Te simteam ca si cum erai eu, stiam cum te simti,
am stiut toata ziua,
te-am simtit foarte bine, atat de bine incat, cateodata,
mai aveam putin si confundam ce simteam ca simti tu,
cu ce credeam ca e al meu,
si aproape ma pacaleam ca eram si eu in starea aia,
dar mi-am dat seama destul de repede ca nu eu generam,
caci eu ma simteam mai linistita ca oricand,
Te simteam insa foarte bine...
In fata mea nu puteai disimula oricat incercai
erai foarte transparent si deschis fata de mine,
in mod natural, nu puteai sa generezi un zid.
Desi tot aveai tendinta sa te inchizi,
sa fi in defensiva, sa te comprimi cumva,
ca realizai ca nu exprimi tocmai ceea ce esti
ce vrei cu adevarat,
parca cuvintele nu te mai ascultau,
ieseau cu totul altele de ce vroiai sa zici,
exprimai lucrurile mai pe dos decat te-ai fi putut astepta...
Caci la mine veneai sa cauti alinare,
sa primesti o iubire ce nu ti-a fost ascultata,
sa fi primit pe piept si mangaiat in par...
Ma certai pentru ce am facut eu
si pentru ce nu ai putut sa faci tu,
si erai dezarmat de privirea mea blanda
de tacerea si blandetea cu care mi se topeau ochii.
Te certai cu nevoia de a ma vedea,
de a simti dulcea mea primire
in toate greselile ce le faceai..
Un dulce paradox din care nu-ti dadeai liniste.
Te luptai cu evidenta placerea de a fi cu mine
si cu supararea dintr-un alt timp ce o legai de mine.
Ma vroiai, si nu ma vroiai. Dar eram acolo, si erai acolo,
si ce puteai sa mai faci? Lupta nu-ti mai facea sens.
Intre incruntari si piruete de povete traite prin poteci straine,
te-ai calmat subit, si ai dat drumul la lupta.
Pentru acel moment, macar, ai inteles ca acea lupta
pentru tine de fapt nu conteaza
si te-ai asezat langa mine.
Si povesteai, povesteai cu ochi plini de imagini
si sentimente, cu ochi intrebatori..
Asteptai ceva de la mine,
ceva ce credeai cu ardoare ca ai nevoie,
si eu doar priveam cu drag, liniste si tacere
Nu intelegeai, de ce nu zic, de ce nu te felicit,
De ce nu te incurajez...
Eu doar stateam si te priveam linistita,
caci stiam ca nu ai nevoie de o aprobare de la mine
de caldura aveai nevoie, ochii asta iti cereau.
Ce sa faci cu mai multe cuvinte,
care se dizolva neinsemnat cu primul lor pas in aer?
Te priveam si te primeam asa cum erai,
Nu stiai ca eu iti ofeream pe tava ce cu disperare cautai.
Ce fel de deschidere si daruire,
poate fi altfel decat aceea fara cerere?
Nu stiu ce ai facut, ai primit, nu ai primit..
M-am intrebat cateva minute,
dar atunci mi-am zis ca nu-ti pot controla acceptarea,
acolo tu esti stapan, tu decizi daca chiar primesti,
Ceea ce cauti cu hotarare.
Am primit mustrarile si observatiile mai usor
decat am primit complimentele goale ale altora.
M-am bucurat, cum te deschizi,
dar nu puteam sa zic nimic in egalitate,
caci imi era indiferent cine era vinovat sau nu.
Dincolo de acele discrepante nu conta
care gresise si care nu.
Dintre oamenii obisnuiti, dintre cei ce dau nastere
la case, copii, familii, si neamuri intregi..
Ce fiinta exista care este perfecta?
Te priveam cum gura iti exprima nemultumirile,
iar ochii tai se topeau de iubire
caci cuvintele pe care le vedeau plutind in dizolvare inaintea ta,
nu erau cele pe care le-ai fi vrut rostite.
Cu toate imperfectiunile stiam ca esti dedicat sa ti le rafinezi,
Iar asta ma facea sa te admir, sa te respect.
Contradictiile din ceea ce exprimai,
marcau ca vrei doar sa fi primit,
chiar in acel moment cand iti incalcai singur,
cele mai importante sentimente,
vroiai sa vezi care sunt limitele..
Eram eu oare acea persoana care te va primi
iubi, alina, chiar in cele mai grave caderi ale tale?
Care incheia ceva ce ramasese neterminat,
inainte chiar sa ma nasc eu?
Am inteles inainte de tine.
Nu eram. Nu as fi putut fi.
Dar eram cea care te primea atunci, chiar de la inceput.
Si stiam asta, si am stat acolo, si am fost marturie.
Printre povestirile impletite cu trecut si viitor,
ai putut totusi sa ramai deschis
la o linie destul de importanta in manifestarea fiintei.
Si asa cum te priveam aseara
stiam ca prin ceea ce sunt atunci langa tine,
prin ceea ce simteam atunci,
prin linistea profunda pe baza de martor
te ajutam sa te eliberezi si tu de ceva,
ceva foarte greu pentru sufletul tau.
Caci si eu aveam evenimente neterminate,
dar stiam ca nu mi le poti termina tu,
la fel de bine cum stiam ca tu erai doar cel
care de la inceput m-a primit asa cum a fost nevoie.
Nu aveam decat dragoste, prietenie, drag,
pasiune, blandete, maternitate si puritate in toate cele exprimate,
o liniste amestecata de toate acestea,
in privire, in glas, nu exista nimic altceva decat asta.
Acolo sub clar de luna, printre flori,
si vant soptit, printre stele reflectoare,
Te priveam cum dai afara fiecare grija si greutate,
si te simteam cum devi mai usor si mai usor,
vibrai in jur sub forma de valuri
din ce in ce mai puternice, mai clare.
Si atunci am simtit ca suntem mai mult decat putem intelege noi vreodata.
Ca suntem atat de infiniti, de intimi, de plini, de imensi,
ca intreaga lumea incapea in inima noastra...
Si am stat acolo in nemiscare, privindu-te cu drag,
si ai capitulat in pledoarie...
Te-ai lasat cu capul pe pieptul meu
si te-am imbratisat, cu palmele in parul tau,
te iubeam fara vreun alt gest fizic...
nu era nevoie de nimic altceva.
Si cum te priveam aseara,
Aseara dintr-o alta lume,
Stiam ca nu esti perfect,
Stiam ca nu sunt perfecta,
Stiam ca nu ai fost perfect,
Din prima clipa,
Dar erai perfect pentru mine.
La fel cum stiu ca aseara a fost ultima oara,
in acea lume, in acea viata,
cand te-am intalnit.