituri de bucati de puzzle.
Eu am ratacit mult, pana cand m-am pierdut atat de tare, ca in loc sa-mi fie mai bine mi-a fost mai rau.
Si dupa o perioada in care am crezut prea mult in teoria "trebuie sa suferi ca sa te vindeci, trebuie sa te cureti." Am observat ca suferinta nu se diminua, ba chiar crestea. Si aici vorbesc de suferinta fizica. Mi-am pus intrebari, si am cerut sa inteleg. Si am primit.
Suferinta ajuta, dar uneori, a venit vremea sa treci un prag, sa nu te mai uiti inapoi. "Trebuie" - ma incurca, enorm. Si multe alte cuvinte imprumutate pe "rezonanta", care nu mai faceau nici un sens.
Am testat, ca nu mai eram sigura de nimic. Si o luna-doua am fost complet cu intelepciunea bazala. Totul se aseza, totul era fin, fluid. Nu erau dureri, si nici confuzie.
Totul era cu sens. Prezenta, iubire, claritate, uniune.
Apoi am revenit la new age. Era si mai rau, tot din fiinta mea semnala, ca ma mint. Am mai incercat asta inca o data, caci oameni dragi mei, inca erau pe acel film. Am facut acest test de doua ori, in ultimele 6 luni.
Mi-a fost frica sa pierd. Am incercat sa fac din nou aceleasi drumuri, prin new age, doar ca sa ii fac sa se simta acceptati, dar si ptr propriul meu sentiment de siguranta. A fost in zadar, caci tot in mine nu-mi mai permitea sa ma intorc pe drum. Era prea tarziu. Eu deja avusesem constientizarea. Nu ma puteam preface ca inca nu vad.
Stiu cat de greu le-a fost si celorlalti. Si lor le-a fost teama sa ma piarda.
Intreaga mea fiinta striga dupa acceptarea nivelului. Imi era greu. Nu voiam sa accept ce descoperisem. Nu voiam sa le par superioara. Nu voiam sa fiu singura in acea constientizare. Chiar daca reintoarcerea la bazal imi era calea, si mi se confirma mereu ca acela era drumul cel bun, ptr mine. Eu vroiam sa mai raman, sa ma prefac ca sunt pe acelasi drum.
Dar ce vroiam eu nu era si ce vroia Dumnezeu. La scurt timp am inteles. M-am scufundat adanc in trecut, sa gasesc solutii. Mi-am amintit cine sunt. Nu mi-a placut ce am gasit. Nu voiam sa fiu asa. Pentru ca nu am vrut sa fiu deasupra nimanui, niciodata, nici macar in perceptia lor.
Am descoperit ca tot timpul am fost "inaintea" celorlalti, chiar si la scoala. Metabolismul mental, emotional, spiritual, al fiintei mele, de a digera si integra informatia, a fost tot timpul accelerat. Ceilalti m-au invidiat, si luat in ras pentru asta, pemtru ca ar fi vrut si ei sa fie ca mine. Paradoxal. Eu voiam sa fiu ca ei, ca sa nu mai fiu judecata si respinsa.
Inconstient, de aceea respingeam, intelepciunea bazala, crestineasca. Nu mai voiam ca istoria sa se repete. "Singura" am fost tot timpul. "Inaintea" lor si "singura". Nu mai voiam asta din nou. Asta pana mi-am dat seama ca poate totusi pe calea asta nu voi mai fi singura. Daca am curajul sa merg inainte, chiar sa raman "singura" cu ceea ce stiam. Daca am incredere in forta asta mai inteleapta ca mine, ca stie ea ce face.
Eram fortata sa merg, desi ceilalti ma "trageau" prin propria mea dorinta, sa mai raman. Sanatatea precara ma forta sa inaintez. Dumnezeu a permis sa imi fie turtit atat de mult egoul = nevoia mea de a controla calea, si frica de judecata, incat a trebuit sa accept. Durerea o fost globala in fiinta mea. Ma durea mintea, inima, fizicul, emotiile ma chinuiau.
Cat le este de greu celor ce te iubesc, sa te priveasca prin astfel de transformari. Nu ii poti invinui pe ceilalti ca se sperie si fug, ca se simt neputinciosi sa te ajute, ca nu suporta sa te vada in acele momente. Ca ei simt ca e prea mult ptr ei, ca nu mai suporta sa te vada ca suferi.
Uneori iubim pe cineva atat de mult incat nu putem suporta sa ii vedem ca trec prin dureri. Cu atat mai mult cu cat acele dureri sunt fizice. Parca ne simtim mai ok, si mai abili in a ajuta pe cineva cu dureri sufletesti. Cand vine vorba de dureri fizice extreme, ne cam pierdem, caci recunoastem in acel moment, ca nu avem noi controlul. Se dezvaluie o smerenie ce a fost si este mereu in noi. Care ne dezarmeaza egoul, dar si sperie. Stie, cumva bazal, ca nu putem controla nici propria noastra durere fizica, ca sa nu mai vorbim de experiente de viata.
In cele din urma intelegi ca fiecare are procesul sau, si ca tot ce putem sa facem este sa fim acolo unul pentru celalalt. Nu ne putem salva unul pe celalalt, si nici nu are rost sa avem pretentia asta. Dar putem sa ne fim alaturi, sa ne sustinem cu prezenta, iubire si intelegere, ca sa ne putem continua uniunea personala cu Dumnezeu. Sa ne satisfacem materialul fara sa exageram, si sa ne continuam lucrarea in interior.
Putem sa ne sustinem cu iubire, doar atunci cand stim ca nu noi suntem in control. Ca toata energia ce o ai, vine de la Dumnezeu. Cu cat ma fortam mai mult, sa-mi controlez, sa-mi aleg calea, "ca trebuie", cu atat ma simteam mai limitata. Simteam ca trebuie sa-mi salvez si gestionez energia. Nici eu si nici ceilalti n-am iubit indeajuns, cat am fi putut in realitate.
Dar cand am permis vietii sa-mi dezvaluie poteca, si am ales sa merg pe ea, cu incredere, chiar daca era neclara, am simtit libertatea in mine. Si atunci poti sa-mi dai orice reguli, caci nu ma inlantuie nimic, cand is cu increderea in Divinitate. Poti sa ma fortezi sa ma scol de dimineata, sa-mi iei aparatele, sa-mi iei mancarea, sa-mi iei sexul, sa-mi iei contactul cu omul, este in zadar. Nici o regula exterioara nu ma poate face sa ma simt legata, cand is in uniune cu Tatal Ceresc si Mama Pamant.
Si atunci am inteles. Ca nu este aceeasi poveste. Ca doar copilul speriat din mine, imi aducea aminte, ca seamana foarte mult cu trecutul. Am inteles, ca nu era obligatoriu sa fie la fel.
Si m-am lasat. Si am inceput sa traiesc din nou. Acum eram singura, dar nu ma deranja. La scurt timp m-am trezit ca si altii traiesc acelasi lucru. Am descoperit chiar ca unii is deja dincolo de acea borna.
Nu reusesti sa intelegi cat de important este pentru tine sa fi una cu Dumnezeu, pana nu ajungi sa zici "NU MAI VREAU, GATA M-AM SATURAT". Nimic nu motiveaza un om sa termine odata cu ceva ce se tot repeta, decat dorinta de a intelege de ce traieste acel lucru, de a intelege Ce se vrea dezvaluit.
Am decis, ca am incredere. Ca respect intelepciunea vietii, respectand calea ce vrea sa se nasca in mine, respectand procesul celorlalti. Le-am dat drumul. I-am lansat in Dumnezeu. Mi-am zis: "Eu aici sunt, nu ma mai pot intoarce, dar nici nu pot ramane. Daca este sa ne intalnim pe aceeasi cale, in timp, o vom face. Daca nu, stie Dumnezeu ce face prin noi." Si atunci, in afara faptului ca existau si altii ca mine, am descoperit, ca nu am fost niciodata singura, in sensul ca Dumnezeu a fost tot timpul cu mine.
Stiu cat de greu le-a fost si celorlalti. Si ei vroiau ca eu sa raman, in acelasi joc, sa ne jucam impreuna. Am incercat, mi-as fi dorit, dar realitatea este alta. Stiu ca intr-o zi ei vor intelege de ce nu m-am putut alatura lor. Caci vor ajunge si ei la borna.
In cele din urma, am mai inteles ca nu am fost niciodata superioara nimanui, prin aceste transformari. Si nici nu as fi putut fi. Aici venim sa ne nastem. Venim sa ne calcam efectiv, egoul in picioare. Inteleg ca nu esti superior pe masura ce o faci. Nici nu exista termenul, decat ptr ego. Esti mai umil, mai smerit, cu capul mai plecat, iar asta nu are vreo polaritate - superior,inferior.
E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.
Ii intelepciune bazala, in crestinism. Citesc Biblia, dar nu cu Judecatorul, ci cu ochii vietii. Ma smeresc. Rusinea o simte egoul, si nu-i dau voie sa ma patrunda, dar ii inteleg rostul. Fara rusine, egoul se crede stapan, se crede la control. Rusinea ii aduce aminte ca nu e in control. Si asta il supara, dar asa cum se supara un copil rasfatat care nu primeste acadeaua dorita.
Lucrurile sunt mult mai simple de atat, dar le vedem doar cand ajungem la capatul tuturor "rabdarilor", mai ales cand experimentezi dureri zi de zi, de musti la propriu din perna.
Ce cauta toata lumea? Starea de bine. Pentru mine asta e starea de bine.
E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.
Am ajuns prin durere multa, dar asta nu-mi ridica vreo distinctie in fata voastra. Nu sunt si nu vreau sa fiu unii dintre aceia care zic: "uite prin sange am ajuns aici, deci merit respectat." Dumnezeu ma respecta prin iubire si uniunea cu El ce-mi ofera. Nu am nevoie sa fiu crezuta. Nu am nevoie de respectul vostru. Si nici de lauda.
Ce vreau clar, dupa aceste transformari: Sa fiu una cu Dumnezeu in tot ceea ce fac. Tatal Ceresc si Mama Pamant sa fie cei care lucreaza prin mine. Eu is doar unealta lor intru puritate. Sa-mi sustin partenerul in uniunea lui cu Dumnezeu, si sa-mi continui acest scop, aceasta Uniune, traind, multumindu-mi si partea materiala asigurandu-mi financiarul in viata mea, formand o familie cu un barbat asemenea mie in claritate.
Gata cu grandoarea.
Smerenia, uniunea si relationarea pura si corecta cu cei dragi, ii ceea ce caut. Si ceea ce gasesc pe zi ce trece.
E doar predare in fata fortei lui Dumnezeu.
______
Si ptr ca recunosc ca si prin acest articol nu sunt tocmai pura, caci imi expun viata fara sa mi se ceara, anunt ca voi incepe sa scriu din ce in ce mai putin. Treptat voi filtra si elimina si aceasta aroganta fina.
Nu stiu cat si cum si in ce masura ajuta pe altul ce scriu eu pe acest site. Lumea oricum nu raspunde la subiectele abordate, decat foarte rar. Caci nu sunt subiecte usoare, si inteleg.
Baza acestei declaratii este ca voi oferi ajutor, din ce in ce mai mult, doar atunci cand mi se va cere. Inveti pe cont propriu ca ai o manifestare inca aroganta daca crezi ca poti tu sa predici altora, cand tu inca nu esti unit cu Hristos. Iar dupa unire, nu mai cauti sa predici.