Si intr-un fel ar fii departe de El, daca trec prin acea perioada, in mod inconstient. Dar mai sunt si aceia care ajung in astfel de situatii dupa ce in prealabil au devenit constienti de sine si de ceea ce sunt. Acestia sunt mai aproape de Dumnezeu decat am crede. Caci un om care a devenit constient de sine, de viata si de ceea ce este, nu va da pe nimic aceasta constienta. Si chiar daca datorita suferintei lui pare ca "doarme" mai adanc decat un inconstient, numai el si altii in situatia lui sau care au trecut pe acolo pot intelege sacralitatea experientei, profunzimea ei in materie de sinceritate de sine si vointa de vindecare.
In momentele de suferinta ei sunt capabili sa fie atat de sinceri cu ei insisi si cu experienta lor incat putem intelege si accepta cu garantie ca interactionarea cu ei va fi una sincera. Un om constient de sine intelege ca viata este pur si simplu si nu cere doar fericire de la ea. Accepta suferinta care vine cu smerenie, sinceritate, forta si iubire incredibil de pure, caci nimic nu trebuie cautat fortat, nici macar fericirea.
Fericirea este o consecinta imediata a constientizarii faptului ca suferinta iti este si ea prieten si ca are un rost bine intemeiat in viata ta.
Toata lumea fuge de suferinta, de stres, de angoasa insa putini ajung sa inteleaga ca ea este cel mai bun adversar de antrenament pe care il avem. Pentru cei carora interiorul lor este pavat cu sinceritate, suferinta devine un profesor ce ii invata lectii noi, chiar daca brutale, ele incetand sa mai fie percepute ca greutati atunci cand constientizeaza ce poate face din tine daca esti corect orientat, daca intentiile tale vin din inima. Astfel suferinta, adversarul nostru cel mai bun pentru antrenamente ne face cunostinta cu cea mai buna tactica de antrenament, cu cel mai bun prieten al nostru, sinceritatea de sine.
Lumea ar trebui sa asculte de constientii care se afla intr-o perioada de vulnerabilitate, caci ei ne relateaza meciul dintre rai si iad, in direct, din propriul lor stadion interior. Iar castigul este cu atat mai mare pentru cel de langa acela care trece prin asa ceva, caci sinceritatea de sine a suferindului nu va permite decat adevarului pur si esential vietii sa iasa la suprafata. Este aproape imposibil pentru un om constient de sine care sufera sa actioneze si sa relationeze altfel decat pentru bunastarea si fericirea, pacea lui si a celor de jur in acelasi timp. Stiind, intelegand, acceptand ca suferinta si-a provocat-o singur si acceptand cu adevarat ce inseamna acest proces si ce efort si putere necesita sa treci prin el, nu-si poate permite sa dea altora vreun prilej de suferinta.
Pe cat ii este forta si viata de mare in el pe atat de sincer si de mult va alege constient sa impartaseasca doar iubire, sinceritate, smerenie si recunostinta.
Nu trebuie sa ne fie frica si sa fugim de acesti oameni caci procesul prin care trec ei este unul de mare valoare, un dar pe care nu multi il pot accepta, si ne va ajuta si pe noi, cei de langa ei, mai mult decat ne este frica ca ne poate trage in jos.
Pe fondul sinceritatii de sine bine si definitiv pavat in spiritul sau, drumul suferintei unui om constient de sine va transforma in bine tot ce se afla in jurul lui, nu doar in interiorul lui. Caci acolo unde este sinceritate de sine, iubirea si fericirea se indragostesc definitiv si iremediabil de acea fiinta si de tot ceea ce o inconjoara.
Cu alte cuvinte... sinceritatea de sine este unealta cu care se cladeste iubirea de sine sanatoasa, nepatimasa.
Ingreunam si facem sa fie un proces inconstient fara vreun rost de vindecare, cand din frica de a nu fi raniti de cel care sufera (caci il percepem haotic), din plictiseala mintii de a vedea suferinta si nu ceva placut ochiului, ajungem sa credem ca orice vine de la suferind este toxic, rau intentionat si fara sens sau valoare reala. Dar nu stim ca, printr-o astfel de actiune ne taiem in bucati, in mod iremediabil, sansa care ni se ofera in a participa impreauna cu acea fiinta la spatiul sau de sinceritate si astfel de a mai invata ceva si despre noi insine.
Datorita perceptiei mintii noastre ca acela care sufera este undeva mai "jos" ca noi, se naste frica de a nu fi trasi si noi "in jos", ceea ce oricum nu se poate intampla.
Odata ce constientizam darul pe care il primim si noi atunci, impreuna cu cel care sufera, o mare greutate se urneste si dispare din manifestare, permitand astfel sinceritatii de sine din cel suferind sa se manifeste, fara obstacole, trezind in jur in ceilalti, aceeasi sinceritate, si asemeni unui joc domino incep sa cada concepte, idei, fantezii, nefolositoare in evolutia noastra. Cand frica, judecata, starea defensiva este inlocuita cu acceptare, intelegere, daruire si iubire, se naste oportunitatea reala de vindecare pentru amandoi nu doar pentru cel care sufera.
Aducandu-ne aminte ca suntem interdependenti, stim ca putem reusi si singuri, dar ca putem reusi garantat mai repede, mai usor si impreuna.
Suferinta nu este un motiv de frica si confuzie, ea este in realitate un motiv de constientizare, intelegere, iertare si acceptare.
Iar aceasta abordare duce inevitabil si in mod garantat la o vindecare profunda dar si la o constructie solida a iubirii de sine si de tot ceea ce este.
Iubiti-va chiar mai mult atunci cand suferiti, sau cel de langa voi sufera cumva.